Dacă e Made in RO #8, alegem cele mai cool 8 cadouri de design pentru creativi

Salutare, i-am scris noi Moșului o scrisoare :) Știm că ești în prea multe liste pe final de an, așa că l-am briefuit noi pe partea de cadouri. Sunt toate Made in RO, doar ești creativ în România, semnate de branduri și designeri pe val. Te așteptăm să vii să ți le alegi weekend-ul acesta la Made in RO #8 . Și să interacționezi cu peste 65 de designeri din RO @Impact Hub Bucharest.

Kit-ul complet și alternativ, format teaser, arată așa:

Că tot am zis de timp, hai să alegem smart și responsabil. BEWISE Collective Movement reciclează plăcile de skateboard pe care puștii nu le mai folosesc și le transformă în obiecte home&deco, decoruri artistice de perete sau bijuerii cool.

"Time is on my side", ca să păstrăm leitmotivul. Ilustrația semnată de Andreea Dobrin Dinu e mantra zilelor noastre și, cu siguranță, și a zilelor voastre înainte de Crăciun. Face parte dintr-un grup extins și select, angrenat de Colorhood.

Te vezi purtând o plantă vie pe post de colier? Noi așa am cunoscut-o pe Ana Constantinescu, creatoarea CRESC. Inspirată de arta kokedama, minigrădinile suspendate în interioarele japoneze, Ana vine cu o colecție fresh de căsuțe din ciment cu acoperișuri vii. Vor mai fi și alte cadouri verzi și mai ales suspendate.

Timpul trece, tu te așezi la casa ta. Square Art Studio fac visul românesc posibil în varianta tradițională, fără creditare. :) Perne XXL reiau detaliile arhitecturii tradiționale din RO.

Cam întunecat la birou iarna, nu? În loc să vopsești un perete, e mai time efficient să-l decorezi cu vaze colorate.You’ve got flowers!  = o serie de vaze ceramice create de designerul Ruxi Sacaliș pentru Ubikubi, care te trimit cu gândul la căsuțele poștale. Nu, nu la inbox! Ci la cutia poștală prinsă de fațada casei, unde, sperăm noi, încă mai primești câte-o vedere. Se rezolvă și cu vederile la Made in RO, citește mai jos, ca să zicem așa.

Din când în când e sănătos să dai în mintea copiilor, mai ales când îl ai în față pe Fili Vulpescu, vedeta colecției semnată de Lia Pfeiffer, din Timișoara. Fili face parte dintr-un pachet creat în colaborare cu Dan Ungureanu, pachet care conține și o carte interactivă cu povestea vulpoiului, un set de cărți poștale printate și apoi colorate manual, un magnet și un ornament de Crăciun. Bun, deci ai bifat și cărțile poștale!

Revenind la ale vieții mature valuri și mai ales timpuri, dacă tot e să porți ceas la mână, să fie unul din lemn! Pe designul ceasurilor NOAH chiar poți interveni: îți alegi textura lemnului, culoarea curelei și ce scrie pe ecran. Sunt impecabil finisate și folosesc super materiale. Creatorii lor vin, în weekend, din Cluj la București. Cutiile din lemn în care le primești pot fi și ele personalizate.

Ca să nu uiți nimic din listele cu care te vei tot confrunta în viața aventuroasă a creativului la tinerețe, ia-ți o agendă cool, refillable, de la Zuriell.

Brandul creat de Sandra Hallal se lansează la Made in RO, iar fiecare dintre agendele din piele vine cu rezerve: cu un cotor nou și cu șuruburi noi, ca să poți fixa noile pagini. Paginile sunt perforate pe margine, se rup ușor, le arhivezi la fel de ușor ca să nu ai scuza ți-ai pierdut ideile geniale pe drum. Agendele intră în buzunar, altele în geantă. Ca să nu zicem că textura pielii pe lemnul biroului e un alt lux creativ.

Aceasta este doar o mică parte a noutăților ce vor fi expuse, pe 17 & 18 decembrie, la Made in RO - Târg de design românesc. Le descoperi la Impact Hub Bucharest, chiar în Piața Unirii, pe Splai, la 2 minute de mers pe jos de Hanul lui Manuc. Let’s Made in RO, ho ho ho!



Branduri

Subiecte

Sectiune



Related