Iulian Comanescu: Principalul vinovat pentru tabloidizare este publicul. Principalul vinovat pentru lipsa presei serioase este, in schimb, presa

Face parte dintr-o secta restransa: este unul dintre putinii optimisti media. Intr-un interviu pentru IQads, Iulian Comanescu isi imagineaza presa din Romania in urmatorii 20 de ani, face bilantul trecuturilor frumoase, dar stie si ca moda lui "click aici" nu va disparea prea curand din peisaj.

Jurnalist (cam in toate tipurile de presa), analist, consultant, autor de carte si, mai nou, de proiecte media misto, care combina interesant resurse si outleturi. Si iar jurnalist. Pana la urma, ca sa le cuprinda pe toate, "om de media". Iulian Comanescu recunoaste ca, orice ar face, se intoarce, mereu, la continut.

In textul de mai jos, el isi aminteste lumea media de dinainte de internet, arata cu degetul inspre vinovatii tabloidizarii, marturiseste ca este dependent de online, numara brandurile din dulap si isi dezvaluie placerile vinovate din publicitate:

Moartea presei

Mai are ce sa moara in media. Si va mai muri ceea ce, pe undeva, a murit deja. O sa mai dispara o serie de reviste, care nu au sens de ani de zile - vezi fuziunile Burda-Sanoma si Ringier-Edipresse. E ca atunci cand Cotidianul a ramas doar pe Net, toata lumea l-a cainat, dar mai vindea doar vreo cateva mii de exemplare de hartie.
Cred ca suntem cu putin inaintea unui soi de renastere, vor aparea o serie de outlet-uri nisate si neconventionale, cum e Casa Jurnalistului, care "traieste" la nivel de subzistenta, deja, din donatii. Poate fi vorba de tableta sau de platforme OTT, videobloguri si altele. Probabil ca e loc pe piata si de o revista serioasa, news magazine, si de un site generalist mai bun decat cele de-acum. Nu stiu ce sa zic despre cotidiene, am senzatia ca ele au ramas fara obiectul muncii de cand Internetul a inceput sa zbarnaie. Daca le gandesti ca saptamanale care apar in fiecare zi - adica aduc verificare, ierarhizare, contextualizare si sunt niste obiecte care miros frumos in loc sa te murdareasca pe degete -, au si ele un rost al lor. Dar genul asta de produs se potriveste cu o piata mai opulenta decat a noastra.
Ceva si despre televiziuni: mainstream-ul o sa functioneze ca un duopol, probabil cu PRO si Antena. La PRO se taie costuri si lucrurile se vor aseza, iar Antena 1 cred ca va intra in dificultati financiare, cu fondatorul aflat in inchisoare, si va face un lucru de multa vreme logic pentru un grup de aceste dimensiuni, globalizarea. Mai simplu spus, va vinde procente unor investitori straini.
In rest, producatorii de gunoi vor continua sa infloreasca - ma refer la televiziunile de stiri, site-urile si ziarele pseudo-serioase. Exista un trend global de felul asta, presa cu proprietari locali care traieste pe seama sponsorilor politici, a fondurilor guvernamentale si altele asemenea. Dar in paralel vor incepe sa apara vestile bune despre care v-am povestit deja.

Media din Romania peste 20 de ani

20 de ani e mult. Totusi o sa-ncerc: presa tiparita va deveni presa-obiect, scumpa, sexy si dulce la pipait si privit ca Wired-ul din anii '90, ca revistele de rock dinaintea crizei si altele asemenea. Televiziunea din ziua de azi, cea cu prime-time si grila de 24 de ore, va supravietui doar prin una-doua-trei statii mainstream, iar restul se duce catre transmisie neliniara si video on demand. Providerii de Net si TV sunt pregatiti pentru convergenta, adica pentru lansarea propriilor branduri de continut, asa cum a facut RCS & RDS cu Digi24, o chestie relativ novatoare raportat la peisajul media global. Tableta devine si ea un mediu predilect pentru consumul de media.
O sa avem foarte, foarte mult entertainment care va veni spre noi pe Net. O sa-l consumam pe ecrane mai mici si mai mari. Daca va mai aparea vreun Steve Jobs care sa inventeze o masinarie care produce arome cine stie ce-o sa mai fie?

