Felonie zărită pretutindeni. Cătălin Frâncu și Radu Borza, despre dexonline.ro

Felonie zărită pretutindeni. Cătălin Frâncu și Radu Borza, despre dexonline.ro

Majoritatea celor care intra pe dexonline vor sa afle cati ”i” incap in ”kilometri” sau daca ”epustuflant” chiar este un cuvant. Nimic in neregula cu asta, desigur, dar apoi mai sunt si micile/marile giumbuslucuri si luari de pozitie ale site-ului, care n-au trecut neobservate.

De-a lungul timpului, dexonline a facut farse de 1 aprilie, a ilustrat cuvantul lichea, s-a plasat de partea lui Iohannis, au zis ce era de zis cand cu protestele, iar de curand, au dat-o-n felonii direct: in timpul simularii examenelor de la clasa a 8-a, au schimbat sensul unor cuvinte care se regaseau in examen. De iesit... a iesit bine. Discutii aprinse, glume, Andrei Plesu picat la mijloc.

La origini, site-ul a aparut ca urmare a unor dileme si contraziceri pe teme lingvistice. Radu Borza si Catalin Francu ne povestesc mai jos despre pluralul cuvantului ”cratita”, al carui destin a fost sa determine aparitia celui mai mare dictionar online romanesc (e ”cratite”, apropo). Iar aceasta aparitie s-a produs in 2001. Sase luni mai tarziu, proiectului i s-au alaturat destui membri ai Federatiei Romane de Scrabble care sa contribuie decisiv la dezvoltarea sa. Astazi, are peste 15 milioane de interogari pe luna, iar Radu si Catalin au trasat directiile pentru perioada urmatoare:

"Structurarea definitiilor, adica comasarea si punerea in acord a tuturor definitiilor pentru un cuvant din mai multe dictionare".

Puteti citi mai jos si care sunt acele conditii in care baietii de la dexonline te iarta daca nu folosesti diacritice. Spoiler: nu exista conditii in care baietii de la dexonline te iarta daca nu scrii cu diacritice. Ok, IQads?

 

Despre voi

Catalin: Sunt Catalin Francu si sunt inginer software. Mi-au placut calculatoarele si informatica de mic, de cand ma luau parintii la serviciu si exersam literele pe cartele perforate sau jucam Star Trek.

De fapt, tot datorita jocurilor am invatat si sa programez, pentru ca imi placea sa le joc, dar eram curios si cum sunt facute. Cand am ajuns in clasa a opta, nu mai aveam nicio indoiala ca vreau sa dau la Liceul de Informatica si sa fac din informatica o meserie. As zice ca asta a fost unul din momentele norocoase din viata mea. Multi oameni descopera mult mai tarziu (sau niciodata) ce le place cu adevarat.

Radu: Eu sint Radu Borza, curios din fire. Scoala multa (peste 25 de ani, fara a socoti si gradinita, ca n-am facut-o) si pasiuni asijderea. Rebusul si scrabble-ul m-au dus in zona dictionarelor, asa ca lucrul la dexonline e mai curind pasiune decit munca.

 

START, starturi, s. n. Loc de plecare

Catalin: Am fondat dexonline in august 2001. Suntem de-o varsta cu Wikipedia si BitTorrent! La vremea respectiva, eram student la MIT si foloseam aproape zilnic dictionare online de limba engleza.

M-am gandit intr-o doara ca ar fi util sa existe asa ceva si pentru limba romana si, pe nesimtite, joaca a devenit serioasa. Proiectul a fost mai mult latent in primele sase luni, dupa care multi membri ai Federatiei Romane de Scrabble s-au alaturat proiectului si au contribuit la concretizarea lui.

Radu: dexonline a fost demarat de Catalin ca urmare a unor discutii in contradictoriu despre pluralul unor substantive („cratita” fiind unul dintre ele); cred ca va spune el mai multe despre asta!

Pentru mine, dexonline a inceput un pic mai tirziu, in 2002, cind Federatia Romana de Scrabble (in a carei comisie tehnica pentru crearea unui dictionar de scrabble eram) s-a hotarit sa „parieze” pe online si a descoperit site-ul lui Catalin (mic atunci).

 

Timp alocat proiectului

Catalin: Am avut si saptamani cu norma intreaga, dar si saptamani de absenta completa. Una peste alta, as spune ca am dedicat 15-20 de ore pe saptamana proiectului, in medie in cei 15 ani.

Avem trei roluri majore in echipa: programatori, editorii care introduc definitii si moderatorii („custozii” definitiilor). Pe langa asta, avem o activitate constanta pe retelele sociale, avem cuvantul zilei care trebuie ales in functie de evenimentele acelei zile si trebuie ilustrat, avem de raspuns la e-mailuri…

Programarea in sine (care este principala mea activitate) are la randul ei directii majore si mici lucrari de mentenanta. De exemplu, una dintre directiile majore in care mergem acum este structurarea definitiilor, adica comasarea si punerea in acord a tuturor definitiilor pentru un cuvant din mai multe dictionare.

Prin asta urmarim sa eliminam redundanta (caci multe dictionare se copiaza unele pe altele), dar si sa evidentiem diferentele dintre definitii, care pot consemna evolutia istorica a sensurilor unui cuvant.

Radu: Depinde mult de zi si de om. Despre mine pot spune ca aloc intre o ora si 4-5 ore, dar depinde mult de ce trebuie facut. Din pacate, doar in weekend am mai mult timp pentru dexonline, caci altfel lucrez full-time. Sigur, astept momentul in care voi putea lucra full time pentru dexonline :)

Munca de la dexonline este foarte diversa: in afara de programare (pentru care nu am atit timp cit as vrea), ma ingrijesc de dictionare, aceasta fiind principala mea ocupatie: gestionez definitiile din dictionarul pe hirtie pina la formatul special pentru moderatori si incerc sa ii ajut sa devina mai eficienti.

In ultimul timp am investit ceva timp si efort pentru realizarea unui dictionar vizual (avem deja vreo 30 de desene si aproape 600 de cuvinte definite). De asemenea, ma ocup de promovarea pe retelele sociale. Dar nu m-am dat la o parte nici de la introducerea definitiilor: de exemplu aproape tot DOOM2-ul a fost introdus de mine.

 

Imi place sa stiu fiecare post: cam ca un angajat la McDonald’s :)

 

Limba noastra-i comoara dinamica. Sau ceva

Catalin: Radu este mai bun lingvist decat mine, care chiar nu am studii in domeniu. De altfel, uneori ma simt depasit de situatie, caci inteleg doar partea inginereasca a lucrurilor.

 

Dar, daca nu facem noi asta, aparent n-o face nimeni, asa ca mergem inainte :) Ce am observat, ca inginer, este ca sunt doua paradigme asupra dinamicii limbii: una care spune ca limba trebuie ingradita, iar greselile trebuie vanate si taxate cu orice pret, si alta care spune ca limba trebuie doar consemnata, caci uzul impune norma, mai devreme sau mai tarziu. Noi suntem in a doua categorie si ma bucur de asta.

Noi am inceput cu DEX editia 1998 pentru ca era editia curenta la fondarea dexonline si pentru ca eu, ca un profan in domeniu, credeam ca DEX-ul pe Internet este tot ce-si poate dori cineva vreodata (de aceea am si denumit site-ul dexonline, de altfel un nume imperfect).

De-abia ulterior mi-am dat seama ca consemnarea lexicului este o munca extraordinar de complexa (si inca noi facem doar pasul de digitizare, nu si pe cel de culegere de informatii de pe teren!).

Trebuie sa mergem inainte si sa tinem pasul cu noile editii. Trebuie sa mergem inapoi, caci evolutia sensurilor este tare interesanta (avem cateva dictionare din anii ‘20-’30). Si trebuie mers in lateral, catre nise pe care DEX-ul nu le acopera: jargoanele diferitelor stiinte si arte, argoul... 

Radu: As compara situatia cu cea de la sfirsitul secolului al XIX-lea. Mi se pare ca rata improspatarii e similara si la nivelul neologismelor si la cel al adoptarii de sensuri noi (doar ca acum limba engleza este sursa, nu franceza), dar si la nivelul folosirii barbarismelor.

Depinde mult de ce intelegem prin „a tine pasul” :) Nu avem probleme cu dictionarele academice precum DOOM-ul si DEX-ul, chiar avem timp sa le corectam, insa o mare parte din vocabular inca nu a fost inclus in DOOM si DEX. Cautam solutii pentru a tine pasul si cu modificarile din vocabular, insa ramine constringerea numarului mic de voluntari disponibili. Ne ramine automatizarea.

 

Cand dexonline ia atitudine

Radu: De cele mai multe ori toti (sau majoritatea) simtim ca trebuie facut ceva cind cineva intrece masura, astfel ca putem spune ca ideile astea vin singure :) Sigur, noi ne-am dori sa ne vedem de treaba, insa amenintarile sint uneori prea mari ca sa fie ignorate; de exemplu greva impotriva SOPA/PIPA, vara lui 2012, ordonanta de urgenta 13/2017. Uneori penalizam comportamentul aberant doar cu alegerea unui cuvint al zilei sau al lunii (vezi plagiatul din iulie 2012 sau caloriferul din noiembrie 2012).

Scopul e de cele mai multe ori informarea utilizatorilor pentru evitarea capcanei indiferentei. „Singurul lucru care trebuie ca raul sa triumfe este ca oamenii buni sa nu faca nimic” (Edmund Burke)

Catalin: Mda, din pacate Romania este un izvor nesecat de motive de interventie :) Sigur, nu ne bagam in discutii „de palavre, de carti si filme de soc, cu vampe reci si cadavre, cu stele de iarmaroc”. Dar ne sesizam in privinta temelor care consideram ca pot afecta fundamental cadrul in care opereaza dexonline. Ne dorim ca Romania sa ramana un stat de drept, in care munca sa fie rasplatita, iar furtul pedepsit.

De ce ne pasa de asta, daca tot muncim (aproape) pe degeaba? Pentru ca nu este vorba despre noi, ci despre societate. Noi ne-am asumat o mica feliuta a culturii romanesti si am spus „noi ne ocupam de asta”. Am pornit de la nimic si am ajuns sa raspundem la 15 milioane de interogari pe luna.

Este important ca si alti oameni sa viseze, sa fie idealisti si sa-si asume alte nise neacoperite ale societatii romane. Pentru ca aceste mici gesturi de bunatate diferentiaza o societate placuta de o jungla.

Iar derapajele care se intampla periodic risca sa inculce populatiei ideea ca idealismul e mort, ca e pentru prosti, ca e bine sa furi pentru ca scapi nepedepsit, ca la televizor apar zi de zi numai condamnati penal care ne zambesc din parlament. Cand vedem astfel de derapaje, consideram ca este datoria noastra sa spunem „nu asa”.

 

Pozitii. Cind si cum?

Radu: Desi nu consideram ca „politic” ar fi neaparat ceva rau, in majoritatea cazurilor ne-am asumat doar pozitii civice. E gresita ideea ca tot ce face un politician este politica. De exemplu, cind un politician incearca sa fure, actiunea trebuie numita hotie, nu politica!

Si este de datoria oricarui cetatean responsabil sa faca tot ce poate pentru a obliga autoritatile sa nu depaseasca anumite limite. Coruptia, indiferenta fata de coruptie, frauda generalizata, incompetenta, risipirea banului public trebuie taxate de catre cetateni, nu de altcineva…

Catalin: Interesul pentru treburile cetatii este un lucru bun si necesar si se numeste civism (textual! in latina, civis = cetatean, civitas = cetate, oras). Din pacate, oamenii confunda asta cu politica, iar pentru ca in Romania politica este murdara, multi se dezic de orice fel de porniri civice.

Ajung sa uite ca au controlul asupra politicienilor pe care i-au ales si ii lasa complet nesupravegheati (si atunci, la ce sa te astepti?). Mai rau este ca ne acuza si pe noi cand luam atitudine, de obicei folosind unica acuza „dexonline face politica”. De parca acesta ar fi un argument in sine!

