The Institute lansează ideea primului cartier creativ al Bucureștiului

Credit foto: Adi Bulboaca

The Institute prezintă o primă imagine a viitorului Cartier Creativ, în perioada 20-28 mai, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Romanian Design Week.

Inițiativa este prima de acest gen din București și va pune în valoare creativitatea și efervescența culturală bucureștene, punând accentul pe una dintre cele mai vibrante și bine conectate zone ale orașului.

Un proiect The Institute, CC vizează implicarea unor instituții de învățământ superior creativ, instituții de cultură, teatre & cinematografe, ateliere, studiouri & agenții, magazine, restaurante, cafenele, hoteluri, precum și a administrației publice.

În timpul RDW 2017, CC va găzdui o serie de evenimente speciale, organizate pentru a oferi vizitatorilor o primă experiență în noua destinație bucureșteană, precum și conferințe și dezbateri ce vor aduce în discuție diverse modele de cartiere creative din lume, precum și scenarii posibile pentru dezvoltarea primului cartier creativ al Bucureștiului.


Credit foto: Adi Bulboaca

CC este și spațiul central al ediției RDW de anul acesta, expoziția centrală fiind organizată pe Grigore Colbăcescu nr. 45. Spațiul de peste 4.000 mp reunește o serie de prezențe internaționale, discipline și expoziții satelit organizate de parteneri ai Romanian Design Week, precum și expoziția centrală care va prezenta peste 150 de designeri români. Clădirea pusă la dispoziția RDW de către Mega Image va găzdui pe viitor un nou Concept Store.

„Creativitatea ia forme multiple, iar utilizarea acestei clădiri ca spaţiu de expunere a creativităţii româneşti va constitui un preambul pentru ceea ce se va transforma ulterior într-un nou Concept Store marca Mega Image. Actul creativ este important şi mereu prezent în munca pe care o depunem zilnic la Mega Image.

Aşa cum RDW este o sursă de inspiraţie şi ne ţine la curent cu cele mai noi tendinţe din design, noi, la Mega Image ne dorim să fim un motiv de inspiraţie pentru clienţii noştri şi încercăm, la rândul nostru, să aducem cele mai noi produse şi tendinţe culinare în atenţia lor”, spune Adrian Nicolaescu, VP Marketing Mega Image.

Cartierul Creativ este un spațiu care va pune în valoare moștenirea istorică, contribuind la reintegrarea sa armonioasă în țesutul urban, folosind energia, talentul și resursele intelectuale și materiale ale afacerilor creative, organizațiilor și instituțiilor culturale deja prezente în zonă.


Credit foto: Adi Bulboaca

″Am plecat de la premiza că România are niște ambasadori minunați din industrii creative - film, muzică, publicitate, fashion, IT etc., dar, într-un fel, nu reușim să punem atributul de Creativ pe propriul brand de țară. Un motiv este acela că nu reușim să concentrăm această creativitate în propriul spațiu, totul rămânând o sumă de momente speciale pe Facebook.

România este foarte mare, la fel și Bucureștiul; așadar plecăm de la studii de caz cum ar fi Germania sau Suedia. Aceste două țări s-au concentrat pe propria capitală, iar în Berlin sau Stockholm au promovat cartiere creative care au reușit să atragă conținut și comunități creative.

Efectul în doar câțiva ani a fost acela că orașele respective au fost percepute ca fiind extraordinare și, la pachet, întreaga țară a primit atributul creativ pe propriul brand″, explică Andrei Borțun, CEO The Institute.

Cartierul creativ este un spațiu propice dezvoltării economice a zonei, un spațiu ce știe să răspundă nevoilor diverșilor săi locuitori și utilizatori, un spațiu care pune în valoare patrimoniul construit și moștenirea istorică, o nouă destinație turistică și o nouă zonă culturală și recreațională pentru locuitorii cartierului și ai orașului.


Credit foto: Adi Bulboaca

În programul Cartierului Creativ, din cadrul RDW 2017

(pentru actualizarea și forma completă a programului, accesați site-ul și aplicația de mobil RDW, începând cu 15 mai 2017)

Dezbateri și conferințe @ RDW Main Venue, Cobălcescu nr. 45

27-28 mai

Profesioniști români și străini vor prezenta exemple de cartiere creative și beneficiile acestora pentru orașele care au demarat acest tip de inițiativă. Întâlnirile vor fi un prilej de a discuta și stabili agenda Cartierului Creativ București, împreună cu administrația publică, locatarii cartierului, beneficiari.

Civic Storytelling @ Urboteca

Urboteca (Asociația pentru Tranziție Urbană)

27 mai

Urboteca invită la o discuție relaxată despre trecutul, prezentul și viitorul zonei Berzei-Buzești. Poveștile tale vor deveni primele documente din “Arhiva de Relatări Locale”, un repertoriu de povești locale și fundamentul pentru o viitoare acțiune colectivă în zonă.

Acest eveniment este parte dintr-o inițiativă mai amplă de cartare socială sub umbrela noului proiect al asociației, Urban Education Live, prin care dorește stimularea  colaborării dintre universități și comunitățile urbane prin dezvoltarea de aptitudini și noțiuni care aduc un beneficiu atât comunităților, cât și procesului de învățare al studenților.

