Promotor al marketingului inovator, OgilvyOne a ales sa foloseasca serviciul Proxycast, pentru comunicare neconventionala - marketing prin Bluetooth. Prin intermediul ProxyCast, la Marketing Innovation Forum, OgilvyOne a trimis pe telefoanele mobile ale participantilor din sala o invitatie pentru a participa la un livecast - conferinta interactiva transmisa live pe internet cu tema "Marketingul influentat de revolutia digitala". Aceasta invitatie a avut forma unui slideshow ce putea fi urmarit pe ecranul telefonului mobil. Cu acordul destinatarului, acest mesaj putea fi acompaniat si de un reminder in agenda telefonului (calendar entry), in legatura cu data si ora evenimentului.
Livecast-ul, sustinut de Adrian Alexandrescu, One-to-One Communications Director OgilvyOne, a avut loc pe data de 17 octombrie si a fost urmarit de aproximativ 25 de participanti. Acestia au avut posibilitatea de a adresa intrebari vorbitorului in direct, prin intermediul aplicatiei web dezvoltate de Personal Networks.
"Doream sa avem o discutie interactiva cu participantii la Marketing Innovation Forum, despre viitorul marketingului influentat de lumea digitala. ProxyCast ne-a ajutat sa promovam cu succes acest eveniment transmis pe internet", a declarat Adrian Alexandrescu.
ProxyCast este un serviciu de marketing de proximitate dezvoltat de Personal Networks. Serviciul ProxyCast permite transmiterea de materiale multimedia cu caracter publicitar sau informativ catre telefoanele mobile aflate in zona de acoperire a sistemului. Proxycast poate fi amplasat, spre exemplu, in magazine sau centre comerciale, in arene sportive sau sali de spectacol, in restaurante, baruri sau cluburi si poate transmite mesaje de pana la 10 ori mai rapid decat prin retelele de telefonie mobila (GPRS, 3G).
Da LIKE si urmareste IQads News pe Facebook.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads