In mare voga printre tineri, blogurile incep sa atraga atentia companiilor interesate de promovare. Desi bugetele alocate sunt destul de mici, acest nou suport media poate aduce beneficii importante la nivel de imagine.
Dupa o incercare neconcretizata de a lansa in 2006 un proiect de publicitate pe bloguri, Razvan Varabiescu, managing director la agentia Media Direction, a initiat in aceasta toamna o campanie pe bloguri pentru compania Automobile Dacia.
Terenul era deja pregatit pentru ca, de doua luni, se conturase in jurul lui Vali Petcu, proprietarul jurnalului online zoso.ro, o retea de 13 bloggeri care asteptau clientul de publicitate potrivit. Promovarea Dacia Logan pe bloguri a fost integrata intr-o campanie mai ampla, in care s-au folosit si mijloace de comunicare traditionala, precum TV, radio si presa, toate acestea ducand catre site-ul logankissfm.ro, creat special pentru acest proiect. Site-ul a gazduit, practic, concursul care a stat la baza campaniei, prin care se castigau cinci vehicule Dacia Logan Kiss FM, create in serie limitata. Accentuarea laturii online, inclusiv folosirea blogurilor, se datoreaza faptului ca Dacia a vizat prin aceasta campanie sa atraga tinerii, un segment de public ce nu mai poate fi atins prin mediile clasice, explica reprezentantii companiei de automobile.
Astfel, timp de trei saptamani, pe blogurile alese au rulat bannere publicitare, coroborate cu materiale postate de bloggeri, care faceau trimitere la site-ul concursului. Cele 13 site-uri, care, potrivit lui Vali Petcu, au circa 12.000 de vizitatori unici, au atras sute de mii de afisari. In acest fel, pentru o suma estimata pe piata la mai putin de 5.000 de euro, costul aproximativ a doua-trei pagini de publicitate intr-o revista de calitate, Dacia a beneficiat de popularizarea brandului si imbunatatirea imaginii, dar si de cresterea vanzarilor, cifra pe care reprezentantii companiei nu doresc sa o dezvaluie. De asemenea, daca se tine cont de faptul ca cel mai "varstnic" castigator din campanie are 38 de ani, se poate spune ca a fost atins obiectivul propus de intinerire a targetului, adauga Varabiescu.
Bugetele alocate publicitatii pe blog sunt inca modeste
Tot pe bloguri a ales si IBM sa se promoveze cu ajutorul agentiei OgilvyOne Romania. Pentru a populariza sase produse adresate companiilor, s-au ales circa zece bloguri specializate pe IT, unde au rulat bannere ce trimiteau catre site-ul IBM. Rata de click (raportul procentual dintre numarul de click-uri pe bannerul publicitar si numarul de afisari ale bannerului) a campaniei a fost de circa opt ori mai mare decat media obtinuta in mod normal pe internet.
Includerea blogurilor in campaniile de marketing are loc in contextul in care, in 2006, numarul de bloguri din lume era de 60 de ori mai mare decat in 2003.
Companiile isi indreapta atentia catre bloguri nu numai pentru ca au succes in randul publicului tanar, ci si pentru ca au o componenta de relatii publice bine dezvoltata prin generarea discutiilor si crearea comunitatilor in jurul unui brand. Daca Ionut Oprea, managing partner la Blog Agency, sustine ca blogurile permit o segmentare mult mai detaliata a publicului tinta, Adrian Alexandrescu, director al diviziei de comunicare One-to-One din cadrul OgilvyOne, este de parere ca relatia cu blogosfera este echivalentul PR-ului de astazi.
Din partea iLeo Buzz, Cosmin Nastasa apreciaza ca, spre deosebire de publicitatea clasica, blogul are avantajul inregistrarii imediate a parerilor celor care sunt expusi mesajului. Chiar daca la nivel cantitativ audienta unui blog nu poate fi comparata cu a televiziunii sau a radioului, prezenta in acest mediu selectioneaza potentiali clienti cu o parere clara asupra produsului, adauga Nastasa. In sprijinul declaratiilor oamenilor de comunicare vin sondajele, care releva ca principalul factor care ii determina pe cumparatori sa incerce un anumit produs este recomandarea (studiul Shopper Trends 2006, realizat de Nielsen).
In aceeasi masura in care poate ajuta imaginea unei marci, un blog ii poate aduce si prejudicii. Discutiile de pe bloguri nu pot fi controlate, astfel ca o companie trebuie sa isi asume riscul unui feedback negativ. Pe de alta parte, comunitatea bloggerilor nu este organizata. Prima campanie locala de promovare pe bloguri, care a fost castigata in urma unei licitatii de site-ul marketonline.ro, in schimbul a peste 9.000 de euro donati unui ONG, s-a lovit de aceasta problema.
Mugur Cosmin Frunzetti, managing partner al marketonline.ro, sustine ca, din cauza ca nu a fost semnat niciun contract cu cei 50 de bloggeri doritori sa se implice in campanie, acestia din urma nu si-au indeplinit promisiunile initiale. Frunzetti va continua insa sa colaboreze cu blogurile, dar organizat. O astfel de forma de organizare este Blog Agency, un shop de marketing si comunicare online specializat pe crearea de bloguri profesioniste pentru companii sau persoane, dar si pe conceperea de campanii pe jurnalele online.
Prin urmare, premisele pentru anul viitor sunt bune, mai ales ca mai multe companii, printre care se spune ca se numara si Alka, s-au aratat interesate sa investeasca in promovarea pe bloguri. Deocamdata, bugetele alocate publicitatii pe bloguri variaza intre 5% si 10% din investitiile pe online, insa Cosmin Nastasa estimeaza ca pentru 2008 atingerea unui prag de 10% din totalul pietei de online este un obiectiv onest. La nivel mondial, 14% din bugetele online merg catre bloguri.
Bloggerul roman
Cel mai probabil, persoana care sta in spatele unui blog are intre 21 si 25 de ani, este barbat, are studii superioare, lucreaza in IT&telecom si petrece mult mai mult timp ìnavigand" pe internet decat in fata televizorului, arata RoBloggers Survey 2007.
Sondajul, initiat si realizat de Cristian Manafu si Carmen Holotescu, in randul a 702 bloggeri, mai arata ca cei mai multi dintre chestionati activeaza in IT&telecom (21%), in timp ce 13% sunt studenti, un alt procent similar lucrand in media.
Mai bine de un sfert dintre bloggeri au inclus deja reclama pe site-ul lor, alte 48 de procente sunt dispusi sa accepte, in timp ce 15% sustin ca nu vor pune niciodata reclama. Important este ca o cincime dintre bloggeri ar scrie contra cost.
Cele mai multe jurnale online sunt pagini personale, urmate de cele specializate pe tehnologie, marketing, arta si cultura.
Bloguri care conteaza
200 de jurnale online din Romania pot fi luate in calcul pentru o campanie publicitara, datorita traficului si influentei pe care o au. Numarul blogurilor autohtone depaseste cateva zeci de mii, insa cele care pot fi considerate active sunt in jur de 10.000.




