Atelier Carmen Secăreanu - Săptămâna ușilor deschise

20-28 mai

SorS lab își deschide ușile o săptămână pentru toată lumea care dorește să cunoască universul creator al designerului Carmen Secăreanu și procesul prin care materialele se transformă în colecții. 

Opening Night - Bulb 27 Noua Colecție

Dizainăr Concept Store

24 mai

După succesul primelor 3 colecții, Dizainăr concept-store vă așteaptă la lansarea celei mai noi colecții de corpuri de iluminat industriale Bulb 27. Foarte apreciate, lămpile Bulb27 se încadrează într-un stil retro cu ușoare influențe steampunk și au fost achiziționate, de-a lungul timpului, pentru localuri concept, spații expoziționale dintre cele mai neobișnuite sau spații de birouri ce au căutat să integreze diverse tipuri de instalații artistice în designul de interior.


Credit foto: Adi Bulboaca

Designeri și Artiști la Grătar

Dizainăr concept-store & Acuarela Bistro

28 mai

Designeri și Artiști la Grătar este un eveniment cultural-gastronomic organizat cu scopul de a-i reuni pe creativii și iubitorii de creație din orice domeniu la un (aparent banal) grătar.

Grătarul este un element social-gastronomic adânc înrădăcinat în cultura și ADN-ul românului; nu trebuie exilat sau renegat din viața creativului contemporan, așa că Dizainăr concept-store & Acuarela Bistro s-au gândit să-l reinventeze și să invite și alți prieteni creativi.

De componeneta artistică se va ocupa Andrei Argaetic, ilustrator, curator și pasionat de lettering, iar componenta de design este în grija echipei Dizainăr, care curatoriază în prezent produse a peste 100 de designeri români.

Pe durata evenimentului Designeri și Artiști la Grătar vei putea beneficia de oferte speciale la produse pentru casă și accesorii create de designerii români și prezentate de magazinul Dizainăr. 

Glod - despre om, pământ, casă, grădină, țară

J’ai Bistrot

20-21 mai / 27-28 mai

Discuții și workshopuri pe teme ca împăduriri, reciclare urbană, permacultură, case ecologice.

Gazde cu portofolii bogate în regenerare spații verzi, urbane sau munți întregi, arhitecți ecologiști care te învață cum să-ți faci o casă, agronomi progresiști, oameni buni.

Zilele de informare și muncă împreună se termină cu cine la ceaun.

Print Your Imagination 

Antalis

Apollo 111 Barul – Str. Actor Ion Brezoianu, 23 – 25, la Palatul Universul, în Cartierul Creativ 

22 mai // 18:00 - 20:00

În print, design grafic, design de obiect și packaging, aspectul hârtiei influențează conceptul: mesajul e mai relevant pe hârtie creativă. Trei invitați - the Paper Expert, the Paper Maker și the Paper User, un workshop-expoziție de hârtie creativă, o concluzie: alegerea hârtiei e un act de creație.

Expoziție de fotografie

Artichoke Coffee Shop - Calea Victoriei, 45, în Cartierul Creativ 

20 – 28 mai // luni: 9:00 - 17:00 // marți – duminică: 8:00 - 20:00

Expoziție de fotografie care prezintă arhitectura socialist-modernistă din București alături de o instalație de design de produs realizată exclusiv din ambalaje reciclate din cafenea.

CreativeMornings Bucharest

Talent Garden – Str. Actor Ion Brezoianu, 23-25, la Palatul Universul, în Cartierul Creativ

26 mai // 8:30 - 10:00

Un mic dejun creativ alături de un artist local care vorbește despre rolul serendipității în procesul său de creație. Locurile sunt gratuite, dar limitate. Înscrierile se fac începând cu luni, 22 mai, de la ora 11:00 AM online.

Totul trebuie să rămână posibil

Eclectico Studio

Str. Grigore Cobălcescu, 51, et. 1, în Cartierul Creativ

20 - 21 mai // Opening event: 20 mai, 15:00 - 21:00 // 21 mai, 10:00 - 20:00

Everything must remain possible consistă în 2 expoziții distincte: The black series este ultima colecție a duo-ului de designeri ZERUNIANANDWEISZ, ce au lucrat cu meșteșugari din comunitățile de romi din Transilvania. MagicMedia & co aduce un omagiu designerului italian Ettore Sottsass.

INSTALART/ OBIECT/ 005

INSTALART

Eden Bistro - Calea Victoriei, 107, în Cartierul Creativ

21 – 27 mai // 21 mai: Opening Party Urma, 19:00 // 27 mai: Closing Party Les Elephants Bizarres, 20:00

Design Thinking e subiectul. Future is a Choice e tema adresată de Alexander Manu, profesor universitar OCAD Toronto, celor 10 trendsetteri români, arhitecți, designeri, artiști vizuali. Instalațiile rezultate din această interacțiune vor fi expuse în timpul Romanian Design Week, la Eden.

Birou deschis

Republic of Architects

Str. Theodor Burada, 7, parter, în Cartierul Creativ

27 mai // 10:00 - 13:00

Republic of Architects deschid biroul și curtea pentru a prezenta proiectul de amenajare al casei cu cafea și voie bună, dar mai ales pentru a introduce noile teme pentru întâlnirile Meet the Architect din acest an.

Mai multe despre zona vizată de proiectul CC pe harta ce poate fi vizualizată online.



Subiecte

Sectiune



Related