Da, Ardealul se vinde. Și ceapa la fel, combinați-le cu încredere

Dumnezeu, Allah și Buddha îți dau, dar nu-ți bagă în traistă. Cu alte cuvinte, poate să se ivească un context potrivit pentru chestii faine, la fiecare jumătate de oră; dacă nu te miști repede, degeaba. Lucrurile triste și caraghioase care se petrec la vârful politcii românești au dat prilejul unor contextuale de toată frumusețea, dar Top2-ul nostru e ușor de formulat.

Mai intâi, avem Ardealul ăsta. Care e al nostru, dar, să vedeți, o parte din el e lăsat în custodie secuilor, care votează cu UDMR-ul, care prin vorbă bună nu obțin nimic pentru ai lor, așa că șantaj și... așa mai departe. Și cică de dragul unei moțiuni (cuvânt cu o istorie care ne trece și prin Țara Moților, evident) Ardeaul s-ar vinde.

Păi dacă-i așa, ”Ardealul cu Fainoșag” consimte. Dar să se ia act: pui, porc, vegetal și atât. Fără experimente pe iepuri, vite sau Funar.

Iar săptămâna trecută, când totul a făcut ”poc”, creativii de la Delaco au arătat curaj și umor cu supoziția lor de mai jos. Bine, când ai de partea ta CAȘCAVALUL însuși, cerul este limita creativității. Poți face ce vrei din politicienii momentului, îi poți stiliza și le poți atribui pofte și gânduri cât se poate de umile. Pofta de cașcaval e una dintre ele. 



Branduri

Sectiune

Dictionar



Related