Totul a inceput cu un ABSOLUT Blank Party la Academia Romana

favorit Favorit pentru 0 membri

Articol de Ana Militaru publicat in data de 2011-10-14

 
bn

Conceptul petrecerii de lansare a platformei globale “ABSOLUT Blank” in Romania, gandit si implementat de Grey-G2 Romania, a fost “Work in progress”. Locatia a fost pe masura conceptului: Casa Academiei Romane, aflata peste drum de Casa Poporului, in Calea 13 Septembrie. In spatele fatadei impunatoare, cladirea “in curs de finisare” ascunde si azi catacombe numai bune pentru a gazdui o petrecere care sa le starneasca inspiratia firilor creative invitate la o petrecere ABSOLUT Vodka, petrecere care este highlight-ul recent lansatei pagini de Facebook a brandului.

 

Holul de la intrare era singurul loc unde tocurile-cui ale domnisoarelor pregatite sa fie scaldate in blitzuri la inca o petrecere simandicoasa s-au putut simti la locul lor. Rochitele pestrite si atitudinea auto-suficienta te tradau aseara ca fiind intrusa in lumea celor care traiesc pentru a crea.

 

 

Trecutul brandului, reprezentat de creatii clasice realizate de diversi artisti de-a lungul timpului, printre care si celebrul Warhol, ramanea in urma in acest hol complet alb, cu mese si canapele complet albe, de la intrare. Dupa ce treceai pragul halei “in curs de finisare”, intrai in santierul hexagonal unde avea sa inceapa lucrul pentru viitorul ABSOLUT, incepand, desigur, cu un ABSOLUT Blank. Iar faptul ca ceva era pe cale sa se petreaca era tradat de un cilindru gigantic acoperit cu o panza alba, care statea cuminte, in semintuneric, in mijlocul hexagonului, sperand ca n-o sa-l remarce nimeni pana la momentul potrivit.

Pe tot parcursul serii, pe un zid din curtea interioara s-au proiectat, prin 3D mapping, in celebra forma a sticlei, diverse vizualuri care sa se asorteze cu raurile de cocktailuri care au curs toata seara de la baruri. Responsabili cu proiectia: Les Ateliers Nomad.

 

Dar “momentul potrivit” n-a intarziat sa apara. Hostessele imbracate si ele in alb ne-au condus aproape de gigantul de sub panza alba. Ce a urmat apoi a urcat instant pe locul 1 in topul petrecerilor de brand la care am fost eu anul acesta: pe 4 pereti au inceput sa coboare, cu capul in jos, asemenea unor sticle...

 

 

...4 acrobati imbracati in negru (Xtreme project), care au inceput timid sa miste cate o mana, intetind ritmul miscarilor odata cu muzica, sprijinindu-se cu picioarele de perete si desprinzandu-se apoi brusc, sarind pe orizontala tot mai rapid, cu bucuria unor bebelusi care descopera mersul biped. Incet, incet, si-au dat seama ca ar putea chiar sa se invarta in aer daca tot sunt acolo. Sareau sprijinindu-se in picioare, perpendicular pe perete, parcurgeau un semicerc in aer, se sprijineau intr-o mana, pentru ca apoi sa se dea peste cap in aer si sa aterizeze din nou orizontal, tot in picioare.

 

 

Intre timp, cilindrul gigantic tacea malc in centru, sub panza lui alba. Probabil isi spunea incontinuu “am doar 2 cm, am doar 2 cm, nimeni nu ma vede, am doar 2 cm”. 

Dar chiar daca se invarteau de ametiseram noi de jos uitandu-ne la ei, acrobatii tot l-au reperat pe micut. Au alunecat in aer ca pe schiuri de la peretii de pe margine pana la el, in centru, si au dansat in jurul lui, invartindu-se ca un vartej, intr-un dans vrajit care de data asta nu trebuia sa aduca ploaia, ci sa faca panza sa cada.

 

 

A urmat un soundtrack apocaliptic pe care nici Shazam-ul nu l-a recunoscut, dar care amintea de corul persecutant din “Dies Irae” (“Requiem”), care iti da fiori, facand sa ti se para grandios inceputul care se anunta.

In punctul culminant, nastrusnicul micut a fost demascat: sub panza se pitea o sticla de ABSOLUT complet blank, reprezentand "panza" impartita in 17 panouri, pe care 17 artisti din Bucuresti si din tara isi vor exprima creativitatea pe parcursul urmatorului an, la diverse petreceri ABSOLUT, urmand ca petrecerea finala sa ne infatiseze tuturor sticla complet decorata.

 

 

Acrobatii si-au terminat numarul infasurandu-se si desfasurandu-se cu totul in fasii mari, albe, de panza, si au inceput sa coboare incet, lasand publicul sa se delecteze cu proiectiile de vizualuri de pe imensa sticla.

 

 

Dupa ce s-a lasat tacerea, vocea pe care o auzim de fiecare data cand are loc un festival de creativitate, cea a lui Andi Moisescu, a rasunat in incapere, amintind valorile ABSOLUT si publicul pe care isi propune brandul sa-l inspire.

 

Pana acum, zeci de artisti si-au aratat maiestria in cadrul ABSOLUT Blank: pictori, sculptori, grafferi, regizori, artisti digitali, creatori de instalatii interactive. Suporturile de creatie au fost diverse: panze, coli de hartie, pelicula, elementul comun fiind "terenul de joaca": simbolul brandului, celebra sticla ABSOLUT. 

Andi Moisescu l-a introdus apoi in scena pe primul dintre cei 17 artisti: Andrei Pavel. El a lucrat pe tot parcursul petrecerii cu aerograful la opera lui de pe sticla de ABSOLUT, asa incat in orice colt al incaperii ai fi mers, aveai permanent un spectacol sub ochi.

 

 

Interesant e ca nici muzica n-a stat cuminte la DJ in laptop, ci s-a plimbat printre oameni. Un trompetist priceput si extrem de jovial, care acompania live muzica din boxe, a adus “spectacolul” si mai aproape de spectatori, nelasandu-i sa se plictiseasca.

 

O alta activitate a serii a fost statul la poze in contur de ABSOLUT, in cele mai creative pozitii cu putinta:

 

Dupa asta, puteai merge sa inspectezi mai de aproape cele 8 lucrari create de artisti internationali pentru campania ABSOLUT Blank, care intregeau atmosfera creativa:

 

 

Si cu toate ca lucrarile astea pareau greu de egalat, se pare ca si la ei tot asa a inceput totul: cu un ABSOLUT Blank. Daca si cei 17 romani se vor ridica la inaltimea celor din afara, vom vedea pe Facebook.com/ABSOLUTRomania.

 

Da LIKE si urmareste IQads pe Facebook.

Comentarii

  1. de bogdan.nedelcu | 2011-10-16 | 05:54:29

    super

  2. de andrei.pavel | 2011-10-21 | 02:46:53

    as fi vrut sa am totusi mai mult de 2 ore la dispozitie :D

    dar in urmatoarele cateva zile voi posta lucrarea inceputa la evenimentul ABSOLUT Blank, in stadiul final. Ma gasiti si pe Facebook pentru updates [ http://www.facebook.com/pages/Sssfinxxx-Andrei-Pavel/198461353529152 ] iar daca cineva doreste sa ia legatura cu mine are la dispozitie pagina de contact pe site: www.sssfinxxx.ro

    Ca un mic rezumat, printre activitatile/pasiunile mele se afla urmatoarele: poezie, pictura, desen, gravura, airbrush, fotografie, tatuaje, muzica, film, actorie, interviuri, emisiune de arta, bodypainting, fractali si arta digitala.
    Poeziile sunt si audio, o selectie din cele 4 volume publicate si din ce urmeaza sa apara. Mai jos la "Rafturi" gasiti pictura unde se postez work in progress.

    Toate cele bune!
    Andrei Pavel

    :)

Parteneri

realitatea net
IQads foloseste serviciile Zelist Monitor


Esențial

Branduri
Absolut Vodka, AER, Facebook, Opera, Nomad
Companii
CAP, G2 Romania
Oameni
Andi Moisescu, Dies Irae, Andrei Pavel
Dictionar
AM, Brand, Data
Subiecte
creatie
Tip articol
Reportaj

Foto

IQads / Social Media

@Google

Prietenii tai pe Facebook

Catalog IQads

IQads pe secțiuni

Articole
Stiri din Romania | Stiri Internationale | SpotLight | Analize | Insider | Interviuri | Buzz | AdLife | Brands&Movies | Endorser | Event | Ad&TheCity | Innovative
CREATII
Clipuri TV | Clipuri romanesti | Clipuri internationale | Printuri | Printuri romanesti | Printuri internationale | Packaging | OOH | Spoturi Radio | Secvente Product Placement | Ambient | Direct Marketing | Branding | Cinema | Evenimente | Online | Neconventional | POSM | FAILvertising | User Generated Content | Alte Creatii
PODCAST
IQadsTv | PopTalk | MakingOf | Spoof | CaseStudies | IQadsFm | AdCouture
EXPO
AdCollections | BrandExpo | SpoofExpo | AdPersonality | Citate Celebre
Digital.IQads
Stiri din .ro | Stiri din .com | Reviews | Digital Buzz | Face2face | Insider | Studii de caz | La birou | HowTo | Evenimente
Comunitate
Blog | Forum
SERVICII
AdJob | Catalog IQads | Istoria marcilor | Advertorial | Calendar
EVENIMENTE
AdBreak | ADfel | BFF | CAF | IQads Kadett
Index-uri
Branduri: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Companii: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Oameni: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Relevant: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Dictionar: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Membri: 0-9 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z