 

Nationalizarea intreprinderii dexonline! #petitie

Catalin: Nationalizare, uau! Recapitulez: dexonline isi ofera in mod liber si gratuit majoritatea datelor (definitiile) precum si codul-sursa de sub capota site-ului.

Oricine poate descarca aceste date si le poate folosi oricum, modifica si redistribui, inclusiv comercial. Deci, cum ar veni, cineva cere ca statul roman, un stat cu o lunga istorie de abuzuri si coruptie, sa ia cu japca ceva ce noi oferim de buna voie? Cine cere asta are comunismul in sange.

Referitor la modificarea temporara a definitiilor: majoritatea criticilor se invart in jurul unor argumente, aberante sau chiar cu sens, dar argumente marunte. Criticii scapa din vedere un principiu mult mai adanc al dexonline. Toata munca noastra este un demers civic.

Nu ne este totuna cand unii folosesc rezultatele bunavointei noastre in scopuri murdare. Putem refuza sa servim pagini cu definitii pentru aceste scopuri. Cine ne neaga acest drept ne insulta direct. Ne spune: „sunteti buni sa munciti ca niste sclavi ca sa faceti un site pe care il folosesc 3.000.000 de romani lunar, dar fereasca Sfantu’ sa aveti considerente morale despre munca voastra”.

De ce am modificat definitiile si nu le-am ascuns pur si simplu? Pentru ca suntem ingineri si ne plac logurile (jurnalele). Daca am fi ascuns definitiile, trisorii ar fi disparut fara urma. Daca am servit definitii modificate, ramane o urma. Asteptam cu interes sa vedem cate lucrari vor da „grabise” ca sinonim pentru „zarise” (am inlocuit a zari cu a zori) :)

Radu: Nu am modificat definitiile chiar in ajun, ci numai pe durata „simularii” (simulare inseamna de fapt „prefacatorie, falsificare, generarea intentionata a unei impresii false”).

E dreptul fiecaruia sa aiba opinia lor, insa e cam mult sa discute cineva despre legitimitate actiunilor noastre. dexonline s-a construit pe baza unor principii, astfel ca am dorit sa fim consecventi acestor principii si sa ne pese la ce e folosita munca noastra.

Intentia a fost sa tragem un semnal de alarma si credem ca am reusit: acum ar fi imposibil ca ministerul sa sustina ca nu stie ce se intimpla!

Cit despre nationalizare, ce mai pot zice?! Fie oamenii nu inteleg cuvintul, fie le lipsesc total principiile! Poate nu ar fi rau sa inceapa aceasta revolutie prin „nationalizarea” institutiilor platite din bani publici: parlamentul, guvernul, primariile, academia…

Este sublima contradictia in termeni: acesti oameni permit institutiilor finantate din bani publici sa desfasoare activitati in folos privat, dar cer unei organizatii private care face un bine public sa execute partituri de institutie publica.

 

O felonie in plus

Catalin: Am primit atatea critici elucubrante de la tot felul de nulitati. Chiar m-as bucura sa aflam si o opinie cu greutate. Trag nadejde ca domnul Plesu ar intelege motivele mai adanci din spatele farsei noastre.

 

Radu: Fiecare are dreptul sa se manifeste cum doreste, inclusiv sa isi faca prieteni sau dusmani imaginari.

In ceea ce priveste termenul de cascadorie, din punctul nostru de vedere nu a fost asa ceva: nu a existat nici un moment riscul sa ne rupem oasele. Iar punctajul in joc era numai 1-2% (un punct sau doua dintr-o suta), asa ca inclusiv cei care au incercat sa copieze nu au fost in alt pericol decit sa li se faca rusine de cei corecti.

 

Cautari amuzante

Catalin: Mie mi-a mers la inima smerenie. A fost unul dintre cele mai cautate cuvinte in aprilie 2016 si, evident, are legatura cu melodia lui Taxi, Despre smerenie. La modul mai general, ne place sa urmarim cuvintele des cautate. Sunt ca un puls al societatii: diaspora la alegerile prezidentiale din 2014, tehnocrat dupa Colectiv, ler de sarbatori, varan la condamnarea lui Dan Voiculescu in august 2014, mai recent amnistie...

