Publicis a conceput spoturile ("Iris", "Cargo", "Parazitii") campaniei "Ursus Evolution” care promoveaza o serie de 4 concerte ce se vor desfasura in perioada 15 iunie – 15 august si vor reuni pe scena trupe ca Iris, Cargo, Puya, Grasu XXL, Suie Paparude, Zdob si Zdub, Guess Who si E.M.I.L., potrivit unei informari Pi 2 PR. De asemenea, campania contine spot radio si print si o componenta de online dezvoltata de Kubis Interactive. Cu ocazia campaniei a fost lansata si o editie limitata de cutii Ursus Evolution, decorate fie cu chitare (simbolizand rock-ul) fie cu discuri (simbolizand hip-hop-ul).
[UPDATE] Din luna aprilie a acestui an, Publicis a redevenit agentia de brand URSUS, gestionand intreaga creatie si strategie. De asemenea, Publicis a castigat proiectul de implementare a platformei de activare a brand-ului URSUS in urma unui pitch desfasurat la inceputul anului, la care au fost invitate 4 agentii, potrivit unui comunicat emis ulterior de Publicis.
Componenta online contine site-ul ursusevolution.ro care gazduieste doua concursuri. Primul presupune inregistrarea pe site si incarcarea codului unic al cardului primit in cadrul promotiei Ursus Evolution, pentru a castiga un set de karaoke. Al doilea concurs incurajeaza fanii trupelor sa incarce pe site clipuri prin care sa-si demonstreze atasamentul fata de artistii favoriti. 8 dintre competitori vor putea sa-si cunoasca trupele preferate, la finalizarea concursului.
Campania transmite mesajul ca Ursus este aproape de noua generatie din muzica romaneasca si o sustine in dorinta de a performa. De aceea Ursus "le va da ocazia noilor artisti sa isi urmeze visul, de a fi precum idolii lor, alaturi de care se vor bucura de doua seri de concerte pe aceeasi scena”.
Trupele Iris, Cargo, Zdob si Zdub vor reprezenta rock-ul pe scena, Parazitii, Puya, Guess Who si Grasu XXL vor fi reprezentanti ai hip-hop-ului, Suie Paparude vor fi sustinatorii muzicii electronice. Punk-ul va fi reprezentat de E.M.I.L.. De asemenea, la concerte vor canta si R.O.A. feat. Junkyard.
Concertele vor avea loc la Cluj (25-26 iunie), Iasi (9-10 iulie), Brasov (23-24 iulie) si Mamaia (12-13 iulie).
Un making-of al spoturilor poate fi vazut aici.
“URSUS Evolution inseamna o atitudine profesionista si moderna, care confirma ca nu este un accident fericit succesul muzicii romanesti, ci un progres construit de fiecare generatie de artisti. URSUS este mandru sa aplaude o asemenea reusita”, a declarat Razvan Capanescu (Chief Creative Officer, Publicis).
“Credem in muzica romaneasca de azi si de maine. Ursus, o marca romaneasca autentica, cu forta si atitudine, are datoria de a promova trupele si artistii care vor duce muzica romaneasca mai departe. Credem in viitorul muzicii romanesti si de aceea vom sustine cu toata energia muzica cu atitudine, care are 'talentul' de-a coagula social si de a crea legaturi stranse intre oameni”, adauga Mihai Bonca (Senior Brand Manager, URSUS).
“Pe artisti am avut ocazia sa-i cunoastem anul trecut, lucrand cu ei pentru partea de comunicare ATL pentru Cluj Fest 2010. Ideea ca lumea si-ar dori sa vada ce se intampla in spatele scenei e cea care ne-a convins sa-i aducem si pe ecrane, in trei spoturi TV. In timpul celor doua zile de filmari, te-ai fi asteptat sa existe mici conflicte de pareri, inadvertente… Interactiunea dintre ei a fost, insa, perfecta.
URSUS a aratat ca acesti oameni, provenind din genuri de muzica diferite – si chiar din generatii diferite, pot sta impreuna, pot impartasi acelasi tip de glume, pot fi ei insisi. Intre Minculescu si Puya, de exemplu, asa cum o arata si spot-ul TV, a existat o chimie extraordinara. Practic, si-au jucat propriul rol. Scenariile au fost facute de noi, insa energiile din platou s-au canalizat de la sine in directia corecta”, a spus Laura Nedelschi (Copywriter, Publicis).
“Succesul inregistrat de evenimentele din Cluj si Brasov ne arata ca demersul nostru a fost corect. Atat zecile de mii de oameni prezenti la eveniment, cat si feed-back-urile extrem de favorabile, ne arata ca efortul nostru a fost apreciat” adauga managerul de proiect Andrei Lascut (Junior Brand Manager, Ursus).
Din partea Publicis, au participat la realizarea campaniei: Razvan Capanescu (Chief Creative Officer), Laura Nedelschi (Copywriter), Cristian Anton (Art Director), Raluca Sultan (Strategic Planner), Emanuela Ionescu (Account Director), Roxana Oana (Account Executive), Camelia Efrimov (A/V Producer Manager), Gabriel Constantinescu (Managing Director la Publicis Events), Cristian Balaci (Senior Producer), Ionut Craciun (Field Manager), Andreea Nedelea (Senior Account Manager).
Din partea URSUS au contribuit: Grant McKenzie (Vicepresedinte Marketing URSUS Breweries), Mihai Bonca (Senior Brand Manager URSUS), Andrei Lascut (Junior Brand Manager URSUS).
Casa de productie este Multimedia Est, cu Radu Muntean (Regizor) si Tudor Lucaciu (DOP).
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads