Cui nu-i place sa viseze? Oricat de constienti am fi de bugetul disponibil, avem momente in care ne oprim in fata unei vitrine si pur si simplu admiram cu reverie specifica unei adolescente ce isi vede printul venind pe un cal alb. Pe asta se bazeaza si brandurile de lux cand ne servesc povesti pe care de multe ori nu ni le permitem, dar de care nu ne putem abtine sa ne indragostim.
Brandurilor de lux le place sa joace cartea inspirationala si s-o faca pe inaccesibilii si misteriosii – lucruri ce, la fel ca intr-o relatie, ne ispitesc si mai mult. Incercand sa le descifrez strategia de seductie in asteptarea evenimentului Luxury & Aspirational Brands, de pe 8 octombrie, m-am lasat scoasa la dans de 3 branduri, unul mai sarmant decat celalat.
Cel mai mult m-a impresionat Cartier care s-a laudat anul trecut ca implineste 165 de ani de existenta. Am mai vazut brand-uri sarbatorind aniversari in diverse feluri si pe la noi– pun o poza pe Facebook multumindu-le celor x mii de fani, adauga o eticheta promotionala produselor sau cel mult aduna 2 cantareti autohtoni si dau mici si bere prin parcarile catorva hypermarket-uri din tara. Dar nu Cartier. Brandul a lansat un clip de 3 minute si jumatate ca o bijuterie video care duce simbolul lor, ghepardul, intr-o calatorie initiatica prin locurile cu insemnatate pentru istoria brandului, cum ar fi Sankt Petersburg, unde brandul a semnat imbracamintea pentru familia regala. Ghepardul, o metafora subtila a feminitatii absolute ce emana eleganta si independenta, ajunge in final in budoarul unei doamne foarte elegante, ducandu-si la capat misiunea intr-o cutie de bijuterii.























