Alexandra Enea consuma Instagram dimineata, pe stomacul gol. Mai are si alte tabieturi: posteaza o poza pe zi, iar in sezonul rece, cand se apropie hibernarea, trece la programul de seara. Pe contul ei, Zmeul calator, se prezinta asa: Enthusiastic Traveler | Self-taught Photographer | Part-time blogger | Full-time Adventure Seeker.
De fapt, de la calatorii a pornit totul. Primele imagini sunt din ziua in care a plecat in India. Si chiar daca nu sunt foarte spectaculoase, spune ea, le pastreaza pentru valoarea emotionala. Chiar asa functioneaza Instagramul, pana la urma: pozele care primesc cele mai multe like-uri nu sunt cele mai bune, poate, dar trezesc ceva in oamenii care o urmaresc. Iar asta e cel mai important.
Simt ca Instagramul este un loc in care pot sa-mi conturez propria lume colorata si optimista, asa cum o vad eu, spune Alexandra.
Cum a ajuns sa faca asta, ce a invatat pana acum si in ce fel a schimbat-o experienta pe aceasta retea sociala, povesteste mai jos.
Povestea mea cu Instagram a inceput prin decembrie 2015. Lucrasem o perioada intr-o agentie de comunicare si imi doream sa raman conectata cu tot ce se intampla in lumea digitala.























