Retrospectiva anului 2018 la Brandweb

Retrospectiva anului 2018 la Brandweb

S-a încheiat unul dintre cei mai prosperi ani din activitatea agenției Brandweb. Anul 2018 a fost unul al inovării, cu campanii și proiecte inedite lansate pe piața românească și produse digitale marca Brandweb. Un an în care s-a început o schimbare a strategiei, de la outsourcing la crearea de produse proprii.

Vedeți care au fost cele mai importante activități din 2018 pentru #teamBrandweb.

 

#1 HUMANIZE

Unul dintre cele mai îndrăznețe și provocatoare proiecte începute de Brandweb în 2018 este HUMANIZE Research Center for digital productsHUMANIZE este o premieră pentru România, fiind primul centru de cercetare destinat produselor digitale.

La baza HUMANIZE stă o tehnologie eye tracking de ultimă oră. Prin urmărirea mișcărilor ochilor, tehnologia oferă informații valoroase cu privire la un comportament real, obiectiv, al utilizatorilor. Se pot afla detalii legate de starea cognitivă (solicitare cognitivă) și chiar legate de starea emoțională. Pentru prima dată, companiile reușesc să vadă exact ce văd utilizatorii: ce elemente observă prima dată, care sunt elementele care atrag cea mai multă atenție, care sunt cele ignorate etc.

Activitatea HUMANIZE nu se rezumă doar la cercetare bazată pe eye tracking. În funcție de problema în cauză, se apelează și la alte metode de cercetare, calitative sau cantitative.

În noiembrie 2018, sub sloganul #EyesDontLie, s-a făcut lansarea oficială la TeCOMM Cluj. 

 

#2 Poloniq

Brandweb a lansat o soluție proprie destinată domeniului HoReCa. Aplicația Poloniq, dezvoltată in-house, este un sistem intuitiv de rezervări, cu adresabilitate în special către restaurante. Poloniq este o aplicație B2B de tip Saas (Software as a Service), principalul beneficiu oferit fiind crearea unei baze de date complete a clienților, cu funcții de loializare.

Poloniq se prezintă sub formă de două pachete cu plată lunară. Ambele pachete oferă acces la o interfață de administrare ușor de folosit, de unde personalul restaurantului gestionează solicitările venite de la clienți. Astfel, pot confirma sau anula rezervări și chiar bloca anumite date. În plus, în ambele pachete este inclus un formular de rezervare care va fi accesat de clienți. Pachetul Premium aduce în plus un landing page personalizat în funcție de identitatea restaurantului, care include informații legate de meniu și localizare.

Formularul de rezervare poate fi adăugat de către clienții restaurantului pe home screen, ca orice aplicație nativă, brandul primind plus-valoare. Mai mult, se poate activa trimiterea de push notifications. De asemenea, aplicația poate fi folosită și offline.

Armand Bertea, co-founder Poloniq:

”Problema pe care am identificat-o este aceea că restaurantele (dar și alte locații din domeniul HoReCa, cum ar fi pub-urile) primesc rezervări de pe mai multe canale (telefon, social media, la fața locului). Însă aceste rezervări nu sunt centralizate într-un singur loc, iar informațiile despre clienți, foarte valoroase de altfel, se pierd. Așadar, am venit cu ideea de a crea Poloniq, instrumentul care te ajută să creezi o bază de date completă a clienților și să gestionezi rezervările dintr-un singur loc.”

 

Echipa „polonicilor” a primit validare pentru produsul lor și a fost chiar premiată la nivel regional. Prima validare a venit la Startup Spinner 2018, organizat de Rubik Hub, unde Armand, Mihaela și Alexandra au obținut premiul 2 din partea juriului și premiul 3 din partea mentorilor. De asemenea, Poloniq a fost validat și la Demo Night powered by How to Web & The Grape – Iași Winter Edition, de unde „polonicii” s-au întors cu premiul Best Pitch.

 

#3 CozoApp și Harta Cozonacilor

Echipa brandwebberilor este formată din adevărați gurmanzi. Din pasiune pentru dulciuri, înainte de perioada Paștelui, au creat un instrument de promovare pentru tradiționalul cozonac. Harta Cozonacilor, numită CozoMap, este locul unde românii se pot lăuda cu produsele frământate de ei, adăugând cozonacii pe hartă. CozoMap a fost creat pentru a susține și promova aplicația mobilă CozoApp, o aplicație dezvoltată in-house.

CozoApp nu a fost creată pentru a fi monetizată, ci pentru a aduce împreună cererea și oferta de cozonac. Aplicația prezintă două opțiuni simple: „Vreau cozonac”, unde utilizatorii văd lista anunțurilor listate, și „Fac cozonac”, unde producătorii își adaugă gratuit oferta.

Întreg conceptul a fost prezentat publicului prin două campanii România coace cozonaci. Prima, desfășurată de Paște, a reușit să aducă peste 9000 de cozonaci adăugați pe hartă. Tot atunci, #teamBrandweb i-a provocat pe jucătorii echipei de fotbal Politehnica Iași să renunțe la echipamentele de fotbal în favoarea șorțurilor de bucătărie, pentru a frământa cozonaci în scopuri caritabile. Evenimentul a stârnit interesul presei locale și naționale, iar bătrânii de la un azil au primit în dar cozonaci. În campania de Crăciun, harta a fost extinsă la nivel internațional, în urma solicitărilor venite din partea românilor din diaspora.

Patricia Bertea:

„Totul a pornit din pasiunea pentru dulciuri. Nu am știut cum va fi primit proiectul, însă ne-am bucurat să vedem că fost considerat o idee originală. Campania de Paște a fost mai mult pentru a testa piața, iar reacțiile de tip „wow” și feedback-ul pozitiv din piață ne-au făcut să continuăm campania și de Crăciun. Suntem fericiți că am reușit să creăm free publicity și că cei de la Știrile ProTV ne-au comparat cu o adevărată „olimpiadă a cozonacilor”. Mai mult, am fost nominalizați și la WebStock 2018”.

 

#4 Primul Treasure Hunt pentru o echipă din Liga I

Brandwebberii se numără printre cei mai înfocați suporteri ai echipei de fotbal Politehnica Iași. Brandweb se ocupă de marketingul echipei de peste 8 ani și a reușit să creeze un stil de comunicare unic, apreciat de fani.

Cu scopul de a aduce comunitatea de suporteri mai aproape de echipă, Brandweb a creat o căutare de comori organizată în două etape, primul de acest gen pentru o echipă din Liga I din România. Prima etapă a treasure hunt-ului a presupus o căutare individuală de comori, participanții ghidându-se după indicii primite pe pagina oficială de Facebook. Comorile au fost ascunse în sediile sponsorilor echipei de fotbal și au reprezentat bilete la meci, tricouri personalizate, mingi semnate de jucători și materiale promoționale, acestea din urmă fiind oferite de sponsori.

A doua etapă a reprezentat o căutare de comori în echipe, în zona Copou a Iașului. S-au format zece echipe, fiecare având drept căpitan un jucător sau membru al staff-ului Politehnicii. Premiul cel mare pentru echipa câștigătoare a fost o zi petrecută cu echipa. Căutarea de comori a avut succes imediat, locurile pentru înscriere fiind ocupate rapid, și fiind gândită ca parte din campania „Politehnica Iași – Parte din oraș, parte din inima ta”. 

 

#5 Burgerul Inflaționist, primul burger-manifest din România

Am creat pentru food truck-ul Cheffa primul burger-manifest: Burgerul Inflaționist, care are cu 5% mai multe ingrediente, însă un preț mai mic. Inflaționistul, cum îl mai numeau pofticioșii, a fost unul dintre preparatele vedetă ale meniului, pe lângă Aurel și Purcelușul samurai. Întreg namingul a fost creat de echipa Brandweb.

O altă campanie organizată în premieră în Iași a fost Campionatul ieșean de mâncat burgeri. Gurmanzii amatori de sporturi extreme au fost invitați să-și demonstreze curajul și să arate cât de mulți burgeri pot mânca în 10 minute. Câștigătorul a fost răsplătit cu titlul de Marele Devorator de Burgeri și cu un prânz gratuit, alături de 5 prieteni. Și acest evenimentul a stârnit interes național - cei de la Antena 1 și Digi24 au făcut reportaje despre campionat.

