[La Birou] Paine, sare si banane la Next Advertising

Am ajuns in vizita la Next Advertising intr-o dimineata putin schizofrenica pentru ca, desi toata lumea credea ca venise primavara, ningea cu fulgi cat ghioceii aia babani, care pareau ca intra in alta lume atunci cand atingeau asfaltul.

Nu ne credem cine stie ce delegatie oficiala, dar am avut parte de o primire de genul. Semida Duriga si Liviu David ne-au intampinat cu un platouas cu paine, sare si banane, ca sa intelegem din start ca am ajuns intr-o agentie locala dar care face intotdeauna ceva diferit si original.

Si, desigur, o placuta ca la aeroport in care agentia, care ne-a si creat in 2011 campania premiata “Totul despre publicitate”, arata ca isi cunoaste clientul atat de bine incat stie si glumitele interne.

Cu ocazia asta dedicam tuturor curierilor, fanilor sau celor care au nevoie de alt tip de ajutor atunci cand ne suna pe numarul de la receptie un drag si calduros: AI CHIU EDS (asa se pronunta numele nostru).

Pe scurt, a fost cam asa:

In detaliu, va povestesc acum. Next s-a mutat de anul trecut intr-o casa boiereasca de pe strada Stelea Spataru, unde avea sediu inainte The Hub Bucharest. Pe din afara, dar mai ales pe dinauntru, casa iti da impresia ca ascunde o gramada de povesti. Liviu David (Creative Director si actionar) ne-a spus inca din prag ca a apartinut unei rude de-ale lui Mavrocordat si a fost restaurata acum 10 ani. Umbla vorba ca unul dintre corpuri ar fi servit drept grajd pentru caii boierilor.

Inainte sa incepem sa facem cunostinta cu toata lumea, ni s-a spus ca trebuie sa vorbim cu Nea’ Gigi – cel mai iubit personaj din agentie.

Acum 11 ani a renuntat la job-ul de sofer de la Babel Communication si a ajuns la Next, unde a cunoscut “colectivul nemaipomenit si extraordinar” si a devenit mai mult decat sofer. Asta pentru ca Nea’ Gigi a fost si actor si suflet de agentie. N-am reusit sa extrag momentele intime de la Nea’ Gigi, dar mi-a spus ca de cate ori a jucat in spoturile gandite de creatia de la Next (Prima data in Velpitar - "Cate felii, atatea posibilitati", apoi Deutek, Salvati Delta si Zilele Biz), a fost intotdeauna singurul actor, restul fiind figuranti. Convingeti-va singuri urmarind cat de bine ii vine lui Nea’ Gigi rolul de Irinel Columbeanu.

Desi se zice ca e bine sa ai un numar impar de actionari, cu conditia sa nu fie mai mult de doi, la Next sunt cinci actionari. Am stat de vorba cu Cristi Grigorescu, pe care l-am prins la birou cat sa ne faca o scurta recapitulare despre Next: o agentie independenta care a reusit sa reziste in piata romaneasca timp de 12 ani si sa ajunga astazi la o echipa de 70 de oameni. Cristi spune ca faptul ca agentia are astazi mai multe competente de marketing decat una tipica vine din faptul ca multi dintre actionari au plecat initial de la client. Neavand clienti veniti din retea, s-au indreptat catre cei locali, stiind ca, dincolo de serviciile de comunicare, acestia apreciaza si consultanta de marketing pentru ca vor sa-si provoace gandirea de business.

"E foarte important pentru clienti sa vada ca esti acolo si cand colectezi banii, si cand ii vinzi o idee, si cand discuti proiecte mai mici sau mai mari. Sunt convins ca in multe agentii actionarii suna dupa bani daca un client intarzie la plata, dar nu se implica asa de mult in proiecte. La noi nu este asa. Liviu va fi baricada la orice filmare de spot, la orice vanzare de concept, de asemenea eu sau Sorin sau Bruno vom fi permanent acolo cand are clientul nevoie de noi, cand ne cunoastem, cand incepem sa lucram cu el si pe parcurs, in dezvoltarea proiectelor”, spune Cristi.

Am pornit apoi expeditia prin casa mare de pe Stelea Spataru din biroul Ruxandrei Muntean (Media Director), pe care am prins-o in mijlocul unei sesiuni de muzica clasica, explicandu-ne ca o ajuta sa se concentreze mai bine. Ruxandra e din 2001 la Next si spune ca ceea ce a determinat-o sa ramana aici inca sunt oamenii, atmosfera si senzatia ca nu s-a plafonat si ca mai are multe lucruri de facut. A gestionat bugetele de media pentru clienti ca Murfatlar, Germanos, Albalact sau Banca Transilvania, clienti despre care spune ca au ajutat-o sa creasca in timp ce au crescut si ei.

La departamentul de Client Service rasuna Coldplay, iar fetele lucrau relaxate in jurul colectiei de sticle Murfatlar si a unei tinte. Cand le-am intrebat care-i treaba cu ea mi-au raspuns delicat ca e un proiect personal de speriat colegii din creatie (muhaha!).

Pe Wanda Podgurski (Client Service Director) am gasit-o inconjurata de materiale cu F.C. Barcelona, echipa de fotbal preferata, pe care o iubeste atat de mult incat de 4 ani contribuie financiar la sustinerea clubului.

In acelasi birou gasim si o fata cunoscuta - Andreea Gisca, colega noastra de la IQads Kadett, care s-a alaturat echipei. In spiritul job-ului, despre clientii agentiei Wanda mi-a spus ca pot fi foarte bine pusi la un loc sub conceptul de platouas, pentru ca vin din zone diverse - pharma, vinuri, mezeluri, materiale de constructie sau publisheri nisati pe business. Isi aminteste nostalgic de vremurile de inainte de criza, cand in brief-urile catre creatie se mai strecura si cate o componenta de imagine, nu doar comunicarea unor oferte si reduceri.


Wanda Podgurski

"Pe atunci conta foarte mult sa obtii si un pic de vulnerabilitate, sa fii placut, frumos. Acum e cam greu, trebuie sa te mulezi pe context si se vede ca numai companiile care dispun de bugete mari inteleg asta. Spre deosebire de anii dinainte de criza, facem foarte multe comunicari de promotii de pret, de machete speciale. Nu mai sunt resurse sa faci campanii de imagine, nici in BTL sau ATL, dar s-a gasit nisa asta de online unde poti sa construiesti brand-ul. Este un mediu care nu necesita investititie foarte mare si este foarte usor de targetat, are niste exprimari foarte variate, poti sa faci entertainment, networking, chiar sa introduci cate un mesaj promotional din cand in cand", spune Wanda.

Creatia era mai degraba plecata pe la brainstorming-uri si pitch-uri, sau era ascunsa, afland de inspectia de la IQads. L-am prins totusi pe Liviu David la o discutie in sala de brainstorming unde gasim si o parte din premii, dar si un desen imens atasat discret pe perete, pentru ca in casa boiereasca nu se bate nici macar un cui. Sunteti la un click distanta sa aflati cum s-a intors Liviu tocmai din Australia pentru Next si cum a negociat transferuri mai ceva ca impresarii din divizia intai, dar si ce parere are despre marcomm-ul romanesc de astazi.

 Apropo de cum se petrece la Next dupa birou, Liviu ne-a spus ca de obicei iesirile la bere se fac mai ales pe departamente, dar si cand e vorba de teambuilding general se lasa cu creativitate. In 2006 de exemplu s-au costumat toti in membri ai unor formatii celebre sau personaje de film. Presimteam ca ochii juniorilor vor sclipi la partea asta, asa ca l-am intrebat pe Liviu de unde isi alege Next viitoarele talente. Raspunsul a fost simplu: Scoala ADC. Ideea infiintari unei astfel de scoli in Romania a pornit chiar la initiativa sa, dupa ce a trecut printr-o experienta similara in Australia.

"Aveam 8 ani de experienta in Romania, dar m-am dus sa invat si eu publicitate de la oameni care aveau Cannes-uri pe masa, intr-o tara in care se facea asta de zeci de ani. Mi-am dat seama ca aveam colegi strategi sau directori de creatie, care faceau scoala a doua, a treia oara si inca nu se considerau prea mari pentru asta. Am inteles ca ceva e bine in felul in care fac ei cursurile. Cand m-am intors am vorbit cu Botan (n.r.: Adrian Botan, McCann Erickson), i-am cooptat si pe ceilalti si am inceput scoala aici. Nu e meritul meu, eu doar am adus o idee de sistem. Suntem cred ca in al patrulea an si se vede. Deja multi din oamenii din agentie sunt absolventi al scolii si se vede si o schimbare de atitudine. Nu mai sunt atat de multe egouri cum erau acum 4-5 ani. Concurenta e mai mare, deci cumva a crescut si nivelul de pregatire. Inainte trebuia sa iei juniori din agentie si sa ii inveti vazand si facand niste lucruri. Acum inveti 60 de oameni deodata toata teoria pe care trebuie s-o stie. Macar stiu cu ce se manaca, afla ca nu e doar despre a sta cu picioarele pe birou cu o tigara in mana, asteptand sa iti vina ideea geniala pentru care sa te felicite clientul, sa te umple de bani si sa faci un spot, apoi sa ajungi in Franta si sa ai succes", povesteste Liviu.

