Dupa ce saptamana trecuta publicatii internationale importante cum ar fi Huffington Post, The Independent, Daily Mirror si Channel 4 au scris despre campania Gandul.info "Why don’t you come over?", creata de catre GMP Advertising, ieri subiectul a ajuns si in Time, devenind prima campanie romaneasca depre care scrie faimoasa publicatie.
De la lansarea oficiala, campania a mai adaugat componente digitale, cum ar fi o aplicatie de Facebook, care a fost in scurt timp stearsa de catre reteaua sociala, facand ca toata comunicarea sa se mute pe platforma whydontyoucomeover.gandul.info, dezvoltata de Webstyler.
Mergand mai departe, intr-un mod similar platformei Couchsurfing, campania invita romanii sa puna la dispozitie un loc de cazare pentru a gazdui un britanic care vrea sa descopere mai multe despre tara noastra. In acelasi fel, britanicii sunt invitati sa isi aleaga o gazda si sa vina sa descopere Romania.
Gandul.info prezinta intr-un material reactiile diplomatice ce au venit ca urmare a campaniei: guvernul britanic a dezmintit orice initiativa de a lansa vreo campanie pentru a descuraja romanii sau bulgarii sa vina sa lucreze in UK, iar ambasadorul roman la Londra spune ca presa din UK a preluat mesajele pentru ca sunt un popor care apreciaza simtul umorului. Declaratiile oficialului sunt citate si in contextul prezentarii campaniei pe Time NewsFeed.
























