Nu i-am vazut niciodata. Cu toate acestea nu mi-e deloc greu sa mi-i imaginez. In primul rand, ii banuiesc foarte rapizi. Probabil fosti atleti, oameni din al caror bacalaureat nu a lipsit proba de sport, pasionati de jogging, acestor adevarati haiduci fara platfus ai probelor pe sectoare le sta in putere sa parcurga un cvartal de blocuri cu o portie minima de oxigen. In al doilea rand, asa cum va spuneam, sunt invizibili. Cine a pus mana pe trusa genetica a lui Tolkien, o foloseste acum fara discernamant pentru a-si atinge propriile scopuri. Faptul ca pot trece fara probleme de interfoane, administrator si cerberii comitetului de intampinare ma fac sa cred ca avem de-a face, fara indoiala, cu specie balcanica de elfi. Desi dupa masa impresionanta de pliante pe care reusesc sa o care, impartasesc cu siguranta si cateva din avantajele competitive ale unui troll.
Toata aceasta serie de reverii grotesti e generata in fiecare duminica seara cand, dupa un weekend pentrecut departe de casa, reusesc intotdeauna sa disloc din cutia mea postala minuscula de la bloc o cantitate neverosimila de pliante si brosuri publicitare. Cosul de gunoi de langa, ticsit de materiale multicolore, imi spune ca nu sunt singurul care trebuie sa ma lupt in fiecare saptamana cu acest balast nefolositor. Se pare ca toti, adica eu si locatarii cu care coalizez la nivel de corespondenta, suntem victimele acestui deochi celulozic pe care specialistii il numesc marketing direct. Publicitate target-ata grosier care imi spune ca in aceasta luna voi fi interesat in special de biciclete, scule de bricolaj, frigidere, mochete, parchet, adeziv, salam si televizoare.