Cea mai frumoasa perioada din presa

O, mai toate perioadele au fost frumoase, inclusiv cele recente. In 1993 aflam ce-i aia un cotidian si conduceam o sectie de-a facut Vlad Ursulean ochii mari cand a vazut ce titluri dadeam (titlurile mileniului). In 1996 scriam pentru Florin Calinescu si aveam senzatia ca pot scrie orice fiindca el stie sa citeasca orice. In 2000 ma plimbam prin studioul foto de la Unica si aflam cum e cu imaginea si layoutul. In 2004 aveam o experienta scurta, dar intensa si relevanta la Realitatea TV, unde am fost numarul doi imediat dupa relansare. In 2005 m-am dus la "Evenimentul zilei", iar cei de-acolo se asteptau sa fac interviuri cu Teo Trandafir, dar am produs "capete de ziar", investigatii cu prabusirea Adevarul, complicitatea dintre PSD si agentiile de publicitate, legatura dintre Vintu si Realitatea, stenogramele PSD si altele. In 2006 m-am privatizat si am inventat, pe Net, nisa de media, am pornit Comanescu.ro, intai pe HotNews, ocazie cu care am devenit mult mai cunoscut decat in deceniile pe care le petrecusem ca ziarist bun. Au urmat tot felul de minuni, de la marketing online la consultanta politica si Public Affairs, dar de fiecare data ma intorc spre continut, cumva, cred ca-s prea batran ca sa ma reprofilez. In 2009 am scos o carte pe care am avut placerea s-o gasesc in bibliografiile de la scolile de Jurnalism, desi eu nu prea am nicio legatura cu mediul universitar. In 2011-2102 am facut pentru Intact "The Industry", o fictiune jurnalistica stralucita, de hartie, care a durat un an si opt luni, mult pentru o fictiune. Vara asta am facut ceva plin de sens, o serie de filme de prezentare pentru Fundatia Romano-Americana, am batut toata tara si l-am lasat dracului de Facebook, acum le montam. Sunt un fel de mini-documentare, am avut buget ca sa-mi pot permite un director de imagine stralucit, pe nume Florin Costache. Saptamana trecuta am vazut in fine publicate ultimele lucruri pe care le-am facut intr-un proiect-mamut al OSF, Mapping Digital Media.

I-am dat un interviu lui Ion Cristoiu si i-am facut niste poze lui Radu Sigheti. Nu stiu ce naiba as putea sa-mi mai doresc, poate asta e singura tristete, ca nu stiu ce naiba as mai incerca. Mai nou ne-am apucat de radio, Ana-Maria are o emisiune pe RFI, iar eu sunt producatorul, "sotul patroanei", aranjez invitati si chestii. E foarte misto, tocmai am tras primele doua din sezonul asta, cu Florin Iaru si Vlad Mixich.

Noua generatie

Mi se pare ca sunt doua tipuri de oameni. Primii sunt pustimea gen Casa Jurnalistului, TOTB, VICE, care e grozava si are multe afinitati cu libertarienii batrani ca mine. Si mai sunt unii, intermediari, care produc Capatos si Sinteza zilei, aia-mi stau in gat. Am explicat cum vad lucrurile aici.

Moda lui "Nici nu o sa crezi daca dai click aici"

Nu va trece. Am citit un studiu din care reiesea ca titlurile-minciunea functioneaza inclusiv in publicatiile academice din stiinte exacte, anglo-americane. Dar in paralel cu "Nu o sa crezi" o sa apara si chestii inteligente, pentru tine si pentru mine.

Vinovatii tabloidizarii

Principalul vinovat pentru tabloidizare este publicul. Principalul vinovat pentru lipsa presei serioase este, in schimb, presa. Ca sa-ti explic: in 2006-2008, piata de tabloide de hartie a explodat, "Libertatii" i-au urmat "Click!" si "Cancan", care vindeau foarte mult. Deci exista, clar, o nevoie sau o asteptare. Exista o asteptare de volum mai mic si in zona serioasa, insa media nu a satisfacut aceasta asteptare, decat prin mici exceptii ca ziarul "Cotidianul" in perioada Mihnea Maruta, investigatiile lui Tolontan din "Gazeta Sporturilor", "Money Express-ul" Monei Dirtu, "Capitalul" lui Ioan Margarit din anii '90... In rest, am incercat sa bagam pe gatul publicului iluziile sindicaliste ale lui Cristian Tudor Popescu, virajele aiuristice ale lui Cornel Nistorescu, morga sterila a separarii editorialului de comercial pe care au tot predicat-o diferite sacouri goale din generatia mea, care continua sa bantuie prin ce-a mai ramas din media, pana cand vor ramane numai ei, directorii.
Adaugati la asta un sos gros de coruptie politica si tambalaul pe care il fac insisi coruptii referitor la mizeriile din blocul ideologic rival si va va fi clar de ce publicul nu are niciun chef de noi.

