Catalin Rusu si Marc Bortun vorbesc despre campania care anunta venirea lui Vlad Craioveanu la Radio 21

Rusu+Bortun a realizat campania care anunta venirea lui Vlad Craioveanu, fostul prezentator al Radio Guerrilla, la Radio 21. Campania, care cuprinde executii OOH si online, marcheaza revenirea Radio 21 la pozitionarea "fun station", dar si reinventarea lui Vlad Craioveanu in calitate de gazda a noii emisiuni.

"In primul rand, campania anunta venirea lui Craioveanu la Radio 21, nu o emisiune anume. Acest transfer important a fost o buna ocazie de comunicare pentru brand. Strategic, noi am recomandat sa facem o campanie in care Radio 21 il gireaza pe Vlad Craioveanu si nu invers", a declarat Catalin Rusu (Managing Partner, Rusu+Bortun) pentru IQads.

"A fost genul acela de proiect cu deadline ieri. Lucram un alt proiect pentru RRM si Cristina Zegheru ne-a intrebat daca putem veni cu o solutie si pe tema asta. Era marti seara si miercuri la pranz prezentam in board. Marc Bortun si Mircea Craciun au facut ping-pong nocturn de idei. Ne-a placut asa mult proiectul incat am facut atatea idei ca ne-a fost greu sa alegem fericita castigatoare", a spus Catalin Rusu.

"Noi am propus, Radio 21 a aprobat, 'Gradina lui Craioveanu, in aer pe 100,2 FM'. Gradina lui Vlad e mare si suntem cu totii invitati in ea. El promite sa fie o gazda incomoda. Craioveanu e un umanist convins, in centrul propriului univers. Renaste in propria gradina a Edenului. Dar e tot el. Exhibitionist, kamikaze, sursa de triluri, adevar si lumina. Egoist si altruist, creator si distrugator, salbatic si domestic", a adaugat Marc Bortun (Creative Partner, Rusu+Bortun).

Vizualurile campaniei ironizeaza ideea de decor idilic, inspirat din estetica specifica cultelor neoprotestante, crescand totodata asteptarile publicului cu privire la noua emisiune.

Prin intermediul comunicarii, agentia si-a propus sa genereze word-of-mouth legat de campanie, in ciuda expunerii anterioare.

Echipa care a contribuit la realizarea campaniei

  1. - din partea Rusu+Bortun: Marc Bortun (art direction & copywriting), Mircea Craciun (copywriting & art direction), Anca Uscatescu (pregatire de tipar), Luiza Olaru (project management) si Catalin Rusu (copywriting & creative direction);
  2. - din partea RRM: Cristina Zegheru (CEO), Andrada Burdalescu (Director Executiv) si Corina Ghiorghita (Brand Manager Radio 21).

Productia a fost realizata de New Folder.



Subiecte

Sectiune



Related