O bicicleta intra intr-un bar si devine concept

O bicicleta intra intr-un bar si devine concept

Selari, colt cu Gabroveni: ai reusit, cumva, sa treci de domnisoarele care te invita in penumbra barurilor si baruletelor din Centrul Vechi, sa-ti astupi urechile, ca oricum nu intelegi mare lucru din cacofonia de melodii, si sa iti croiesti drum pe scari in sus, pana la Bicicleta. Stii ca ai ajuns cand iti iese in drum un scaun facut dintr-o sa de Pegas vechi: e de bine, esti in siguranta. Te intampina si un rastel in care poti sa iti parchezi camaradul cu doua roti, ca sa nu-i tii de grija cat de relaxezi la o limonada facuta cu zmeura adevarata.

In Bicicleta, toata lumea-i prietenoasa. Si cum ar putea sa nu fie, cand sunt inconjurati de o doza buna de oxigen proaspat, de la plantele de pe pereti? Basca, fumatorii sunt exilati gentil pe balcoane, cat sa ramana loc sub soare pentru toata lumea.

Adrian Vizireanu ne-a povestit cum Bicicleta se implica activ in comunitatea biciclistilor, cat de tari sunt petrecerile printre sei si piulite de deasupra Centrului Vechi, si cum se distreaza gasca impatimita de mersul pe doua roti.

Nu intamplator l-am intrebat ce si cum despre barul-oaza din Centrul Vechi: ii strangem la un loc pe toti cei care inteleg ca viata e searbada fara experiente traite impreuna cu prietenii sau fara momente ad-hoc in care inspiratia vine de te miri unde. Asta pentru ca am inceput, pe platforma The Creator, competitia de creatie NESCAFE 3in1 Experiences, colectia celor mai creative idei de timp petrecut in gasca. Daca ti-am starnit interesul, inscrie-te si tu pana pe 8 octombrie.

Pana porniti si voi intr-o aventura (sa nu care cumva sa va uitati camera acasa), sa-l ascultam pe Adrian:

Schimbarile de la lansare pana acum

Cum multi ne-au numit oaza din Centrul Vechi, ne-am hotarat sa transformam spatiul Bicicleta intr-un adevarat punct de intalnire cu foarte mult verde. Asa ca ne-am inconjurat de plante si am trecut de la un bar unde fumatul era permis, la unul in care se fumeaza doar pe balcoane. In felul acesta plantele se dezvolta armonios, iar oamenii savureaza si simt mai bine gustul bauturilor.

Busuioc proaspat si celebra bicicleta facuta din piulite

Un alt element pe care l-am implementat este parcarea de biciclete din interiorul barului de aproximativ 10 locuri. Asa te bucuri de intalnirea cu prietenii, fara sa iti faci griji ca scapi din ochi bicicleta.

De ce au ales Centrul Vechi

Dintr-o greseala..:))

In Centrul Vechi am fost inca de prin 2008 cu un alt concept de bar, asa ca l-am vazut cum si-a schimbat infatisarea de la un anotimp la altul. Au aparut de-a lungul anilor locuri foarte frumoase in Centrul Vechi, dar, din pacate, ponderea dintre acestea si barurile galagioase e clar in favoarea celor din urma.

Noi credem ca Centrul Vechi ar trebui sa fie un loc unde barurile si resturantele intra in competitie la capitolul design, calitatea bauturilor servite precum si a serviciilor. Din pacate insa multe baruri se intrec in decibelii revarsati pe strazi astfel ca vara – si ne bucuram ca trece, e un vacarm infernal.  Acesta e si motivul pentru care spunem ca din greseala...bine insa ca in tot acest vuiet exista si oaze ferite. ;)

Comunitatea biciclistilor 

Comunitatea creste frumos, vedem cu mult mai multa actiune atat in trafic, cat si pe retele de socializare si asta ne bucura. Noi suntem deschisi in promovarea actiunilor legate de mersul pe bicicleta si am folosit  pagina noastra de Facebook pentru parteneriate pe partea de comunicare.

In rest, prezenta la actiuni de protest in cea ce priveste infrastuctura din Bucuresti sau prezente la Street Delivery alaturi de cei de la Bita Color.

O treaba recenta ar fi un parteneriat cu “I wheel for Moinesti Zemes” pentru care am creat special o limonada cu afine. 25% din pretul ei se duce catre infintarea clubului sportiv.

Ciclonada cu afine, in sprijinul Clubului de ciclism I Wheel.

Cea mai tare amintire in colectivul Bicicleta

Atunci cand am dormit cu randul pe canapeaua barului. Momentul s-a repetat in fiecare an. Totul a inceput de la petrecerea de revelion de dinaintea deschiderii oficiale care a inceput la ora 10 seara si s-a terminat a doua zi la ora 4, dupa-amiaza.

Cum se petrece in Bicicleta

Am in minte petrecerile noastre de aniversare, care au iesit demential. Toata lumea a venit cu vibe si energie pozitiva (ca la orice zi de nastere☺) si s-a dansat nebuneste pana in zori. Ar mai fi si petrecera cu cei de la nicream.fm, cand am pus un fileu de volei in bar si am agatat vreo 30 de mingi de plaja de tavan.

Cele mai fun bucurii mici

Sa incerci sa mergi cu bicicleta in fiecare zi la serviciu, scoala sau la piata...

Sa-ti oferi timp tie, gandurilor tale, chiar daca asta inseama sa bei o limonada singur.

Sa initiezi o discutie cu un necunoscut si sa afli pareri noi sau lucruri in comun.

Un sfat colectiv pentru participantii in competitia NESCAFE 3in1 Experiences:

Sa fie naturali, un lucru destul de greu in ziua de azi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related