Saatchi & Saatchi PR si-a extins recent echipa de consultanti cu un media relations expert. Noua pozitie este ocupata de Mihaela Balea, cu o experienta de 16 ani in presa scrisa.
Intre 1994 si 2005, Mihaela Balea s-a specializat in presa generalista, ca redactor pe probleme socio-economice, in 1994 la Tineretul Liber, iar din 1995 la Evenimentul Zilei. Din 2005, si-a continuat activitatea, ca editor si sef de departament, in presa de business: agentia de stiri NewsIn, cotidianul Business Standard, Averea si Money Chanel.
"Contextul actual al pietei ne-a determinat sa ne reevaluam abordarea. Pe de o parte ne-am marit expertiza in zona social-media, pe de alta parte am inteles ca atunci cand numarul publicatiilor tiparite scade, competitia pe spatiul editorial este mult mai puternica. Competentele Mihaelei deservesc intreaga echipa Saatchi & Saatchi PR, astfel incat mesajele pe care le transmitem in numele clientilor nostri sunt acum mai puternice si, implicit, cu o rata mai mare de acoperire", a declarat Larisa Petrini, Managing Partner Saatchi & Saatchi PR.
"La Saatchi & Saatchi PR imi pot folosi eficient abilitatile si competentele dobanditate in toata aceasta perioada, in presa scrisa. Sunt incantata sa impart din experienta mea cu echipa Saatchi & Saatchi PR si sa construim impreuna proiecte relevante pentru clientii nostri", sustine Mihaela.
In cei 16 ani de presa s-a specializat pe domeniul energetic si al resurselor energetice, munca si protectie sociala, infrastructura. Incepand din 2008 si pana la inceputul acestui an, a coordonat si proiectul Antreprenor, supliment saptamanal dedicat oportunitatilor de business, editat de Business Standard. In aceeasi perioada a fost colaborator permanent al emisiunii Antreprenor TV, realizata de Money Chanel.
In 2009, impreuna cu cotidianul financiar Business Standard, proiectul Antreprenor a primit cea mai inalta distinctie mondiala, la XMA Cross Media Awards, singura competitie globala dedicata proiectelor integrate initiate de catre ziare.
Pionieri ai pietei de Relatii Publice din Romania,
Saatchi & Saatchi PR a fost prima echipa de consultanti care a facut parte dintr-o agentie full service. Saatchi & Saatchi PR are o vasta experienta in proiecte de comunicare institutionala si corporate, fiind totodata agentia care a gestionat cele mai multe situatii de comunicare de criza. In anul 2009, agentia s-a bucurat de recunoastere internationala, castigand un Golden SABRE Awards pentru campania "Hola, soy Rumano!" si a coordonat proiectul special dedicat apararii drepturilor omului, "Spune adevarul puterii" pentru fundatia Kerry Kenedy.
Printre clientii Saatchi & Saatchi PR se numara: Alpha Bank, AFI Palace Cotroceni, American International School of Bucharest, Chio Chips, PayPoint Romania, Gealan, Pinum doors & windows, Nusco Imobiliara, WND Telecom, Asociatia OvidiuRom, Policolor si Aton Transilvania.
Da LIKE si urmareste IQads News pe Facebook.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads