[Superscriitori] Teodora Neagu (Iuga): Scrisul a devenit pentru mine o modalitate de a face cunoscute povestile unor familii ai caror copii sunt incercati de boli cu nume complicate

Seria de articole [Superscriitori] ii prezinta pe autorii textelor nominalizate si castigatoare la a treia editie a Premiilor Superscrieri. Teodora Neagu (Iuga) a castigat locul I la sectiunea Eseu pentru textul „Noaptea fluturelui mov”, publicat in DoR #11 (Primavara 2013). Acelasi articol a fost si castigatorul editiei speciale Superscrierea Cititorilor. Textul vorbeste despre lupta autoarei si a altor parinti cu diagnosticul unui copil cu Sindromul Dravet, si poate fi citit integral aici.

Momentele in care simti ca munca ta conteaza cel mai mult
Mai pe la inceputurile anilor de publicat intr-o agentie de presa, mi se parea cel mai important sa imi regasesc stirile pe prima pagina a ziarelor sau sa le vad seara la jurnalul TV. De la o vreme incoace, scrisul a devenit pentru mine o modalitate de a face cunoscute povestile unor familii ai caror copii sunt incercati de boli cu nume complicate, iar reactiile lor conteaza acum cel mai mult. Ma bucur atunci cand parintii acestia imi spun ca s-au regasit in textele pe care le scriu, ca au simtit o eliberare cand au citit, ca ii ajuta sa isi puna ordine in ganduri si in sentimente.

Subiectele care te fac sa te pui pe treaba
Am scris in ultimii doi ani exclusiv despre viata familiilor cu forme rare de epilepsie, despre cursa lor in cautarea tratamentului miraculos, despre actiunile asociatiei la infiintarea careia am pus umarul – Asociatia pentru Dravet si alte Epilepsii Rare.

Cu ce gand pornesti cand pui primele randuri in word
Cu gandul la cititor, intotdeauna. Cred ca e cea mai importanta intrebare pe care trebuie sa ti-o pui la inceput de articol – cine e la capatul celalalt al firului?

Starile prin care treci pe masura ce scrii un articol de care sa fii multumit la sfarsit
Depinde de complexitatea subiectului. Pe cele mai simple le scriu dintr-o suflare, nu stau deloc pe ganduri, nu revin asupra textului. Povestile mai personale au un proces de nastere mai diferit. Am nevoie, in general, de cateva zile in care doar sa ma gandesc la tonul si abordarea nimerite.

Cum arata o superscriere
Nu stiu daca pot sa recunosc o superscriere la fata. Mai degraba, la spate... Superscrierile sunt textele pe care le citesc fara poticneli si la finalul carora raman o vreme cu un aparent gol. Spun aparent pentru ca, dupa acel gol, vine de fapt un tumult de senzatii, emotii, dorinte, vise, aspiratii. Dupa un astfel de articol, incep sa vorbesc cu oamenii din jur, fac planuri, caut mai multe despre subiect, fac. Ceva. Orice. Poate chiar fara legatura cu ceea ce am aflat din text. Sau raman doar cu o amintire care va reveni apoi mult timp in momentele de liniste.

Obiceiuri in timpul scrierii
Pentru ca imi impart majoritatea timpului cu cel putin inca un copil (am doua fete), nu imi permit si luxul de a avea tabieturi legate de scris. Scriu cand apuc, unde apuc, indiferent de nivelul de zgomot din jur sau starea mea de spirit. In general, prima conditie ca sa ma apuc de scris e sa doarma fetele. Se intampla uneori sa imi vina in minte dintr-o data tot articolul si atunci trebuie sa fac cumva sa ajung la laptop sa notez macar inceputul, ca sa nu „fuga”.

Cat de des ti se intampla sa ai indoieli pe masura ce scrii un articol si cum le depasesti
Nu des. Indoielile – daca exista – se consuma de obicei inainte de partea de scris, in general in partea de documentare. Am scris de curand un text mai amplu, pe un subiect delicat (administrarea canabisului medicinal ca tratament in epilepsiile rezistente la medicatia clasica), pe care am fost pe punctul de a-l abandona de cateva ori. M-au ajutat conversatiile cu oamenii pe care trebuia sa-i intervievez pentru articol.

Unde se incadreaza articolele care s-ar putea numi superscrieri in presa actuala
Din pacate, mai degraba in presa de nisa. Sau, mai bine-zis, in presa citita de o mana de oameni. Consumul de presa in general pare sa devina o activitate practicata de tot mai putine persoane, iar superscrierile nu reprezinta chiar un gen de texte pentru care sa ai dispozitie de citit oricand, oricum. In schimb, e posibil ca publicul lor sa fie deja unul format, chiar daca restrans, care sa le doreasca in continuare.

Ce ai invatat scriind textul premiat si o sa aplici in celelalte articole
Dupa multi ani de jurnalism de agentie si mai precis jurnalism economic, am avut acum ocazia sa scriu „Noaptea fluturelui mov” la persoana intai. Nu stiu daca voi mai aplica pe viitor treaba asta (desi tocmai o fac in aceste raspunsuri :) ), dar a fost un exercitiu dificil, am simtit in mai multe momente ca devine prea personal totul. Pe de alta parte, textul a avut si un efect terapeutic, am simtit pe alocuri ca am „externalizat” povestea, iar unele amintiri au devenit, in consecinta, mai usor de gestionat.

Cum arata jurnalismul in care crezi
Jurnalismul in care cred e ziarul pe care te opresti sa-l cumperi dimineata, in drum spre serviciu. Sau emisiunea de la radio cu care iti bei mereu cafeaua. Poate si emisiunea de la televizor ce te face sa te duci sa cauti in librarii cartea aia de care spunea invitatul din platou. E multa formare aici, e de fapt o relatie care se construieste intre jurnalist si public si care se desfasoara prin intermediul produsului media. E si multa pasiune si caldura, e bucuria regasirii.