ZenithOptimedia a realizat o rectificare a previziunilor cu privire la dezvoltarea pietei globale din 2011 pe care le-au facut publice in iulie 2011, informeaza un comunicat emis de agentie. Rectificarile vin ca urmare a schimbarilor majore din pietele financiare: intrarea in declin dupa iulie 2011, socurile bursei de valori.
Ca urmare a ritmului lent de redresare economica combinat cu cresterea temerilor provocate de dubla recesiune, cativa advertiseri si-au ajustat bugetele planificate pentru sfarsitul lui 2011. La momentul de fata, consumul de media din 2011 este preconizat la 466 miliarde de dolari, fata de 450 de miliarde in 2010.
Consumul de media la nivel global pentru anul 2012 sunt estimate la 5,3%, spre deosebire de 5,9% cat a fost preconizat initial. In 2012 se vor intampla evenimente ca Jocurile Olimpice din Marea Britanie, Compionatul European de Fotbal din Polonia si Ucraina si alegerile prezidentiale din Statele Unite, care vor influenta aceste investitii. De asemenea, rata de crestere va fi amplificata de revenirea Japoniei dupa cutremurul din martie. Consumul de media global aditional este estimat la 6,2 miliarde, iar revenirea Japoniei va aduce inca 0,8 miliarde de dolari.
Pentru anul 2013, previziunea initiala a consumului de media se schimba de la 5,5% la 5,6%.
In general, investitiile in publicitate din pietele in curs de dezvoltare continua sa creasca mult mai rapid decat cele dezvoltate, sustinute de cresterea economica mai pronuntata. Se preconizeaza o crestere a investitiilor din America de Nord cu o media de 3,3% pe an (intre 2010 si 2013) si a Europei de Vest cu 2,%, avand in vedere ca datoriile in Zona Euro au deteriorat increderea advertiserilor in perspectivele de crestere pe termen lung a Europei de Vest.
Cresterea investitiilor in Japonia se preconizeaza a fi de 1,1% pe an, dupa caderea masiva din 2011, urmata de recuperarea terenului pierdut in urmatorii doi ani. Nu se poate vorbi de crestere in cazul Orientului Mijlociu si a Africii de Nord, unde turbulentele din zona poliica au afectat productia si distributia media si au facut ca advertiserii sa fie mai prudenti la atragerea atentiei negative.
Cota globala a pietelor emergente (in care nu sunt incluse America de Nord, Europa de Vest si Japonia) va creste de la 31% in 2010 la 34% in 2013. China este a treia piata de publicitate din lume, in timp ce Japonia este pe al doilea loc. In 2005, China reprezenta 23% din proportiile Japoniei, in 2010 a ajuns la 57%, iar estimarea pentru 2013 este de 82%. Brazilia se situeaza pe locul 6 si avea 81% din volumul Marii Britanii in 2010, urmand sa ajunga la 89% in 2013. Despre Rusia se preconizeaza ca va inainta cu 3 locuri in 2013, in 2010 plasandu-se pe locul 13.
La nivel global, internetul creste mai rapid decat orice alt tip de media cu o cota de 14,6% pe an (intre 2010 si 2013), in timp ce display-ul reprezinta segmentul cu cea mai mare ascensiune: crescand cu 17,2% pe an, influentat de video online si retelele sociale, in principal.
Investitia in televiziune, cel mai important pion in publicitatea internationala, creste pana la 46% intre 2010 si 2013. Cota TV a crescut constant de-a lungul timpului: in 2010 39,8% din cheltuieli se concentrau pe TV, cu 37% mai mult fata de 2005, si se preconizeaza ca va cumula 40,5% din total in 2013. Numarul consumatorilor de TV este si el in crestere, paleta de canale se largeste si evenimentele TV atrag in continuare audiente record.
Consumul de ziare si reviste, studiul concluzioneaza, este in declin din 2007, cu o scurta pauza pentru reviste in 2010 cand consumul de publicitate a ramas in esenta stabil. Se preconizeaza ca declinul se va extinde in perioada prognozata, desi revistele vor suferi mai putin decat ziarele pentru ca experienta citirii revistelor nu este atat de usor de prognozat online si nu se bazeaza pe livrarea la timp a informatiilor. Scaderea estimata a revistelor este de 0,6% pe an (in perioada vizata), in timp ce cheltuielile de publicitate in cazul ziarelor urmeaza sa scada cu 1,4%. Ziarele vor ocupa locul al treilea, dupa Internet, in 2013, avand o cota de consum de 17,9%
Anul 2011 aduce in Romania un declin, dar se asteapta o crestere usoara la inceputului anului 2012. Scaderile anului 2011 sunt estimate la 4% (USD), cu variatii pe canalele media: Investitiile in TV vor fi de 4%, iar presa va suferi o scadere de 13%. Investitiile in radio, cinema si OOH continua sa fie descendente, cu scaderi de 5% pentru radio, 10% pentru cinema si OOH. Internetul va fi singurul care va inregistra o crestere (estimativ 25%) pe piata de publicitate din Romania.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads