"ASTRA FILM FEST creaza un cadru foarte special, unde Estul si Vestul se intilnesc si vedem laolalta figuri proeminente ale documentarului din ambele zone Niciunde in alta parte nu vom intilni o asemenea combinatie. Acest lucru se datoreaza organizatorilor, care au creat un program foarte divers si consistent. Festivalul nu se restringe la filmul antropologic, ci e deschis filmului documentar. De fapt, nu exista o diferenta reala. Filmele sunt filme bune sau filme proaste. La acest festival ne intilnim cu cele bune, intr-o atmosfera extraordinara." sustine Michael Stewart, Profesor la University College London
ProducatorBBC.
ASTRA FILM FEST, festival international de film se desfasoara in perioada 23/28 octombrie 2006. Festivalul este un forum pentru promovarea filmului documentar de calitate, ca instrument al cunoasterii inter- si intraculturale. Festivalul inlatura barierele dintre culturi, facilitind comunicarea dintre cineasti, cercetatori si public.
Filmul documentar promoveaza intelegerea interculturala, prin prezentarea intima si detaliata a conditiei umane. Din aceasta perspectiva, organizatorii festivalului de la Sibiu considera ca este extrem de importanta promovarea productiei locale de film si incurajarea cineastilor independenti din Romania si din tarile Europei de Est.






















