Intai am jucat jocul, apoi am vazut filmul (vreau sa zic
spotul)...
Eram la hipermarket, la raionul de lactate, cand se apropie de mine o primadona dintr-o opereta de Lehar: portul rustic era prea strident ca sa fie o taranca adevarata; iar varsta, depasind hotarat prima junete, ma facea sa exclud varianta ca ar fi o samplerita, desi ducea in maini traditionala tava cu paharute albe... Si apoi... da! Ma abordeaza cu un suras gales! Nu trece pe langa mine aeriana, zambindu-i de fapt celui din spatele meu, ca de obicei!... Pe de o parte, mi se confirma succesul pe care-l am la femeile mai coapte. Pe de alta parte, ma inselam: chiar era o samplerita.
Acea samplerita de 50+, cu fota, bundita si dantele apretate, mi-a insirat toata litania despre calitate si ingrediente, cu o naturalete si cu o credibilitate
infinitInfinit
Pentru ca astazi nu mai vorbim despre “doar interactive”, suntem providerii unei noi necesitati a pietei, comunicarea adaptata. Misiunea noastra este sa livram experiente complete de succes “digital ...vezi detalii » superioare caznelilor similare ale fatucilor care se indeletnicesc de regula cu asa ceva. Doamnei aceleia chiar parea sa-i pese de satisfactia mea de consumator; sau macar de continutul acelor paharute! Recunosc: m-a convins; am cumparat iaurt Covalact de Tara si... recunosc din nou: mi-a placut.
Vazand mai tarziu si spotul, m-am dumirit: era Coana Chiva, noul
brand character al laptagiilor covasneni. Ma rog, cea din magazin era poate mai putin comica decat cea de pe ecran, dar mai lamuritoare... Ceastalalta, Chiva cea „adevarata, intrucat o vedem la TV” - dimpotriva, pastreaza un minimalism al replicilor care permite actritei un abil joc al nuantelor: „prea dulce... prea moale... prea tare...” - tot atatea defecte ale iaurturilor „obisnuite”, din comert.
Aceasta taranca dintr-o bucata isi tranteste verdictele in fata soborului de experti - celebrul, caricaturalul ansamblu de halate albe si ochelari caduci. Contrastul dintre „tarania” Chivei si fasoanele „stiintifice” ale expertului colectiv e o sursa de umor clasic, care ne aminteste de scenetele cu Draga Olteanu in rol de baba doftoroaie, dascalindu-l pe medicul de la oras. Daca morala vechilor scheciuri nu tine nicidecum partea leacurilor babesti (dimpotriva, lecuitoarea sfarseste prin a-i recomanda „lui dom’ doctor” un „artinevlargic”); nici poanta spotului nu transeaza situatia, ci ne lasa intr-un oarecare echivoc: taranca isi da in final OK-ul... pe o proba de iaurt prelevata pe ascuns din propria-i ulcica! Ceea ce, in fond, ar face orice fiinta subiectiva, marcata de predispozitii naturale!
N-ar fi prima data cand, de dragul efectului comic de final, este relativizata (ca sa nu zic fragilizata) argumentatia. (Cateodata mi-l inchipui pe Brucan prezicand dupa cat timp publicitarii si marketerii romani se vor lecui de dictatura haioseniei cu orice pret: cu siguranta mai mult de doua decenii...)
Asadar Chiva de la TV m-a facut sa rad, dar Chiva de la raft m-a facut sa cumpar. Ar putea oare Chiva de la TV sa faca treaba singura, pentru ceilalti consumatori care n-au avut norocul sa-ntalneasca o samplerita strasnica si mamoasa? Raspunsul ar putea fi afirmativ, in cazul unei acceptari de principiu a gusturilor si pretentiilor tele-chivutei, ca etalon al gustului autentic, neaos, nealterat: „prea bun, prea de la tara”... In fond, e normal si absolut logic ca femeia sa-si aprecieze propriile preparate. Dar daca - Doamne fereste - sufera de fiere, ficat sau diabet; daca din cine ste ce pricini limba ei are un PH prea... excentric, atunci judecatile risca sa-i fie prea... prea! De ce am avea incredere in ea? Necum pentru ca ar acredita-o expertii: ne-am convins ca acestia sunt niste incurca-lume! Ci pentru ca - da, doamnelor si domnilor - e o taranca sincera si dintr-o bucata! Pentru ca, pasamite, transpira traditie prin toti porii!
Acum. Sa tinem totusi cont. Reclama nu este pentru jintita, sobura sau lapte covasit (ah, si ce bine ar suna „covasit de Covasna”)! Nu: este pentru iaurt: acel produs obtinut prin fermentarea de
lactobacillus bulgaricus! Si de cand e asta o ocupatie traditionala a tarancilor din Covasna? - Cam de cand e si a bunicutilor din partea Clujului, care picura dulceata de nuci verzi peste „bacteriile lactice slectionate”. Adica de cand face plopul pere si rachita micsunele! Caci da: ni se spune si de data asta un basm pentru consumatorii urbani, de cateva generatii rupti de coada vacii, purtand insa-n suflet nostalgia autenticitatii pierdute... Altminteri pozitionarea e clara: bunicutul Napolact e emotional; chivuta Covalact e smart si ironica! (Pentru cine asteapta verdicte de la rubrica de fata, ma grabesc sa spun: agentia si-a facut treaba cu prisosinta!)
Reuseste asadar sa vanda un asemenea mit? Se pare ca da... inca. Trendul neaosist/ecologist e un balaur care-si inghite inevitabil coada: cu cat se vor interesa mai mult de traditia preparatelor din lapte, cu atat consumatorii isi vor da seama ca alde Chiva, ca sa fie credibila ca iaurgioaica, ar trebui sa fie bulgaroaica, turcoaica sau barem albaneza! Un soi de Chira Chiva balcanica, cu salbe si salvari...
Prea giugiuc! Prea din alta tara!
Da LIKE si urmareste IQads pe Facebook.
Comentarii
de razvan_annania | 2010-08-11 | 06:22:37
sincer, mie-mi place reclama pina zice doamna neaosa: "prea ca la tara". ma gindesc la o comparatie cu "de vaca!" de la celebra si multdiscutata reclama la Fulga.
femeia raspunde scurt, hotarit, "neaos", din topor, baietilor in tipla de experti si la final se indulceste si raspunde cu intonatie si vorbe nepotrivite cu ce s-a rulat pina atunci: "prea ca la tara!". iti loveste atit de iesit din context si contrastant auzul incit uiti repede ca mai devreme ai zimbit si ca ai privit cu interes sa vezi deznodamintul.
Poate nu m-ar fi deranjat nici intonatia lingusitoare de la final si raminea o reclama ok daca nu exista adverbul "prea". Adica s-ar traduce: "bre, e prea ca la tara asta! E neverosimil! La revedere!"
Pentru a comenta, te poti loga cu