Am pornit in Noaptea Agentiilor luand cu mine o dihanie de aparat de fotografiat care se incapatana sa nu functioneze pentru altcineva in afara de stapan. Din fericire, la Rusu+Bortun aveau un punct de ajutorare a presei unde ofereau suc, un sfat tehnic, o vorba buna...
Seara trecuta la Rusu+Bortun s-a sarbatorit orice numai advertising-ul nu. Atmosfera era una cat se poate de relaxata, incarcata de un miros de floricele proaspat facute si cu filme proiectate pe fundal. Deci nu mi-a fost greu sa gasesc un binevoitor care sa negocieze pentru mine cu camera de fotografiat. A fost cel mai bun prilej sa descopar celelalte pasiuni ale oamenilor din agentie, in afara de advertising. Si, dupa cum urma sa aflu mai tarziu, ma lovisem inevitabil de conceptul intregului eveniment: hai sa cunoastem pe oameni si pasiunile lor, pentru ca pe advertiseri si capacitatile lor profesionali ii stim deja.
Dupa o consultatie multipla din partea catorva iubitori de fotografie ai agentiei si chiar un vizitator, camera a revenit cu sentimente mai prietenoase, iar eu am pornit in expeditia condusa de Corina Bordeianu (Creative Planner, Rusu+Bortun) in birourile de la etaj. Unde m-am lovit din nou de alte pasiuni ale oamenilor: picturile lui Marc Bortun, camera de fumatori a creatiei (observati cum un viciu trece drept pasiune?), masa de biliard din sala de sedinte (netestata inca), cele 3 ceasuri care indicau orele in punctele cheie ale lumii: Londra, Tokyo, Barlad (deci o pasiune pentru punctualitate?).
Fiind un bun turist japonez in teorie, am invaluit toate colturile agentiei in luminile blitz-urilor ca sa ma asigur ca nimic nu scapa nedocumentat. Deci n-am ratat nici mesajele scrise pe peretii camerei unde creatia merge sa conceapa idei, nici multitudinea de branduri crescute de agentie expuse la capatul scarilor, nici cada de marimi generoase care a apartinut unui spa si care troneaza acum in toaleta de la etaj.
Mi-ar placea sa spun despre mine ca am invocat o arma secreta si am aflat gandurile cele mai ascunse ale oamenilor din agentie. Dar, in realitate, arma secreta a apartinut lui Catalin Rusu care nu mi-a dat multe detalii despre metodele de persuasiune, dar mi-a spus ca si-a convins colegii sa impartaseasca o parte din gandurile lor printr-un film in care s-a vorbit despre pasiune, despre dileme, despre orice altceva in afara de advertising.
“Eu cred foarte tare ca avem sansa ca, intr-o industrie in care sunt oameni foarte foarte frumosi, sa ne uitam prea mult la functii si la categorisiri in loc sa ne uitam la ei. Si filmul asta e un fel de manifest pentru a te uita un pic mai atent la oamenii care te inconjoara, nu la functiile de pe cartea de vizita. Ne castigam existenta din comunicare, si din branding, si din identitate, dar dincolo de toate astea, suprema exprimare a meserie noastre este sa descoperim valori autentice si personaje autentice. Vorbim despre povesti; ele trebuie, in primul rand, sa aiba un sambure de adevar. Iar eu cred ca in jurul nostru sunt foarte multi oameni frumosi. M-as bucura ca dupa ce vedeti filmul asta sa va ganditi 'Oare cum e omul ala care a facut ad-ul asta?'”, a spus Catalin Rusu (Managing Partner & Creative Director Rusu+Bortun).
Sinceritatea a fost pana la urma cea mai eficienta arma a serii. Vizitatorii se opreau in fata ecranului de proiectie si de cele mai multe ori ramaneau pe loc amanand vizita in restul agentiei.
Si filmele bune merg mana in mana cu desenele bune. Responsabil cu alegerea celor mai faine anime-uri (“House Moving Castle”) a fost Tudor Nastase (Senior Designer) de la care am reusit sa aflu mai multe despre pasiunea lui.
“Spre deosebire de orice altceva as fi putut sa pun, e plin de culoare, se intampla lucruri fantastice. Nu e ca orice film. Orice vezi in film nu are cum sa nu se potriveasca cu muzica pentru ca e foarte vivid”, a spus Tudor.
Despre contributia lui la filmul agentiei, Tudor a adaugat: “Brieful a fost sa vorbim despre niste ganduri de-ale noastre. Un credo al nostru sau o convingere, care sa nu aiba o legatura cu munca pe care o facem. Si a fost foarte greu sa nu ma leg cumva. Si pana la urma tot am avut o tangenta mica cu partea vizuala in sensul ca am vorbit despre o dilema pe care o am sau la care ma gandesc destul de des: 'Ce e mai important ? Vizualul sau auditivul?'”.
A fost o seara linistita la Rusu+Bortun, cu o atmosfera calda, ca intre prieteni. O seara in care s-au impartasit ganduri si s-au cunoscut oamenii. Asta pana sa intre pe usa mireasa fugita de la nunta care era in desfasurare la vecinii de la Propaganda.
Comentarii
de dana.pascu | 2011-10-19 | 01:37:12
Felicitari echipei Rusu+Bortun pentru sinceritate, pentru frumusete, pentru privirile senine si gandurile pozitive. Pe mine m-ati inspirat sa-mi iubesc profesia mai mult. Bravo!
de cata17 | 2011-10-19 | 08:31:25
Multumim frumos, Dana :)!
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads