Dap, stiam o gramada din reclame. De fapt prea le stiam. Motiv pt care mi s-a parut ca vizionarea a fost extrem de lunga. Deja, de pe la 80 in sus, incepusem sa numar cate mai sunt de vazut pana incepe adevarata distractie. Unul dintre spoturile preferate a fost acela la MTV cu masina care trece in viteza pe langa tipul care matura. Si a mai fost cel cu bombardierul, la care am ras in hohote, pt ca nu il stiam.
Din pacte insa, ceea ce asteptam cu mult interes, discutia cu publicitarii nostri de top, a fost si mai plictisitoare! Ironia cu baiatul care a facut reclama la verde.ro este ca era imbracat in rosu. Asta a fost haios.
Si revin: a fost plictisitor! Nimic care sa starneasca cu adevarat interesul. Intrebarile iar au lipsit. Iar la putinele intrebari puse, raspunsurile au fost de multe ori pe langa. Alexandrescu m-a dezamagit. La textele pline de creativitate pe care le-am vazut de-a lungul timpului semnate de el la Headvertising, raspunsurile de aseara m-au facut sa ma intreb daca, oare, este acelasi om de pe scena. Poate a avut trac? Sau poate scrie mult mai bine decat vorbeste liber. Sau poate era obosit, suparat, plictisit, nebarbierit? Sau poate creativii pe care noi, cei din afara industriei, ii vedem undeva deasupra, sunt si ei simpli oameni, si functioneaza dupa aceleasi reguli ca si noi, toti ceilalti. Oricum, eu nu vreau sa cred ca acesta este acel Serban Alexandrescu, si ca asta este tot ce poate sa ne arate. Dar ce m-a socat cel mai tare, este ca nu vede nici un fel de umor in textul semnat chiar de el, in urma cu cativa ani, la Finger Bump.
Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, va invit sa aruncati o privire
pe http://www.headvertising.ro/data/print/headvertising/2.html Si eventual sa imi spuneti si mie dupa aceea: exista umor in ad-ul respectiv? Nu stiu, preferam cred, ca in loc sa imi raspunda vorbind despre lampa din strada, sa imi arate umflatura lui, de pe degetul mijlociu. Cred ca as fi ras in hohote.
In fine, mi-a placut una dintre ultimele intrebari, cu cea mai buna si cea mai proasta reclama facuta. Mi-a placut pt ca era directa, incisiva, genul de intrebare care sa tina audienta in sala. Si aici tot respectul pentru Mihai Coliban, singurul care a avut curajul sa ne priveasca si sa raspunda. Thumbs up! Way up!
Daca ma gandesc ca la finalul discutiilor jumatate din mese erau goale... spun destul de multe. Iar daca as compara ce s-a intamplat in Music Club dupa prima editie, cu doar cele doua mese ramase ocupate de data asta, la o ora dupa eveniment, spun si mai multe. Si daca va mai spun ca la una din cele doua mese eram eu (impreuna cu Mihai Anton, cu care am avut placerea sa stau de vorba, si cu prietena mea care era suparata si vroia acasa) iar la cealalta grupul IQads... cred ca v-am spus totul.
In concluzie: eu vreau in Music Club, cu o masa rezervata, si cu cel putin un Naumovici care sa intretina atmosfera.
- apropo, se puteau face niste repetitii inainte).
