Part I
Stateam shi ascultam zilele trecute cum mi se jeluia o prietena veche shi de suflet ce tocmai shi-a pierdut sotzul, shi nu pentru ca'r fi parasit-o , ci ca a plecat dintre noi, shi nu in tzarile calde shi angajatoare, ci in lumea celor dreptzi (sa zicem); de ce? simplu: cancer !
Printre randuri s-a strecurat o idee care am tot auzit-o in tot felul de imprejurari shi medii ne NEspecialishti in domeniul medikal, dar care batraneshte shi in linii FOARTE generale vorbiind nu este chiar foarte mult departe de adevar: "cancerul este boala supararii", expresie ce sigur nu va este straina...
Cu riskul de a parea insensibil am adus in discutzie shi am trecut rpd peste aceasta chestiune, pentru ca eu altceva vreau sa subliniez.
Eu personal am observat 2 tendintze mari ale zilelor noastre: oameni care iubesk statusul de victima shi cei care pozeaza cat mai fals cu putiintza in bunul samaritean. ( mai sunt binen'tzeles bocitoarele fara carte de munca shi adevaratzii napastuitzi ai sortzii).
Pai oare daca din cele 8 ore teoretice petrecute la munca de dimineatza pana seara, cea mai mare parte mi-o petrec gandindu-ma shi amarandu-ma intens de necazul prietenei mele, shi ale altora, shi mai imi vin in minte shi alte poveshti despre nenorocirile patzite de prietenii altor prieteni de-ai mei, iar colegul x ma vorbeshte pe la spate shi imi pune betze roate, sheful ma mustreaza direct proportzional cu volumul de munca pe care eu o depun, marirea mea de salariu nu mai vine pentru ca inca nu am invatzat sa merg pe tocuri shi sa port fustitze scurte, vecinul ma amana de cateva luni cu banii pe care iam dat ca fisu ia furat pensia shi veregheta sa-shi ia bautura, iar mashina e in service ca m-a lovit unu care fugea disperat spre spital cu fetitza care facuse intoxicatzie, shi ma sperii dinnou amintindu-mi ca bunica a murit de tensiune iar mama are astm cardiac.........sigur ajung la balamuc (sau sa ma operez de cancer)!
Shi ce pot sa fac oare ? Abonament la biserica din coltzul blocului !?
NU!! Imi dau demisia shi ma duc in alta parte; ma las de fumat; etc. Cu alte cuvinte fac in asha fel incat sa-mi fie tot mie bine! Ce mai intereseaza cum o duc altzii - bine sau rau - cand totul e pe viatza shi pe moarte; (cat de egocentris pot fi
)
Mereu am avut certitudinea ca omul a fost dotat cu inteligentza special pentru a fi in stare sa descopere alternative ( shi sa nu intram va rog in detalii precum iq, nivel pofesional de pregatire, situatzie sociala sau materiala).
Oare catzi dintre noi care au depashit anumite etape ale vietzii nu au avut un shef cel mult incompetent shi cel putzin arogant ? Oare catzi dintre noi nu ne-am lovit de zidul de ura shi invidie al colegilor in cazul unei reushite individuale sau de cel de compasiune fortzata shi imbecila in cazul unei nenorociri ? Oare catzi nu am trait sentimentul amar al deznadejdii cand am descoperit ca idei stralucite ne-au fost "imprumutate", cand initzial au fost anulate shi criticate vehement ?
Shi ce au insemnat toate acestea pentru noi pana la urma ? Un shut in ...?
Da! Dar au fost in acelashi timp shi cel mai bun mobil pentru a persevera shi a ne ambitziona pentru a fi shi mai buni! MEREU am avut de ales, MEREU am avut optziuni !
Asta e situatzia actuala. In lumea Noua, pentru fiecare mica realizare eshti creditat shi incurajat pentru the big hit. La noi eshti facut de fiecare data prost sau in orice caz bine descurajat, ca astfel sa te mobilizezi chipurile shi mai tare.
Part II
E aiurea sa vorbim despre lucru in echipa cand noi inca suntem invatzati sa lucreze altzi pentru noi; nu shtim ce-i aia. Sa fim serioshi: sunt destui care nici nu shtiu sa-shi faca un CV klumea. Shi la fel de bine suntem invatzatzi noi ceilaltzi mai competentzi sa fecem muca lor, nu din obligatzie, plictiseala sau marinimie, ci pentru ca noi am mai evoluat un pik shi am invatzat ca atat laudele cat shi mustrarile se aduc intregii echipe. Unor concepte le-au trebuit ani buni de zile pentru a se sedimenta, mai prin alte tzari, iar noi ne grabim sa le "imprumutam" rpd shi sa functzioneze de maine....e absurd (chiar daca peste acest maine au trecut 15 ani).
Cat despre partea cu intzelegerea dorintzelor shi ashteptarilor clientului....hahah....imi vine sa plang....ce tupeu !
Oare unde o mai fi dificultatea sa mai DESCOPERI shi sa SPECULEZI ca agentzie SLABICIUNILE (nu altceva) clientului, astazi, cand clientul e atat de vulnerabil ?
Intre noi fie vorba, e complikat sa rezolvi o problema cu ipoteze greshite, NU !?