 

Ca tot vorbeam despre distractia pe departamente, ajungem pana la urma si la departamentul-fetis al agentiei, CSR. La cate campanii frumoase si cu impact au plecat de acolo, ne asteptam sa gasim multi oameni. Am gasit mult mai putini decat anticipam, dar cu o gramada de pasiuni si background-uri diverse. Semida Duriga (CSR Director) ne-a explicat cum experienta in jurnalism, stiinte economice si activism se amesteca pentru a da nastere unor initiative responsabile. Biroul de CSR e ordonat, dar impanzit cu multe lucruri dragute ramase in urma activarilor sau pur si simplu lucruri care sa inspire. Semida obisnuieste sa vina in weekend la birou pentru ca acolo are un colt de relaxare, unde poate picta, iar daca ii mai vin idei pe brief le poate tese la masina de cusut.

Am aflat si despre pasiunile oamenilor din departementul de CSR: Marius Tudor (ajuns la Next tot prin IQads Kadett) e absolvent de stiinte economice, dar ii place sa se joace cu creativitatea, Floriana Scanteie a lucrat in presa, iar FunkyTights.ro, afacerea-pasiune pe care o conduce acum, a ajutat-o sa inteleaga mai bine online-ul, iar Hana foloseste in experienta de project manager al proiectelor sociale si ceea ce a invatat inainte in ONG-uri.

Apropo de iesitul pe departamente, CSR-ul are o initiativa care se numeste "Friday Morning Play". In fiecare vineri dimineata fiecare dintre ei pregateste pe rand cate o surpriza pentru ceilalti. Asa au ajuns sa joace mima in barca sau golf pe intuneric sau sa deseneze cu creta pe asfalt. Nu va ganditi ca totul ramane la stadiul de pura distractie, pentru ca oamenii de la CSR spun ca asta i-a ajutat sa se cunoasca mai bine si sa lucreze mai eficient impreuna.

Interesant la Next e si felul in care gestioneaza clientii din social media. Ne-au cucerit din prima mestesugitele jupanului Matache Macelaru', asa ca am stat de vorba si cu Alex Tunaru (Social Media Manager). Proaspat iesit din rolul lui Matache, Alex povesteste tot despre jupan. Zice ca e probabil singura pagina unde fanii sunt cei care dau idei de continut editorial. Noi tocmai il intrerupsesem dintr-o discutie cu o doamna care propunea ca jupanul sa-si foloseasca influenta in rezolvarea problemei Halei Matache. Altadata s-a intamplat ca doua doamne sa-l invite pe jupan la teatru si sa fie nevoie sa se materializeze (de doua ori!). Se pare ca Matache e foarte dorit de doamne, iar Alex spune ca asta e exclusiv meritul fanilor care le-au starnit creativitatea.

Alex a dat si o declaratie senzationala pentru peisajul social media romanesc: "Incercam sa transformam social media in ceea ce ar trebui sa fie: foarte multe discutii si crestere pe zona de comentarii. Nu facem concursuri cu Like-uri sau 'da Share daca vrei sa fii cu Matache, Like daca doar iti place'. Incercam sa ii fidelizam pe fani, sa ii facem sa intre pe pagina pentru ca stiu ca la ora 10 intra Matache si la ora 3 Scotch Brite sterge cu buretele ce nu ti-a placut."

N-am plecat pana nu am luat-o la intrebari si pe Irina Mateescu (Digital Manager). Vazusem ca in ultimul timp Next-ul tot iesea cu patura cu studenti, bloggeri, jurnalisti sau pur si simplu oameni fun. Am aflat cu ocazia asta ce se intampla pe patura verde de la Next. Nimic senzational, am putea spune, dar destul de spectaculos in materie de rezultate. Ideea a venit initial pornind de la un poriect similar demarat pentru clientul lor, Fashion Days. Le-a placut mult, asa ca s-au hotarat sa o continue seriile de intalniri cu bloggeri si oameni interesati din online la un picnic cu patura verde. Nu s-a dorit a fi PR de agentie, desi le-a iesit si asta intr-un final. S-au intanit chiar si atunci cand a plouat, pentru ca au intins patura si au scos trusa picnic inauntru, in agentie. Rezultatele prieteniei s-au vazut cand, dupa 6 editii de iesit cu patura verde la picnic, campaniile cu bloggerii au inceput sa mearga mai bine.

A ramas ca ne vedem cu Next la urmatoarea editie de iesit cu patura verde, ca tot a venit primavara. Asa ca ne-am strans camerele si ne-am intors spre birou lansand in urma cativa oameni zambitori si care ne-au dat impresia ca lucreaza cu placere in fiecare zi.



Next Advertising

Suntem o agentie de publicitate independenta full-service, oferind consultanta de marketing, creatie, media, productie si BTL. Facem tot ce face orice multinationala, doar ca nu exista Next New York care sa ne... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Related