Cea de-a cincea editie a concursului de creatie publicitara "Drum catre Golden Drum", initiat de Graffiti BBDO si Pepsi, se desfasoara anul acesta in perioada 3 iulie-10 septembrie si are ca tema "Un Bucuresti mai putin aglomerat", se anunta intr-un comunicat de presa al agentiei.
"Am pornit de la o problema reala, si anume aceea ca in ritmul actual de dezvoltare, in 5 ani, Bucurestiul va fi un oras paralizat din cauza traficului. Toti suntem iritati de aceasta realitate, dar nimeni nu incearca sa faca ceva concret pentru a remedia situatia. Inlaturand calea aeriana, solutia ramasa este traficul subteran care, desi este si el aglomerat, poate sa absoarba inca un procent ridicat din cei care prefera acum sa circule doar cu propriul autoturism si sa-si petreaca o buna parte din timp la volan, indiferent in ce directie ar merge si la ce ora", spune
Stefan Chiritescu, Senior Account Planner Graffiti BBDO.
Pentru a castiga marele premiu, o excursie la Festivalul de Publicitate Golden Drum din Slovenia, 14-19 octombrie, candidatii trebuie sa propuna o campanie integrata pe tema data (executii de scenariu tv, scenariu radio, print, media neconventionala, internet), sa aiba pana in 26 de ani si sa nu fie angajati in agentii de publicitate.
Juriul din acest an va fi compus din: Calin Clej - CSD Marketing Manager PepsiCo Romania, Ema Prisca - Director de Creatie Graffiti BBDO, Sorin Psatta - Director Strategie si Cercetare Graffiti BBDO, Stefan Chiritescu - Senior Account Planner Graffiti BBDO. Membrii juriului vor nota propunerile dupa criteriile de originalitate a ideii creative, de simplitate a acesteia si de relevanta a mesajului pentru obiectivul de comunicare anuntat in brief. Juriul va lua in considerare conceptul, nu executia, insa modalitatea generala de prezentare poate fi un plus in evaluarea candidatilor.
Primii trei clasati vor beneficia de o luna de practica la Graffiti BBDO, cu posibilitatea continuarii colaborarii, in joc mai existand inca doua premii speciale: "Creative Media" (o luna de practica la Media Direction) si "Interactivity" (o luna de practica la Proximity).
Brief-ul concursului impreuna cu regulamentul de participare se gasesc la adresa www.graffiti.bbdo.ro si pe blogul agentiei, la http://blog.graffiti.bbdo.ro/.
Pentru a participa, doritorii trebuie sa trimita formularul de inscriere completat corect, impreuna cu propunerile de creatie, dactilografiate sau editate pe computer, in atentia lui Sorin Psatta sau a lui Stefan Chiritescu - Departamentul Strategie, Graffiti BBDO, la adresa Str. Dr. Turnescu 1A, Bucuresti, fax: 021-316.02.07, sau pe e-mail la adresa concurs@graffiti.bbdo.ro, pana la data de 10 august 2007. La aceasta adresa de e-mail vor fi adresate si intrebarile legate de brief. Castigatorii vor fi anuntati public pe 1 septembrie.
Da LIKE si urmareste IQads News pe Facebook.
Comentarii
Pentru a comenta, te poti loga cu sau cu contul tau IQads