THE DEEP SOUND OF MARAMURES | Arhitectură acustică la Club Control din București

Sunetele străvechi ale Maramureșului, găsite de un antropolog și reinventate electro în cel mai pur sound contemporan, variind de la ambiental la trance, sunt răstălmăcite vizual de un cercetător taiwanez, doctor în designul architectural interactiv, faimos, printre altele, pentru o remarcabilă prezentare din cadrul Mercedes Benz Amsterdam Fashion Week 2016.

Bătăi de demult, misterioase, purtând prin timp mesajele lor pline de forță, alunecă în reprize de trance progresiv sau psy, pentru a se pierde într-un ambiental cu secvențe de pian acustic sau în zone electro-dance experimental. Două concepte de cercetare, traduse într-un limbaj estetic contemporan, doi cercetători care explorează noi limbaje de expresie într-un performance care va fi prezentat în premieră la București miercuri, 10 mai, începând de la ora 21.00, în Club Control.

Evenimentul este organizat de AsCult - Asociația pentru Cultură și Civilizatie din Baia Mare, în colaborare cu Asociația Vasile Tomoiagă, Helios, Institutul Cultural Român și Universitatea de Științe Agronomice din București.

Cei care doresc să știe mai multe despre structura academică și de cercetare a proiectului “The Deep Sound of Maramures” sunt așteptați marți, 9 mai, începând de la ora 17.00, de ARCUB, la Hanul Gabroveni, Sala Cafenea.

Proiectul va fi prezentat în cadrul unei conferințe la care vor participa: antropologul Petru Pap - inițiatorul proiectului Deep Sound of Maramureș, Jia-Rey (Gary) Chang – doctor în arhitectură și design urban, dr. Anuța Pop –coordonatorul Ansamblului Maramureșul și Andreea Ciortea, manager cultural - inițiator al proiectului IA Sibiu.

Proiectul artistic, concert și instalație vizuală, va fi prezentat o zi mai târziu, pe 10 mai, în CLUB CONTROL. Trăiește emoția la Club Control! Oriunde ai fi în lumea asta, poți fi alături de noi live, într-o transmisiune internațională, care va fi disponibilă online pe LiveStream.

Sunet prelucrat și lumină, arhitectură acustică inspirată de bio-arhitectură, tradiții străvechi și tehnologii de ultimă generație, într-un performance artistic care va fi găzduit, în premieră la București, de Club Control. The Deep Sound of Maramureș, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, întâlnește viziunea estetică a lui Jia-Rey (Gary) Chang, doctor în arhitectură interactivă, pasionat de estetici transdisciplinare, de design sau codificare creativă și tocmai de aceea colaborator al artiștilor internaționali, muzicieni, artiști plastici sau creatori de modă.

Pentru a doua oară în România, Jia-Rey (Gary) Chang a venit special pentru a experimenta acest nou concept de performance transdisciplinar alături de antropologul Peter Gate, compozitor și muzician experimentalist, autor al unui proiect muzical unic, care și-a asumat misiunea de a promova conceptul de cultură experimentală.

Li se adaugă Ștefan Andreica, instrumentist născut în Vișeu, un virtuoz al muzicii tradiționale curate, specialist în câteva instrumentele de suflat, de la taragot și fluier, până la flaut sau saxofon.

Faimos pentru valoarea autentică a muzicii sale, Ștefan Andreica este, totodată, un artist cu o uriașă deschidere către muzică contemporană, adaugând un viguros filon etno celor mai sofisticate acorduri de jazz european sau experimentând cu succes cele mai pure secvețe ale muzicii de avangardă.

“Această colaborare mă fascinează în primul rând pentru că reprezintă o extraordinară punte între tradiție și inovație. Sunetele, pornite de la instrumentele tradiționale, sunt prelucrate și transformate, conduse către corespondenții lor contemporani, creați cu ajutorul celor mai noi tehnologii, toate acestea într-un performance avangardist, inovator și interactiv.

Chimia care se crează între toate aceste componente este hipnotizantă. Iar Peter Gate are o abordare artistică insolită și creativă, care m-a inspirat pentru propriile mele construcții vizuale. Sperăm că publicul să le aprecieze pe amândouă: sunet și vizual ” – Jia-Rey Chang.

Vă așteptăm miercuri, 10 mai, de la ora 21.00, în Club Control din București. Strada Constantin Mille, numărul 4. La Universitate. Intrarea este liberă.

The Deep Sound of Maramures, proiect prezentat în premieră la Haga, apreciat la Paris sau în transmisii duplex către universități din Londra și New York, propune o abordare hibridă interdisciplinară, fiind un mod insolit de prezentare a unor studii academice: selectate dintr-o infinită plajă a posibilelor zgomote naturale, sunetele capătă înțelesuri noi, găsindu-și un loc inedit în cea mai accesibilă zonă a ariei acustice, muzica.

Proiect de promovare regională prin cultură, The Deep Sound of Maramures propune un concept nou, interdisciplinar, care combină multiple elemente, de la spectacolul audiovizual, la secvențe de film documentar, muzică electro experimentală şi o cercetare etno-antropologică despre cultura veche maramureşeană, include intervenții ale unor iluștri artiști etnologi, printre care ilustrul instrumentist Ștefan Andreica, din Vișeul de sus, și dansatorii “Ansamblul Maramureșului”, condus de doctor Anuța Pop.

The Deep Sound of Maramures – curs universitar la New York. Antropologia sunetului, un proiect amplu de cercetare condus de Petru Pap, a fost lansat în urmă cu cinci ani și, între timp, a atras atenția lumii academice, atât celei românești, cât și celei internaționale. Cercetarea a pornit de la studiul sunetului în general, în forma cea mai evoluată a plajei auditive, o bătaie într-un lemn, o crenguță care se rupe și alte structuri acustice considerate identitare, în măsura în care devin mentale dacă o comunitate este expusă la ele într-un interval considerabil de timp.

Acest proiect de cercetare academică are nevoie și de un vehicul de popularizare, o zonă care să se numească muzică și să fie accesibil unui public larg, spune Petru Pap, prin urmare conferințele care prezintă partea academică a proiectului sunt urmate de concerte. Ideea a fost suficient de apreciată încât să atragă atenția comunității științifice internaționale. Printre cei care s-au implicat în cercetările lui Petru Pap se numără profesorul Lee Blackstone, de la catedra de antropologie a Sociology State University din New York, care a inclus aceste cercetări în propriul studiu tematic și, totodată, a lansat un curs cu acest nume, The Deep Sound of Maramures, la Universitatea din New York.

“Scriu despre munca lui Petru Pap, care este în egală măsură antropolog și muzician experimentalist. L-am contactat pentru proiectul meu academic, intitulat “Viitorul trecutului este azi: O examinare sociologică a muzicii și a identității românești”, iar Petru mi-a oferit o perspectivă unică asupra muzicii contemporane românești. 

Proiectul The Deep Sound of Maramures mi-a atras atenția inițial prin prezentările video disponibile online, care combină o estetică actuală, plină de geometrii neobișnuite generate pe calculator, cu secvențe ale ruralului maramureșean. Misterul acestora a fost accentuat de muzică: atmosfera audio creată de Petru este însuflețită în ritmuri pulsante și calme în același timp, elementele electronice se avântă în spațiu și în afara lui. Pianul acustic și vocile din mediul rural maramureșean înnobilează o muzică menită să evoce un spirit particular: acela al legendarei regiuni a Maramureșului", Lee Blackstone, Sociology State University New York.

Parteneri : Institutul Cultural Roman, Arcub, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, Primăria Municipiului București, IA - La Blouse Roumaine, IA SIBIU, Quick Mobile, Zetea Transilvania,  Helios și Club Control.

Partener media principal: Agerpres

Parteneri media: Radio Guerilla, Modernism, Radio Romania Cultural, Ziarul Metropolis, IQads, Market Watch, ArtOut, Webcultura, Arts United, Zile și Nopți, BestMusic, IConcert, Iabilet.ro, Metalhead, Hyperlitaratura, Graiul Maramuresului.



Subiecte

Sectiune



Related