După mai bine de 30 de ani în care a fost parte din viața de birou a românilor, Cumpăna aduce mai mult umor în comunicare și își extinde povestea către viața de acasă. Lansată pe 5 octombrie, odată cu filmul Teambuilding 2, noua campanie integrată pune în prim-plan două soluții pentru două contexte de consum: dozatorul cu bidon pentru birou și purificatorul conectat la rețeaua de apă pentru acasă.
Există lucruri care fac parte atât de mult din viața de birou, încât aproape că nu le mai observăm. Cafeaua de dimineață. Ședința care putea fi un mail. Colegul care spune „vin imediat”. Kind reminder-ul trimis la câteva minute după primul mail. Și, inevitabil, întrebarea: „Cine schimbă bidonul?”
De peste 30 de ani, Cumpăna este parte din acest univers.
Dozatorul de apă a devenit unul dintre punctele de întâlnire informale ale biroului - locul unde colegii se opresc între două ședințe, schimbă câteva vorbe și, uneori, rezolvă lucruri care nu ajung niciodată în calendar.
Noua campanie pornește tocmai de la această familiaritate și o transformă într-o poveste care continuă și după încheierea programului de lucru.
De la apa de la birou la apa de acasă
Parteneriatul cu Teambuilding 2 vine firesc pentru un brand cu o prezență îndelungată în mediul corporate. Filmul aduce în prim-plan, cu umor, tensiunile, micile negocieri și absurditățile pe care oamenii le recunosc din viața de birou.
Cumpăna intră în această poveste printr-o scenă de product placement construită în jurul întrebării „Cine schimbă bidonul?”. O situație familiară devine astfel un moment de comedie, în care produsul face parte din acțiune.
Campania continuă însă dincolo de birou. Alături de dozatorul cu bidon, aduce în atenția publicului purificatoarele conectate la rețeaua de apă, făcând mai vizibilă o categorie deja prezentă în portofoliul Cumpăna și destinată inclusiv locuințelor.
Obiectivul este ca oamenii să asocieze brandul atât cu apa de la birou, cât și cu soluțiile de hidratare pentru acasă.
„Am ales să pornim de la cultura corporate pentru că este o lume din care Cumpăna face parte de peste 30 de ani. Parteneriatul cu Teambuilding 2 ne permite să construim pe această asociere într-un context cultural relevant și să ducem povestea brandului de la birou până acasă, făcând mai cunoscute soluțiile noastre de purificare a apei.
Această extindere vine și cu o schimbare asumată a felului în care comunicăm: cu mai mult curaj, umor și autoironie. Pentru noi, miza depășește campania în sine: este începutul unei repoziționări prin care Cumpăna devine mai prezentă în viața de zi cu zi a oamenilor, dincolo de locul de muncă.”, spune Alexandra Raduna, Marketing Manager Cumpăna.

Alexandra Raduna, Marketing Manager Cumpăna // Giani Paduraru, Marketing Specialist Cumpăna
Aceleași personaje, un alt decor
În spotul publicitar lansat pe 5 octombrie, povestea continuă alături de Lorena, Onel și Șerbănel, personajele din Teambuilding 2 interpretate de Anca Dinicu, Nicu Banea și Vlad Ianus.
De această dată, acțiunea se mută din open space - acasă, iar purificatorul Cumpăna devine parte dintr-o nouă situație de comedie. Personajele și dinamica dintre ele păstrează legătura cu filmul, în timp ce schimbarea decorului introduce firesc soluția pentru locuințe.
Această continuitate leagă cele două componente ale campaniei: dozatorul cu bidon își păstrează locul în universul de birou, iar purificatorul intră în povestea de acasă.
„Ne-am dorit ca trecerea de la film la spot să fie firească. Am păstrat personajele și umorul, dar am schimbat decorul, astfel încât purificatorul să intre în poveste într-un context relevant pentru utilizarea lui.
Aceeași idee se regăsește și în celelalte execuții ale campaniei: pornim de la situații familiare și construim mesaje care funcționează atât în legătură cu filmul, cât și în viața de zi cu zi a publicului”, spune Giani Păduraru, Marketing Specialist Cumpăna.
Umorul corporate, din cinema până în feed
Campania integrată include cinema, digital, social media, influencer marketing, PR și OOH. Fiecare canal continuă universul creativ prin situații și mesaje inspirate din viața corporate, adaptate contextului în care publicul le întâlnește.
Direcția se regăsește și în kiturile de PR trimise către peste 80 de creatori de conținut. Expresiile familiare din birouri capătă interpretări noi: EOD devine „End of Dehydration”, badge-urile îi numesc pe destinatari „Chief Out of Office Officer”, iar șepcile poartă mesajul „may your kind reminder never find me”.
Pachetele includ și tote bags cu dialogul „Save me.” / „In PDF or JPG?”, mingi antistres în formă de picătură de apă cu mesajul „Ai 5 minute?” și un Bingo Card care sugerează când ar putea fi momentul pentru un concediu.
Prin aceste execuții, umorul campaniei continuă dincolo de spot și oferă creatorilor puncte de plecare pentru propriul conținut.
Pentru Cumpăna, colaborarea cu Teambuilding 2 marchează începutul unei direcții de comunicare cu mai multă personalitate. Campania aduce în aceeași poveste apa de la birou și apa de acasă, folosind umorul corporate ca legătură între cele două.
Echipa campaniei
Strategia, conceptul creativ și coordonarea execuției campaniei au fost dezvoltate intern de echipa de marketing Cumpăna:
Alexandra Raduna - Marketing Manager Cumpăna
Giani Păduraru - Marketing Specialist Cumpăna
Fondată în 1993, Cumpăna este o companie cu capital integral românesc, cu peste 30 de ani de experiență în furnizarea soluțiilor de hidratare și cafea pentru companii și acasă.
Cu 20 de filiale la nivel național și peste 250.000 de persoane deservite zilnic, compania oferă apă de izvor în sistem watercooler, servicii de livrare și mentenanță, purificatoare conectate la rețeaua de apă, precum și soluții pentru cafea.





