Radu: Cred ca topul cautarilor din luna februarie 2017 este elocvent. Din lista respectiva cuvintele care nu par a avea legatura cu coruptia (binom si ayatollah) sint si ele legate de ea (prin declaratii politice)!

 

Polemica diacriticelor

Radu: Nu exista, de fapt, o polemica pe tema asta. Lipsa diacriticelor nu este mai scuzabila decit lipsa cratimelor, de exemplu. Ba chiar dimpotriva, cratimele au mai lipsit in trecut la anumite cuvinte, insa diacriticele s-au scris intotdeauna (cu exceptia lui I mare, care se mai scria I).

Iar folosirea diacriticelor este atit de simpla, incit nu exista nici o scuza pentru lipsa lor.

Catalin: De acord cu Radu: ce polemica? Traim intr-o era a lipsei de rabdare si, tocmai de aceea, oricine are ceva de publicat trebuie sa le faca cititorilor munca usoara. Altfel se plictisesc si isi amintesc ca n-au mai intrat de mult pe Facebook. Iar un text fara diacritice este mai greu de citit si de asimilat. Sa scrii fara diacritice este ca si cum ai scrie doar cu litere mari sau fara punctuatie.

 

Surse de finantare

Catalin: Ca autofinantare, avem un banner pe site. Si rezistam tentatiei de a adauga mai multe, de a imbraca site-ul intr-un cearsaf de reclame, caci ar face site-ul mai greu de citit, dexonline fiind un site preponderent text. Bannerul ne aduce ceva-ceva bani, dar, ca ordin de marime, nu sunt suficienti ca sa putem angaja un programator. Iar banii din donatii sunt si mai putini.

Dar n-o spun cu regret. De aici decurg si avantaje: nu avem un sef, nu gonim dupa venituri ca sa acoperim niste cheltuieli constante, putem distribui liber si gratuit rezultatul muncii noastre etc. Singurul regret este ca avem literalmente o suta de idei pentru dezvoltarea proiectului si nu avem oameni care sa le implementeze.

Radu: In afara de banii de acasa si de timpul nostru liber? :) Nu, Soros nu ne finanteaza, daca asta intreaba lumea!

Nu avem surse de finantare externa in afara de donatii, dar cuantumul donatiilor este mic, nu ar ajunge pentru a ne sustine. Am observat o chestiune interesanta: donatiile cresc atunci cind transmitem mesaje clare: in 2017 (primele doua luni si jumatate) am primit mai multe donatii decit tot anul trecut, evident, lucrul se datoreaza celor doua mesaje puternice transmise.

 

DIFICULTATE, dificultati, s. f. Greutate de a face ceva; anevointa

Catalin: Pentru mine inceputul a fost greu. Nu stiam dezvoltare web, invatam pe masura ce programam site-ul. Primele 6 luni am stagnat la 30-50 de definitii si a fost un mare noroc ca Federatia Romana de Scrabble a imbratisat proiectul si a inceput sa contribuie masiv si sistematic.

Pana sa facem rost de gazduire, dexonline rula din sufrageria mea din San Francisco, iar serverul era cumparat din economie, era galagios, se supraincalzea, se bloca des. In prezent, principala greutate este ca nu gasim colaboratori ingineri. Gasim ocazional colaboratori, dar nu de lunga durata. Iar lista de idei de facut creste, creste...

Radu: Cea mai mare dificultate este obtinerea fondurilor necesare dezvoltarii proiectelor. Sau incapacitatea de a gasi voluntari. Am reusit, totusi, sa imi conving baiatul cel mare sa ajute dexonline, dar treaba suna a voluntariat nepotist :)

 

Planuri siiii 1 aprilie 

Catalin: Eu anul asta am anuntat echipa ca nu am timp sa ma ocup. Anul acesta, cu actiunile dexonline legate de ordonante si de simulare, am fost destul de ocupat cu „activitati conexe”. As vrea sa ma intorc putin la activitatea principala, cea de programare. Dar am incredere in restul echipei!

Radu: Intotdeauna ne gindim la ceva. Dar o pacaleala foarte buna ar putea fi sa nu dam nimic cind toata lumea se asteapta sa dam :)

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related