Alin Boeru, despre mc2film: Vrem sa ne pozitionam ca un script-tank, fiind capabili sa scriem si sa coordonam proiecte cinematografice incepand din faza de idee si pana la marketing

Alin Boeru, despre mc2film: Vrem sa ne pozitionam ca un script-tank, fiind capabili sa scriem si sa coordonam proiecte cinematografice incepand din faza de idee si pana la marketing

Stiti ce ne trebuie? Un index al proiectelor care si-au inceput existenta (in faza firava) la bere, ca sa facem o harta si sa vedem in ce zona a tarii sau a capitalei se gaseste in concentratii mari energia asta antreprenoriala. Sa adaugam pe lista si compania de productie mc2film, conceputa la o iesire dupa un atelier de scenaristica.

Grupul vesel si intreprinzator era format din Alin Boeru, Vlad Ghinea, Valentin Paduraru si George ve Ganaeaard. Au pornit cu experienta in scenaristica de film (scurt, mediu, lung, TV), regie si actorie care le-a adus colaborari cu TEDx, JTI, Absolut VODKA, Omu Gnom Autobaza Radio, Koncylion si IQads, daca-i stiti. Doi ani mai tarziu, spiritul de tovarasie rezista:

Fiecare dintre noi este adaptabil, nefiind putine situatiile in care cineva care a fost regizor la un scurtmetraj sa fie unit production manager la altul sau sa se ocupe de sandwichuri pentru echipa la altul. Nu exista in grup orgolii de genul asta.

Inca au joburi de zi si planul e sa devina fideli numai lui mc2.

 Alin, self-taught filmmaker, ne face cronologia intamplarilor mai jos:

 

Background si pasiunea pentru cinema

Am trecut prin experiente foarte diferite, care m-au ajutat sa ma inteleg mai bine si sa descopar lumea: monitorizare de presa, impresariat muzical (o scurta perioada), infiintarea, alaturi de cateva prietene cu pasiune pentru domeniu, a unui Centru pentru Relatii Internationale si Studii de Securitate, cercetare de piata in cadrul companiei Nielsen sau comunicare si copywriting in cadrul Ipsos Interactive Services.

"Industria de film" per se, pentru mine, este un lucru nou, pe care il descopar treptat, pe zi ce trece si statutul de self-taught filmmaker este cel care poate reprezenta cel mai bine parcursul meu. Am inceput cu ateliere si cursuri de scenaristica, regie, productie cinematografica, completand totul cu webinarii, cursuri online si carti in domeniu, incercand sa gasesc vocea potrivita pentru exprimarea ideilor intr-un mod vizual cat mai coerent.

Pasiunea pentru domeniu  a venit pas cu pas, incepand cu clasa a 9-a, cand am intrat in trupa de teatru a Colegiului National Ion Luca Caragiale - Ploiesti, coordonata de regizorul Gabriel Claudiu Petre, unul din oamenii care au contribuit cel mai mult la formarea mea.

Pe langa repetitiile pe care le aveam cu el pentru spectacole, lucram destul de mult pe improvizatie, vedeam filme si scriam despre ele, ca exercitiu personal. In liceu am avut ocazia sa joc in primele scurtmetraje si intr-un lungmetraj, realizat de TVR ("Negustorul de Amintiri"), unde am avut un mic rolisor, dar care mi-a permis, pentru prima oara, sa ajung pe un platou de filmare profesionist, in vecinatatea Teatrului Equinox.

Am inceput ca parte a grupului The Wannabes, format imediat dupa castigarea premiului cel mare la un concurs de spoofuri - "Done in 60 Seconds" (remake-uri intr-un minut dupa filme celebre). Acea experienta ne-a dat incredere si am continuat sa participam si sa castigam, o perioada, diverse premii la concursuri comerciale, relativ "usurele".

Proiectul The Wannabes era bazat pe o prietenie veche intre niste pusti care au facut acelasi liceu si au fost parte din aceeasi trupa de teatru si ne aducea bucurie nemarginita de fiecare data cand reuseam cate ceva "maret": am realizat spotul oficial pentru TEDx Romania, in 2012 am mai facut cateva spoofuri (am iesit pe locul doi in 2013 cu un remake dupa "Taxi Driver"), videoclipuri pentru concursuri si scurt-metraje personale care ne-au ajutat sa crestem si sa ne dam seama ca vrem mai mult.

Din 2014, alaturi de 3 prieteni pasionati de cinematografie, am inceput un nou proiect (mc2film), care ne alimenteaza cu energie zilele si ne scurteaza, uneori noptile.

 

Activitatea in comunicare

Adun povesti de peste tot. Am inceput chiar si o pagina de povesti auzite, furate de la calatori, trecatori, ziduri: Regia Autonoma de Trait in Comun, care a crescut organic si frumos in ultimii doi ani si unde oamenii au inceput sa trimita lucruri auzite in metrou, tramvai, restaurante, pe strada.

Dupa 4 ani de cercetare de piata, am inceput sa inteleg mai bine domeniul de marketing si publicitate si, foarte important, "consumatorii", datorita proiectelor la care lucram (analiza performantei unor reclame, strategii de comunicare pe baza analizelor de piata si a studiilor pe consumatori, focus-grupuri, etnografii etc.).

Asta ma ajuta sa inteleg mai bine statisticile si, pe undeva, si "consumatorii de cinematografie" din Romania. Am schimbat domeniul putin, ajungand in departamentul de comunicare si copywriting al companiei Ipsos, unde am ocazia sa implementez campanii pentru firma-mama si partenerii ei.

 

mc2film

mc2film reprezinta ideea a 4 persoane, deci pot spune cum mie mi-a venit un sfert de idee :)

In 2014 am participat la unul din cele mai bune ateliere de scenaristica de scurtmetraj din Romania (SECOND DRAFT al celor de la CTRL+N). Acolo i-am cunoscut pe Valentin Paduraru (sigur il stiti, a avut rolul principal in clipul IQads de Craciun) si pe George ve Ganaeaard (in casa lui s-a filmat mare parte din lungmetrajul "Ilegitim", al lui Adrian Sitaru). 

 

Ne-am dat seama relativ rapid ca ne dorim foarte mult sa facem film si ca, foarte important, ne confruntam cu aceleasi probleme ori de cate ori incercam sa ne punem planurile in aplicare. Eu eram deja de 3-4 ani in grupul The Wannabes, dar nu reusisem sa facem lucrurile "sa se miste" cu adevarat pana atunci.

A patra latura a acestui grup e reprezentata de Vlad Ghinea, parte din The Wannabes, prieten de felie de paine inca de cand eram clasa a 9-a, argint viu cand vine vorba de idei si neobosit cand vine vorba de film, si care voia, in continuare, la fel ca mine, mai mult.

In prima zi dupa terminarea atelierului, a avut loc o prima intalnire intre noi 4, in jurul unei beri - un fel de first base a ceea ce este astazi mc2film. 

A fost dragoste cinematografica la prima vedere. Intalnirile au continuat, la fel si atelierele pe unde mai mergeam, pana cand, intr-o zi, am hotarat sa "oficializam" relatia noastra intr-un proiect coerent, in care sa investim timp, energie si bani. Simteam ca este singura cale pentru noi de a ne putea face filmele si a transforma hobby-ul pe care-l avem in ceva serios, care sa insemne mai mult de cateva glumite.

Ne-am unit mintile in jurul unui prim proiect - un scurtmetraj scris de Valentin la Second Draft, regizat de Vlad si produs de George si, un pic, de mine - Dusmanul, care a intrat in vreo 2-3 festivaluri internationale si care poate fi vazut acum pe platforma Cinepub.

 

Sa facem cunostinta

Vlad Ghinea e de cativa ani incoace o prelungire a motocicletei sale, Scufita, si strabate lumea in lung si, uneori, in lat, alaturi de Motoschetari. Regizeaza, scrie,  joaca. Poate fi si 1st AD (assistant director), fara nicio problema, sau fotograf de platou, numai pentru a putea lua o doza din atmosfera de acolo. A regizat cel mai mult dintre noi, din momentul formarii echipei si pana acum.

Valentin Paduraru ar da orice ca sa joace. Actor dedicat si insetat, accepta orice rol, oricat de mic sau oricat de greu, tratandu-l mereu cu seriozitate si interiorizandu-l pana la desavarsire. Fie ca e vorba de roluri pe care le face in reclame sau in scurtmetraje, e mereu acolo, arzand.

Desi se descurca si pe regie (scurtmetrajul lui de debut, "Techirghiol '83", participa in competitie la Filmul de Piatra si Comedy Cluj), Valentin vrea sa se concentreze mai mult pe partea de actorie.

George ve Ganaeaard a calatorit destul de mult, a studiat filmul in Anglia si s-a intors in Romania foarte "flamand" de a face filme. A reusit pana acum cel mai bine dintre noi sa isi asume rolul de producator - coordonand aproape toate proiectele noastre din aceasta ipostaza. Pe langa partea de productie, scrie foarte mult (are peste 50 de scenarii de scurt si lungmetraj) si regizeaza cu o mana blanda, de fier.

Dincolo de sumarele descrieri de mai sus, fiecare dintre noi este adaptabil, nefiind putine situatiile in care cineva care a fost regizor la un scurtmetraj sa fie unit production manager la altul sau sa se ocupe de sandwichuri pentru echipa la altul. Totul pentru proiecte. Nu exista in grup orgolii de genul asta.

Echipa de baza e formata din noi 4, dar avem un numar mare de colaboratori permanenti, carora le face placere sa lucreze cu noi [ sper! :) ] si care duc vorba si voia buna mai departe.

 

Primele proiecte

Primele proiecte comerciale pentru noi au venit sub forma unor clipuri corporate pentru cateva companii de la noi. Avem prieteni care lucreaza in diverse locuri si care stiau cu ce ne ocupam.

Una din companiile cu care am lucrat a fost JTI Romania. Am fost invitati la un pitch, am prezentat abordarea noastra (de la scenariu, la parte de productie, viziune regizorala etc.) si am primit proiectul. Am realizat apoi clipurile de prezentare pentru cele doua echipe de fotbal corporate JTI, inaintea participarii lor la un campionat european. Am venit cu tot de la concept la realizarea tehnica efectiva.

Acum (literalmente "acum") incercam sa "prindem" un proiect din zona de gaming. Inca nu avem vesti :)

Cel mai important proiect desfasurat acum este unul de natura personala, sub forma unui omnibus, aflat acum in post-productie, "Tigara de Dupa" (TdD), unde punem la un loc scurtmetraje produse de noi, ce trateaza aceeasti tema, fiecare in stilul si cu "vocea" regizorului si scenaristului initiator. Asta e momentul in care intervin minunatii nostri prieteni-colaboratori si cand ies scantei din idei.

 

TdD e primul proiect de anvergura al mc2film si speram sa vada "lumina proiectoarelor" cat mai curand. Cateva din scurtmetraje au inceput deja sa fie proiectate la festivaluri nationale si internationale, dar, in formula completa, pana acum, nicaieri.

 

Unul-doua proiecte reprezentative

Clipul piesei OMU GNOM - La Psiholog. Desi il numim aici "comercial", din cauza faptului ca avea un "client" final care trebuia sa dea OK-ul pe clip, proiectul a fost unul destul de personal. Am intrat in universul piesei si am cautat sa intelegem cat mai bine ce a vrut Gnom sa transmita.

I-am povestit ideea, i-a placut, apoi ne-am apucat de treaba. Am gasit sprijin in multe parti, incepand cu cei de la Make Sense, care ne-au pus la dispozitie sediul lor si terminand cu Imagine8 stories, care ne-au ajutat cu echipamentul.

Apoi, am scris si regizat un spot pentru cei de la Absolut Vodka (prin intermediul prietenilor de la Leo Burnett). Spotul reprezenta universul Loonia si a fost proiectat in perioada UNTOLD, la Cluj, in interiorul unei instalatii de video-mapping. 

 

 

Promovare

Prezenta online (contul de Facebook si canalele de Vimeo, YouTube) reprezinta, deocamdata, principala forma de comunicare. Avem in lucru si un site pe care speram sa-l lansam cat mai repede, pentru a avea totul centralizat (portofoliu, servicii, testimoniale etc.)

 

Business si industrie

A fost intr-o permanenta crestere, ceea ce ii dorim si de acum inainte :)  Aproape toate castigurile mc2film se duc pe echipamente, inchirieri de locatii, catering pentru proiecte, colaboratori diversi etc.

Fiecare dintre noi inca are un job de zi. Ne tine in picioare, ne plateste chiria, ne da ocazia sa punem de-o parte pentru proiectele de film. Este un proces de lunga durata, la care toti ne-am inhamat. In momentul in care vom simti ca mc2film a ajuns suficient de puternic, ne vom schimba strategia.

De intrat 100% in industria de film nu pot spune ca am facut-o, inca. Lucram, deocamdata pe o nisa. Cautam finantari private, colaborari, oportunitati, fara a avea de-a face cu CNC-ul, apeland, deseori, la un schimb de servicii si energii creative pe platourile noastre de filmare sau pe ale altora, atunci cand acestia au nevoie de sprijin.

Pentru ca a trebuit sa ne adaptam, am mers foarte mult pe un tip de guerrilla filmmaking, gasind solutii inteligente pentru transpunerea unui scenariu intr-o forma vizuala.

 

Provocari

E deja perimat sa spun ca obtinerea finantarilor pentru productiile independente este cea mai mare provocare. Exista, in prezent, o dezbatere destul de aprinsa pe subiectul asta, odata cu initiativa actualului ministru al culturii, doamna Corina Suteu, de eficientizare si deblocare a procesului de finantare si modificarea benefica a legii cinematografiei, astfel incat sa sprijine mai mult regizorii si realizatorii de film aflati la inceput de drum.

Daca deschiderea o sa fie mai mare si metodele de finantare mai diverse si mai "prietenoase", atunci intregul proces al realizarii unui film ar fi mai putin anevoios si ar aduce mult mai usor beneficii tuturor.

 

Ce va propuneti mai departe cu mc2film?

Planul nostru cu mc2film este de lunga durata, inceput cu pasi mici, dar siguri. Planul e sa ajungem sa ne dedicam 100% timpul acestui frumos edificiu, dincolo de orice sacrificiu.

Vrem sa dezvoltam si mai mult partea de videoclip, in prima faza, si pe cea de clipuri corporate (evenimente interne, gale, programe csr etc.). Suntem in cautare de artisti care doresc sa realizeze clipuri pentru melodiile lor si facem tot posibilul ca ideile sa le fie cat mai bine reprezentate in imagini, sa construim un tot cu ajutorul partii video si a fondului sonor - o poveste completa, unitara.

Fie ca beneficiem de bugete de productie serioase sau ca pornim de la putini bani, prin metode guerrilla filmmaking, economic, ingenios, utilitarist, calitatea actul artistic final nu este tradata nicio clipa.

Vrem sa ne pozitionam ca un script-tank, fiind capabili sa scriem si sa coordonam proiecte cinematografice incepand din faza de idee, trecand prin pre-productie, productie si terminand cu montaj, editare, color-grading si, ulterior, PR cultural, marketing.

Vrem sa pastram festivalul de scenarii pe care l-am lansat anul acesta si pe viitor: mc2(screenplay to) film.

Suntem in procesul de selectie al finalistilor si de stabilire a castigatorului, care se va bucura de realizarea efectiva a scenariului sau de catre noi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related