Campanie publicitara

Ansamblu unitar si coordonat de actiuni publicitare, programate in timp si in spatiu, care se deruleaza prin diferite canale si suporturi media si care au drept scop atingerea obiectivelor firmei. Exemplu: campanie locala/nationala (engl. - regional or national campaign) de lansare a unui nou produs (vizeaza exercitarea unei influente puternice asupra pietei-tinta - de informare, popularizare si incercare a marcii), campanie de crestere a notorietatii si de imbunatatire a imaginii de marca etc. Derularea unei campanii publicitare necesita punerea in aplicare a unui ansamblu unitar de actiuni specifice: pentru beneficiar - stabilirea obiectivelor campaniei, bugetul alocat, selectarea agentiei/agentiilor de publicitate; alegerea se face in functie de o serie de criterii de evaluare a agentiei (competenta, creativitate, marime, imagine, numar de clienti, localizare etc), cu mai multe luni inainte de debutul propriu-zis al campaniei; pentru agentia media - stabilirea tintei de comunicare, selectarea celor mai adecvate canale si suporturi media (in concordanta cu obiectivele campaniei), creatie, productie, programare media s.a. Campanie educationala/sociala: campanie publicitara media, derulata de institutii guvernamentale, organizatii profesionale s.a., care are ca scop influentarea comportamentului unei comunitati (spre exemplu, o anumita conduita, intarirea sanatatii, igiena, etc.).


Articole in care e folosit acest termen