 

#6 ConfPACK

ConfPACK este o altă aplicație marca Brandweb, adresată organizatorilor de conferințe din orice domeniu. ConfPACK este un sistem complet de gestiune a înscrierilor la conferințe, care adună într-un singur loc datele tuturor înscrișilor și permite gestionarea acestora. Oferă un management facil, care poate fi făcut de pe dispozitive mobile sau desktop.

ConfPACK se prezintă sub două pachete cu plată lunară. Primul, ConfBasic, oferă o bază de date cu toți înscrișii, posibilitatea de gestionare a acestora, acces în timp real la statistici și landing page cu pachetele de înscriere. Cel de-al doilea pachet, ConfPremium, oferă, pe lângă beneficiile primite în primul pachet, și integrare cu plată online, facturare, extra-landing page cu speakeri și program și posibilitatea de a adăuga mai mulți utilizatori în aplicație.

 

#7 AgroAgent

În 2018, #teamBrandweb a lansat și AgroAgent, o aplicație gândită ca o agendă digitală, creată pentru a ajuta agenții agricoli să devină mai eficienți. Sub sloganul Fii eficient, fii AgroAgent, aplicația facilitează comunicarea și transmiterea comenzilor dintre producători, distribuitori și fermieri.

Centralizând comenzile, aplicația permite tracking asupra acestora. Beneficiul AgroAgent este că poate fi integrată cu un ERP și poate fi accesată de pe desktop & mobile, acest lucru fiind foarte important pentru agenții aflați mereu pe teren. În plus, oferă rapoarte de vânzări pe agenți, beneficiu apreciat de managementul oricărei  companii.

Fiind un produs digital cu focus pe eficientizare, funcționalitățile aplicației pot fi personalizate în raport cu nevoile specifice ale fiecărui business.

 

#8 Learning & sharing

Pe to do list din 2018 s-a regăsit și acumulare de noi cunoștințe, dar și împărtășirea acestora. Astfel, Patricia a participat în calitate de speaker la o serie de conferințe:

Marketing In Direct București, cu prezentarea It’s not about beauty, it’s about brains

teamADventure Iași, unde le-a vorbit studenților pasionați de marketing și comunicare despre segmentarea pieței și strategii de poziționare

CodeCamp Iași, unde a prezentat Are you the Lexus of apps? Insights into how to HUMANIZE brand experiences through innovative apps

TeCOMM Cluj, unde a lansat HUMANIZE

Ca participanți, #teamBrandweb a fost prezentă la două evenimente de excepție:

UX Days București, primul bootcamp intensiv de user experience design din Europa de Est.
Rebels and Rulers București, primul global forum pentru Open Branding.

 

#9 … și, nu în ultimul rând

Nu în ultimul rând, 2018 a fost despre oameni și echipă, despre #teamBrandweb, despre noi provocări, despre o nouă strategie.

Patricia Bertea, Managing Partner Brandweb:

„Pentru noi, anul 2018 este anul când am împlinit 13 ani și putem să spunem că, în ciuda superstițiilor, a fost cel mai norocos dintre toți. După atâți ani în care am făcut outsourcing, ne-am îndreptat atenția către crearea propriilor produse. Deși decizia a fost luată abia în 2018, aveam acest gând de mult. Nu este ușor pentru o companie să facă acest pas. Brandweb are un puternic focus spre inovare. Până acum, am inovat pentru clienții noștri. De acum, vrem să inovăm pentru noi.

Cel mai important pentru orice manager care vrea să inoveze este să aibă o echipă care să susțină această direcție și pe care să te poți baza. Sunt nu doar fericită, ci chiar mândră să spun că am în echipa mea oameni creativi, cu care știu că pot ajunge acolo unde îmi propun.

Chiar am avut la începutul anului 2019 prezentarea „Alo, Generația Z, aici Generația Y”, bazată pe un studiu pe care l-am făcut pe viitori angajați, angajați și angajatori. Mi-am confirmat încă o dată ceea ce știam deja: sinergia echipă-management este, pe cât de importantă, pe atât de greu de atins. Pe lângă tot ceea ce facem la Brandweb, să formez o echipă unită va fi mereu focusul meu, indiferent de generațiile cu care lucrez.”

 

Agenția de marketing digital și web development Brandweb din Iași are peste 13 ani de experiență. În activitatea lor, au creat campanii de marketing pentru clienți naționali și produse digitale pentru clienți internaționali din SUA, UK și Olanda.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Festivaluri

Sectiune



Branded


Related