Urzeala publicitarilor: Dacă Jon Snow și restul găștii din Game of Thrones ar lucra într-o agenție

Ar fi cu sânge, trădări, mesaje truncheate, lupte în toate domeniile, orgolii rănite și ambiții înecate în alcool. Deci nimic neobișnuit până acum. Chiar nu e nevoie de Game of Thrones să sublinieze teroarea care domnește peste relațiile din industria publicității.

Dar cei de la Chimp&z Inc prezintă Game of Agencies, le ilustrează frumos și asociază nume fiecărui personaj. Așa, cel puțin, să ne ridicăm deasupra mailurilor obișnuite și a calculatoarelor și să ne închipuim că dincolo de cele 600 de grade de afară vine iarna. 

Avem departamentul de creație: 

Șeful lor, al tuturor:

Strategia și o mustață bănuitoare:

Designerii trecuți prin luptele altora:

Art-directorul care știe că nu există scăpare:

HR-ul care nu știe nimic:

Programatorii:

Client-service-ul și păsărelele:

Clienții și drumul spre iad (sau Zeul luminii):



Branduri

Sectiune

Dictionar



Related