Vitrina Advertising va derula in acest an contul de ATL si PR al MedCenter, in urma unui pitch cistigat la inceput de primavara.
Compania de servicii medicale va trece in acest an printr-o etapa de rebranding total, sub umbrela caruia valorile sale vor fi mai bine transmise.
"Am descoperit in MedCenter un proiect special pentru noi datorita domeniului de activitate in care activeaza compania. Domeniul serviciilor medicale private este unul in care increderea consumatorilor se castiga foarte greu si tocmai acest lucru constituie o provocare pentru noi. Un alt element care a contat foarte mult pentru noi este viziunea de dezvoltare a companiei pentru urmatorii ani si obiectivele ambitioase asumate, la a caror indeplinire suntem mandri ca putem sa contribuim" spune
Calin Crainic, director de creatie al Vitrina Advertising.
Licitatia, la care au participat alte 4 agentii din capitala, a vizat intreaga strategie de comunicare pentru acest an. Vitrina Advertising va asigura serviciile de creatie, media, productie, PR si BTL.
Directorul de marketing al MedCenter,
Bogdan Popescu, afirma ca "Vitrina ne-a impresionat in primul rind prin propunerile creative cu care au intrat in licitatie. La baza deciziei de a lucra cu aceasta agentie a stat, insa, intreaga viziune pe care ne-au prezentat-o. 2007 este un an foarte important pentru compania noastra, de aceea era firesc sa alegem agentia care ne-a convins cel mai bine ca a inteles exact obiectivele noastre".
MedCenter este unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii medicale din Romania, cu o retea de 7 centre medicale si 7 laboratoare de analize prezente in intreaga tara (Bucuresti, Baia-Mare, Braila, Buzau, Cluj, Focsani, Iasi). Anul trecut compania a avut o cifra de afaceri de 5 milioane de Euro. Compania face parte din grupul MEDICAROM, cu o prezenta de peste 10 ani pe piata romaneasca si cu afaceri de peste 25 de milioane de EUR la acest moment, exclusiv in domeniul medical. Din grup mai fac parte si companiile Ro-Test, Sanprodmed si Info World. Pentru 2007 MedCenter isi propune lansarea a doua noi centre medicale, in Brasov si Constanta.
Cu o echipa de 55 de angajati, Vitrina Advertising va sarbatori in acest an 15 ani de activitate. Printre cei mai importanti clienti ai agentiei se numara REAL Hypermarket, BT Asigurari, Banca Transilvania, Farmec Cluj, Iulius Group, Danfoss si altii.
Da LIKE si urmareste IQads News pe Facebook.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads