Festivalul Effie a desemnat joi seara cele mai bune campanii din anul 2009, premiind agentiile in cadrul unui eveniment organizat la Opera Romana.
Campania "In spatele oamenilor mari sunt alti oameni mari", creata de agentia Propaganda pentru BRD-Groupe Société Générale pentru a marca aniversarea a 10 ani de la privatizarea bancii, a castigat primul loc la categoria "Corporate reputation, image and identity", o categorie foarte larga, deschisa practic tuturor competitorilor si prin aceasta foarte greu de castigat. Este al doilea premiu important primit de aceasta campanie in ultimul an, "In spatele oamenilor mari..." fiind recompensata cu doua medalii de bronz si la Ad'Or 2009, la categoriile Best integrated campaign si Best use of copywriting.
"Am lucrat la campania aniversara a BRD pornind de la un adevar simplu: in spatele cuiva mare, celebru (Nadia Comaneci, Gica Hagi si Ilie Nastase in cazul nostru) a stat cu siguranta o persoana simpla, care, la un moment dat, l-a sustinut, l-a motivat. Pentru noi, acesti oameni din umbra sunt la fel de importanti ca si cei care ajung pe podium si iau laurii. Filozofia se regaseste perfect in profilul BRD, care face acelasi lucru: prin produse si servicii specifice isi sustine de 10 ani clientii", a spus
Adrian Tuluca, Managing Director al agentiei Propaganda.
Campania a inceput pe 25 martie 2009, ziua in care s-au implinit 10 ani de la privatizarea BRD, si s-a derulat pe tot parcursul anului trecut. A fost o campanie integrata, construita in jurul povestilor de viata ale celor trei mari campioni Nadia Comaneci, Ilie Nastase si Gica Hagi, personalitati care sunt principalii vectori de imagine ai BRD. Campania a avut o componenta TV puternica, acompaniata pe print, radio, outdoor si online.
"Acest Effie inseamna foarte mult pentru noi ca organizatie, pentru ca el vine sa certifice eficienta pe care campania a avut-o pentru noi, pe de o parte, si relevanta pentru publicul nostru, pe de alta parte. In 2009, un an de criza, conditiile de crestere a indicatorilor de brand au fost extrem de dificile, lucru care dubleaza satisfactia acestei recunoasteri si dovedeste ca publicul a "vibrat" la mesajul nostru. Si, daca in spatele oamenilor mari stau alti oameni mari, in spatele succesului acestei campanii stau cu siguranta know-how-ul si implicarea unora dintre agentiile de top din Romania - Propaganda pentru creatie si Zenith Media pentru partea de media, daruirea celor trei legende ale sportului romanesc, carora le multumim inca o data si bineinteles eforturile echipei de comunicare de la BRD", a spus
Bianca Dordea, Brand and Communication Director la BRD-Groupe Societe Generale.
BRD - Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din Romania dupa totalul activelor. Banca are peste 2,5 milioane de clienti si opereaza o retea de 930 de unitati. BRD are cea de-a doua capitalizare bursiera la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajati in toata lumea, pe trei activitati cheie:
- Retail banking si servicii financiare
- Global Investment Management & Services
- Corporate & Investment Banking
Da LIKE si urmareste IQads News pe Facebook.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads