Amintiri de la Irina-Margareta Nistor, Gianina Corondan, Viorica Bucur, Oana Sarbu, Medeea Marinescu, jurnalisti si bloggeri la deschiderea expozitiei Pepsi - Consignatia 7080

favorit Favorit pentru 0 membri

Articol de Sonia Ardelean publicat in data de 2011-07-08

 
bn

Televizor cu lampi Venus, o bucata de creta Pionier, aparat de radio Mamaia (pe baterii), aparat de radio Rossini, un peste de sticla, viniluri cu Mircea Baniciu, Toma Caragiu, Horia Serbanescu si Queen, un bibelou de portelan, aparat de radio Gloria, patine cu rotile, stilou cu penita Golden Star, uniforma si cravata de pionier, jocuri Turism, planse brodate la orele de lucru manual, catalog de casete inregistrate - sunt doar cateva dintre obiectele aduse de invitatii Pepsi si GMP PR la expozitia Consignatia 7080, deschisa ieri la Gradina Ordinul Arhitectilor Romania.

Irina-Margareta Nistor: "Profitam de tata, care era barbat frumos, le zambea vanzatoarelor si facea rost de un Pepsi"

Irina-Margareta Nistor (critic de film) a adus cele mai multe obiecte din expozitie: un aparat de radio Rossini, un poncho hippie facut de bunica sa dupa modelul copiat dintr-o revista italieneasca, o geanta cu margele colorate, o fusta pe care a purtat-o la balul de absolvire a liceului, un pahar Azuga si o ceasca de cafea care avea singurul 'pacat' de a nu se putea ghici in ea.

Pentru un critic de film, Pepsi nu era asociat cu Occidentul in general, ci mai ales cu Hollywood-ul: "Era o izbanda sa gasesti Pepsi, sa poti oferi Pepsi la o aniversare; adica nu beai toata ziua Pepsi, in niciun caz, era strict o bautura de vacanta, era cred ca si destul de costisitoare, mai ales ca totul se cumpara pe sub mana si stii, pretul se dubla. Profitam de tata, care era barbat frumos si intotdeauna le zambea vanzatoarelor si mai facea rost de cate-un Pepsi pe care ni-l aducea noua, fetelor, adica mie si mamei. Si intotdeauna mi-a placut ideea asta pentru ca stiam si in perioada aia de legatura dintre Joan Crawford si Pepsi si mi se parea ca e bautura cea mai hollywoodiana”, a povestit Irina-Margareta Nistor.

Medeea Marinescu: "Mama statea mult la coada ca sa ia 3 sticle pentru mine si surorile mele"

Actrita Medeea Marinescu a adus la expozitie un disc original cu "Maria Mirabela", cu autografele lui Gopo, Anda Calugareanu si altii. Pentru Medeea, mama era cea care aducea bucuria in case sub forma de sticle de Pepsi-Cola:

“Adoram Pepsi, era occident curat, pentru multi era unica legatura cu lumea occidentala - eu n-am putut sa ies pana in ’90 din tara si Pepsi, care se gasea foarte greu, il gaseam fie la Festivalul de Film de la Costinesti, fie la niste restaurante mai de lux de la Eforie Nord sau la casele de comenzi; foarte rar se mai aducea si la cofetarii si mama statea mult la coada ca sa ia 3 sticle pentru mine si surorile mele”.

Oana Sarbu a adus rochia purtata la Festivalul Mamaia '86

Oana Sarbu (actrita, catareata) a participat la expozitie cu o rochie purtata la Festivalul Mamaia '86, cand a castigat trofeul "Premiul Tineretii". Ea si-a amintit de hainele pe care i le facea bunica sau de cele aduse de tata ei, Romulus Sarbu, din turneele pe care le facea cu Teatrul de Revista Constantin Tanase.

"Am avut de ales intre rochita asta si cea de la Steaua fara Nume din 1985, cu care am luat un trofeu, si am ales-o pe asta ca e mai diafana asa, mai simpla”, a spus Oana Sarbu.

Gianina Corondan: "Pepsi era regele momentelor noastre de aur in familie"

Gianina Corondan a adus la expozitie una dintre perechile de patine cu rotile dintre cele pe care le-a 'tocit' in copilarie, alternativa pentru fetele care nu jucau 'elasticul'.

Despre relatia cu Pepsi-Cola, Gianina isi aminteste: "Pepsi era regele momentelor noastre de aur in familie. Adica, daca se intampla sa serbam o zi sau sa ne bucuram ca vine o ruda, dar asta rar, ieseam la restaurant si eu primeam 1 Pepsi. Dar si ala, daca binevoiau ospatarii. Si mai aveam si la cofetarie, eu am crescut intr-un bloc cu cofetarie la parter, cu laborator, deci stiu exact cum e frisca naturala, si acolo mai bagau Pepsi si Cico. La un moment dat tin minte ca au adus numai Cico pentru ca se facea undeva in Militari si era aproape, si Pepsi a disparut si l-au inlocuit cu Quick Cola si cu alte prostii; nu mi-a mai placut, am refuzat total sa mai pun in gura bauturile comuniste. Sirop imi placea cu sifon, pe strada ca sa te racoresti era sirop cu sifon", a spus Gianina Corondan. 

Viorica Bucur: “Umblam cu Pepsi-urile alea pe ghetus cateodata, mai sa cad”

Viorica Bucur (prezentatoarea Galei Desenului Animat, critic de film, profesor UNATC) a adus o caseta video TDK cu spectacole de opera, pe care erau inregistrate actele II si III din Falstaff, actele III si IV din Traviata si un recital Luciano Pavarotti, dar si un catalog cu arhiva celor 400 de casete, cu ajutorul carora li se tinea evidenta.

Viorica Bucur si-a adus aminte de 'aventurile' cu sticlele originale de Pepsi-Cola, care erau si ele expuse la Consignatia 7080: “Ma uitam la sticla aceasta, care, desigur, nu e chiar ca atunci, pentru ca eu cunosc aceasta sticla, era mai lunga si mult mai grea. Si aveam  pe balcon, bineinteles, orice om avea pe balcon un dulapior in care isi tinea muraturile si sticlele de Pepsi si aveam cred ca vreo 20. Cand era ziua mea, a sotului sau a altcuiva trebuia, ca Pepsi era ceva deosebit. Umblam cu ele, zdranganeam prin oras la persoane care ar putea sa imi faca rost, adica e amintirea asta de dragoste si abjectie, ma tot vad cu sacosele alea bantuind, mai ales ca eu sunt nascuta in februarie si sotul la fel – varsatori -  si era chiar o perioada foarte proasta pentru ca pana la ziua’Tovarasului’, pana pe 26 ianuarie, se mai baga cate ceva in magazine, dar dupa aceea pana primavara nu mai era nimic si va dati seama cam cum puteau sa arate zilele noastre in acea perioada. Umblam cu Pepsi-urile alea pe ghetus cateodata, mai sa cad, cam astea sunt amintirile”.

O alta amintire a Vioricai Bucur era legata de cocktailurile facute cu Pepsi: “Si eram bucurosi cand beam Pepsi, ne simteam si noi… ne faceam cocktail-uri cu vodka. Unii faceau cu vin - era groaznic! Cu vin negru, adica Merlot sau Cabernet, si se facea un carcalete, mi se parea mizerabil. M-am intalnit odata cu un prieten si aveam o parere buna despre el. Si imi zice “Ei, am facut rost de o sticla de Merlot, acum caut niste Pepsi”. Cand am auzit, mi s-a facut rau" (rade).

