Asta este pentru noi, pentru oamenii care posteaza continut pe net si sunt subiectul hartuirilor anonime, pentru oamenii care sunt injurati si demoralizati de comentariile pe care le primesc in lumea virtuala. Da, e un moment potrivit sa ne luam de mana si sa ne privim in ochi, sa ne tragem mucii si sa spunem adevarul: ne doare. Fiecare injuratura, ironie, fiecare mica boaba de rautate la adresa noastra doare. Asa ca s-a inventat ceva care o sa ne scoata din suferinta: un cantecel. Da, un cantecel adresat oamenilor rai, care se iau de noi, un cantecel pe care sa-l cantam impreuna la fiecare comentariu negativ, la fiecare palma virtuala. Este in limba engleza, se numeste "Thank You Hater", dar o sa incerc sa traduc macar cateva versuri, ca sa ne fie mai usor. Iata:
Oda hartuitorilor anonimi de pe Internet
Aboneaza-te pentru a avea acces la acest articol
Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
![[FIT] Ce trebuie să știi înainte să faci un credit](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-08-at-07-55-47-cover-850.jpg)
Comentarii
Standard
July 6, 2013 17 Comments Viata mea - experiențele mele Edit
Domnul Adrian Papahagi postează pe Facebook un text interesant despre dialogul imposibil.
Citez:
”Dialogul imposibil:
-nu poți dialoga cu oameni de rea credință
-nu poți dialoga cu mincinoșii și calomniatorii
-nu poți dialoga cu cei care îți lipesc etichete și te reduc la acestea
-nu poți dialoga cu anonimi care nu își asumă măcar propria identitate
-nu poți dialoga cu țopârlani care nu te respectă, te înjură, te iau de guler și știu ei mai bine decât tine orice
-nu poți dialoga cu cretinii, nebunii, fixiștii, mitomanii (adesea anonimi) ai net-ului
-nu poți dialoga cu cei incapabili să citească corect și până la capăt un text și care nu au disciplina intelectuală de a urmări un argument
Sau poți, dar e pierdere de timp și sursă de enervare”.
Îl consider perfect îndreptățit să gândească astfel. Mi s-a întâmplat și mie.
Și totuși… există un diavol al cercetătorului, unul care îl mână să exploreze “inexplorabilul”. Eu am structură de cercetător. Mi-am petrecut un timp pe un blog imund care face apologia anonimatului, altul pe blogul unui pamfletar talentat. Am explorat și bloguri înrudite. Am procedat ca un antropolog care face observare participativă, “punându-și pielea la bătaie” pentru un spor de cunoaștere. Am discutat cu meseriași despre ceea ce am trait și aflat, despre ceea ce - cu un barbarism - s-ar numi “am experiențiat”. Aici se cuvine o paranteză. Nu am făcut experiențe pe alții, așa cum este uneori înțeleasă prin simțul comun “învățarea experiențială” implicată inclusiv în studiile antropologice, ci mi-am făcut propriile experiențe împreună cu alții. I-am informat ce fac, nu m-au crezut. Pare într-adevar incredibil ca cineva să-și piardă vremea cu astfel de explorări. La fel de neobișnuit ca a-ți pierde vremea prin triburi uitate de lume, mestecând uneori ierburi stranii.
C