Nu am mai reflectat de mult asupra unei astfel de probleme, dar vazand reclama cu pestisorul a celor de la ANITP, mi-am adus aminte de copilarie si implicit de povestile ei. Si din pacate doar acum imi dau seama de meritele marilor autori ai cartilor de basme. Copil fiind, am argumentat mereu ca o poveste noua imi aduce prea putine lucruri in plus din moment ce toate se termina la fel, si este litera de lege ca binele invinge raul. Uitam insa ca cel mai important si cel mai frumos intr-o poveste, si uneori chiar si in viata, este traseul si nu finalitatea.
Dar nu despre demersul scriitorilor in alegerea celor mai mestesugite drumuri pina la "final" vreau sa vorbesc, ci despre greutatea de a releva lucruri serioase, chiar grave intr-o maniera atractiva si nesocanta pentru pusti. Decupand totul dintre copertile frumos ilustrate, "Fetita cu chibrituri" spre exemplu, poate fi privita ca un caz social grav. Nici Cenusareasa saraca nu o ducea mai bine, iar daca traia in secolul nostru, normal ar fi fost ca mama cea vitrega sa fie anchetata de cei de la Protectia Copilului. Asta ca sa nu mai vorbim de Tom Degetel care, smecher cum e, poate fi rezumat paa la urma urmei la conditia unui copil cu handicap. De Pestisorul Auriu nu imi aduc aminte nimic socant. Era genul "The good guy" care indeplinea dorintelor fetelor si fetilor frumosi. Cu o conditie insa, pe care eu, ca mic cititor, o acceptam fara sa cracnesc ca pe o dovada ca ar trebui sa fie justitie in lume, iar daca primesti ceva e musai sa si dai.
![[FIT] Ce trebuie să știi înainte să faci un credit](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-08-at-07-55-47-cover-850.jpg)
