Emotii intense in spotul Festivalului International de Film Ploiesti

Festivalul International de Film Ploiesti, aflat anul acesta la cea de-a 5-a editie, va avea loc in Cinema City din AFI Palace Ploiesti, in perioada 16-19 iunie. PIFF 2016 iti va aduce emotii intense in sala de cinema! Te asteapta o calatorie cinematografica ce iti va ramane pe retina pentru mult timp. Nu inchide ochii, pentru a nu rata scene importante.

“Pentru cea de-a 5-a editie, ne-am propus sa alocam ceva mai multe resurse campaniei de promovare si ne-am dorit ca identitatea vizuala a festivalului sa se subordoneze specificului acestuia. Cand am stabilit sloganul, am avut intentia de a pune accent pe experienta spectatorului, nu doar pe continutul programului si "Emotii intense in sala de cinema" a parut cea mai potrivita sintagma pentru a defini aceasta experienta. Afisul si spotul ilustreaza aceasta idee in stiluri diferite.” – Georgiana Constantin, director artistic al festivalului.

Festivalul International de Film Ploiesti aduce cinefililor 15 scurtmetraje din 11 tari diferite, in cadrul Competitiei Oficiale, iar unul dintre acestea va primi trofeul PIFF pentru Cel mai bun film, un premiu in valoare de 1.000 de euro. In afara competitiei vor fi proiectate scurtmetraje de comedie neagra, filme experimentale, filme care trateaza subiecte legate de razboi si revolutie, dar si povesti neobisnuite de dragoste, in cadrul urmatoarelor sectiuni necompetitionale: Dark Comedy, Experimental, War Zone si Lovestory Special.

Cea de-a cincea editie a Festivalului International de Film Ploiesti va beneficia de o calitate superioara a imaginii, iar confortul salilor din Cinema City va face intreaga experienta una deosebit de placuta. Tu te vei bucura de o tehnologie de ultima generatie, care te va face sa traiesti filmele la adevarata lor intensitate.

Programul Festivalului International de Film Ploiesti PIFF 2016 va avea startul joi, pe 16 iunie, odata cu Gala de Deschidere a festivalului. In plus, cinefilii vor avea parte de o retrospectiva a celor mai bune scurtmetraje de la PIFF 2015. Prima seara de festival va continua apoi cu scurtmetraje din sectiunea necompetitionala numita Dark Comedy (comedie neagra).

Cea de-a doua zi a festivalului va incepe cu reluarea scurtmetrajelor proiectate in ziua precedenta, va continua cu scurtmetraje din Competitia Oficiala, dar si cu filme din sectiunea necompetitionala, numita War Zone (dedicata filmelor ce trateaza subiecte legate de razboi si revolutie). Seara se va incheia tot cu filme inscrise in Competitia Oficiala.

In a treia zi de festival, iubitorii de filme vor avea parte de vizionarea a si mai multor scurtmetraje din Competitia Oficiala, vor face cunostinta cu genul de film Experimental (filme experimentale), dar si cu Lovestory Special (povesti de dragoste neobisnuite). Sambata, 18 iunie, este ziua in care Festivalul International de Film Ploiesti isi va anunta marele castigator, al titlului de Cel mai bun film, in cadrul Award Gala. In plus, tot in aceasta seara, va avea loc si o proiectie speciala cu scurtmetraje romanesti de gen.

In ultima zi de festival, vor avea loc reluari ale filmelor din cadrul Competitiei Oficiale, dar si din sectiunile necompetitionale: Experimental si Lovestory Special. Festivalul este organizat de Helen Film si Parcfilm, in parteneriat cu AFI Palace Ploiesti,Cinema City, Cut & Play Media si Fundatia Comunitara Prahova, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei.



Companii

Branduri

Sectiune

Dictionar



Related