Adriana Nestoriuc: "Atunci cand venea tata acasa cu naveta savuram fiecare sticluta"

Adriana Nestoriuc  (Group Brand Manager CSD PepsiCo Romania) a tinut un discurs despre campania 'Pepsi-Cola. Si ieri. Si azi': “Campania noastra e o celebrare a bucuriei de a trai. Am vorbit cu consumatorii si ne-am dat seama ca temele esentiale ale vietii, cum ar fi romantismul, relatiile, moda, calatoriile, in esenta au ramas aceleasi de-a lungul timpului, doar ca modul in care ele sunt abordate difera si asta am vrut sa aratam si cu aceasta expozitie, o expozitie prin care am colectat obiecte personale de la jurnalisti, de la oameni din presa, de la artisti, de la bloggeri, de la prezentatori TV, cele pe care le vedeti expuse incepand cu aceasta seara”.

De asemenea, Adriana Nestoriuc a adus un obiect pentru expoziei: “Si eu aveam o naveta cu sticle returnabile care statea pe balcon si nu stiu de unde faceau parintii mei rost, dar faceau rost. Si tin minte ca atunci cand venea tata acasa cu naveta ca savuram fiecare sticluta, bucatica cu bucatica, picatura cu picatura”, isi aminteste Adriana Nestorniuc.

Electric Brother: “Daca te duceai la ziua cuiva erai sigur ca te asteapta un Pepsi”
Electric Brother a pus melodii de la cele foarte cunoscute, precum “Veronica” si “Ani de liceu”, pana la altele mai rare, de care s-a declarant mandru, precum “Scaparici” de Mihai Constantin si “Telejurnalul”.

Legat de Pepsi, Electric Brother a spus ca “Era nelipsit la zilele de nastere ale tuturor prietenilor, trebuia sa ai un Pepsi, iar daca te duceai la ziua cuiva erai sigur ca te asteapta un Pepsi.” 

La expozitia Consignatia 7080, deschisa pana la 17 iulie la Gradina OAR, mai sunt expuse, in separeurile cu tematica diferita – copilarie, tinerete, distractie etc –, obiecte aduse de  jurnalisti (planse de la lucru manual aduse de Marius Chivu (Dilema Veche), o creta pastrata de Melania Medelanu (Realitatea TV) si altele) si bloggeri (o chitara adusa de Chinezu, un casetofon al lui Manafu, volumul 'Cel mai iubit dintre pamanteni' - prima carte citita de Cristina Bazavan) sau ad-uri vechi cu Pepsi-Cola, cu sloganul "Avant si energie".

Da LIKE si urmareste IQads pe Facebook.

Comentarii



IQads / Social Media

@Google

Prietenii tai pe Facebook

Catalog IQads

IQads pe secțiuni

Articole
Stiri din Romania | Stiri Internationale | SpotLight | Analize | Insider | Interviuri | AdLife | AdStory | Event
CREATII
Clipuri TV | Clipuri romanesti | Clipuri internationale | Printuri | Printuri romanesti | Printuri internationale | Packaging | OOH | Spoturi Radio | Secvente Product Placement | Ambient | Direct Marketing | Branding | Cinema | Evenimente | Online | Neconventional | POSM | FAILvertising | User Generated Content | Alte Creatii
PODCAST
IQadsTv | PopTalk | MakingOf | Spoof | CaseStudies | IQadsFm | AdCouture
EXPO
AdCollections | BrandExpo | SpoofExpo | AdPersonality | Citate Celebre
Digital.IQads
Stiri din .ro | Stiri din .com | Reviews | Insider | Studii de caz | La birou | HowTo | Evenimente
Comunitate
Blog | Forum
SERVICII
AdJob | Catalog IQads | Istoria marcilor | Advertorial | Calendar
EVENIMENTE
AdBreak | ADfel | BFF | CAF | IQads Kadett
Index-uri
Branduri: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Companii: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Oameni: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Relevant: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Dictionar: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Membri: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Event

Ciuc Premium la B’ESTFEST 2011: o scena pentru artistii consacrati si una pentru cei in devenire

Vezi »