Lumea de dinainte de internet

Mi-i amintesc pe Dan Mucenic si Emil Burloi mormaind din doua birouri diferite ale fostului MICM, cladirea de langa Casa Vernescu, care a fost demolata, in doua motorole: "Luna 1 - Luna 2..." sau asa ceva. Ziarul era "Ora". Masinile de scris electrice, cu cap sferic, pe care le-am capatat din ajutoare la inceputul anilor '90 - mostenite de la Don Draper, care primea una la inceputul anilor '70 in "Mad Men".
Nu cred ca am avut vreodata dificultati de adaptare la Internet, pe 11 septembrie 2001 faceam live text despre 9/11 la HotNews, inainte de asta facusem site-ul Unica, cu mainile mele, de la zero. La inceputul deceniului trecut faceam ceea ce azi se cheama content marketing pentru Coca-Cola, pe Burn.ro si Sprite.ro. In 2006, cand am inceput blogul, m-am simtit ca pestele in apa. Deci, nu, nu cred ca am o problema, cu exceptia faptului ca n-as putea sa fac ce face Zmenta, de exemplu. Tot vreau sa-i iau un interviu lui Zmenta asta, sa vad cum face el sa stranga sute de mii de views la chestiile alea ale lui, l-am adus si la televizor, dar in rest, nu l-am descusut ca lumea. A facut rating si la TV, apropo.

Dependenta de net

Sunt dependent, fire-ar a dracului. M-am simtit exceptional in vara asta, fiindca n-am stat mai mult de 15 zile in Bucuresti si am folosit Facebook-ul destul de parcimonios. Planuiesc sa ma mai tin departe. O chestie care functioneaza, pentru mine, e Kindle-ul, care e tot electronic, dar ceva cu totul diferit de futilitatea si forma scurta pe care o gasesti pe Facebook, de multitasking si ADHD. Apropo de forma scurta, e ceva care nu inceteaza sa ma fascineze, Whisper - aici s-ar putea sa fie ceva din viitorul media.

Publicitatea din Romania

Pai marile agentii au pierdut o groaza de bani din cauza ordonantei Voiculescu si a renuntarii unilaterale la rebate din partea PRO TV. E normal sa fie asa, e bine sa fie asa. Cu tot online-ul asta, cred ca o noua epoca a creativitatii e pe punctul de a aparea. Cu vamuitul bugetelor media nu mai tine, prea cresteau cifrele de afaceri in publicitate si presa se ducea dracului in anii trecuti.

Publicitatea online

Nu prea ma enerveaza nimic, fiindca am AdBlock. Din cand in cand deschid cate-un site pe calculatorul altuia si ma sperii. Internetul arata ca un papagal fioros fara AdBlock. Sper ca display ad-ul sa-si dea duhul cat mai curand, e o bataie de joc ineficienta. O sa urmeze continutul sponsorizat si chestiile de genul asta, care-s un deal ok intre advertiser, public si producator, daca sunt marcate cu P si continutul e relevant. Nu cred nici ca nebunia Facebook/Google/contextual o sa tina 100 de ani. Si acolo ne furam caciula unii altora.

Publicitatea politica. Comunicarea online a candidatilor la presedintie

Probabil vor aparea cateva gimmick-uri interesante in campanie si o gramada de gunoi calomnios. Politicienii romani au insa un handicap definitiv pe Net: comunica doar in campanie, fac hard selling, ca si cand ar da cu outdoor-uri in populatie, or in virtual trebuie sa faci fix pe dos, sa construiesti increderea si interactiunea in timp. Deci orice vor face politicienii nostri in online va fi doomed. Oricum, ii intereseaza doar bugetarii si pensionarii pe care-i pot mobiliza prin ura la vot.

Reclamele  pe care nu le poti uita

Ramira - parca - fetele acelea care se frecau de niste raboteuze sau asa ceva la inceputul anilor '90. Sabah kapitalismu de la Fa - blonda kagebista care e prinsa de superiori ca se da cu spray. Felurite chestii de la Superbowl. Un splash pe care scria simplu: "The Beatles - now on iTunes", daca ai Beatles si iTunes, nu mai trebuie sa pui floricele. Gorbaciov cu Vuittoane. Jimmy Fallon plimbandu-se in chip de cocalar californian pe strazile New York-ului, inainte de a intra la Tonight Show. Inrudit cu asta, ID-urile BBC-ului cu baloane, care sunt o poezie, cautati-le pe YouTube.
Ar mai fi si asta. Normal ca m-a marcat, ca eu am facut-o.

Brandurile de zi cu zi

De cativa ani am doua constante in viata, Apple si un parfum Burberry pe care nu mai stiu cum il cheama, dar il recunosc in magazinul ala de parfumuri care nu stiu nici el cum se cheama. Imi doresc o Leica dar imi aman dorinta ca sa mai am ce dori. Am diferite Hilfigeruri prin dulap. Mi-e dor de un Nokia 5110, chiar am vrut sa-mi cumpar, ca sa ma deconectez, se gasesc cu preturi vintage, dar nu pot sa ma deconectez, am nevoie de Net, eu nu umblu cu tableta.

Un spot imaginar

Sunt un actor prost, dar tocmai de aia m-ar interesa sa invat. Mi-ar placea sa joc wonderbra-ul Claudiei Schiffer ("Hi, guys!") sau chitara lui Heidi Klum din reclama la Guitar Hero. Daca auzi de vreun rol de-asta sa ma anunti.