[Independenți în presă] Octavian Coman: Dacă am supraviețuit până acum, este în mare parte dorinței consumatorilor de internet de a da click pe video în loc de a citi un articol

Octavian Coman este jurnalist multimedia. S-a ”împopoțonat” cu titlul acesta după ce, în 2010, și-a dat demisia din radioul public și a realizat că nu poate supraviețui doar din reportaje radio. Așa că a învățat video, de la zero. A colaborat cu DoR, Digi 24, ARTE, a aplicat la burse finanțate de companii, a făcut materiale publicitare. 

La un curs din Viena cu mai mulți jurnaliști din Europa de Est, unul dintre coordonatorii proiectului i-a spus: România are cea mai activă comunitate  de jurnaliști independenți din partea aceasta de continent.

Motiv pentru care Frontline pregătește un proiect, în septembrie, prin care să înlesnească întâlnirea dintre jurnaliștii independenți din România și finanțatori. Ideea este de a crea un fond pentru jurnalismul de investigatii, unde se poate dona, si un juriu international, format din ziaristi straini, sa aleaga proiectele cele mai interesante.

Între timp, noi vorbim cu jurnaliștii independenți din România și îi întrebăm: cum s-au hotărât să treacă în presa independentă, care sunt diferențele față de experiența în trusturile media, cum văd ei viitorul. 

Octavian a muncit și la patron, dar și pe banii contribuabililor, până când a decis să devină freelancer:

Nu știu, cred că venise momentul să las smiorcăiala că-i din ce în ce mai greu să faci reportaj ca angajat prin redacții.

 

Aventuri prin trusturi de presă

Din 2005 până în 2010 am lucrat ca jurnalist în radiouri naționale, după ce, în anii studenției, am voluntariat prin redacții locale. În București am început ca reporter de știri la Europa FM, apoi am făcut un transfer de jumătate de an la BBC România, ghinionul meu, fix înainte să se închidă definitiv redacția și, după aceea, am acceptat propunerea de a merge la Radio România Actualități. După cum se vede, am muncit la patron, dar și pe banii contribuabililor.

La privat mi-a plăcut că totul se mișca repede. Aveam o idee, mă duceam la șefă și, dacă îi plăcea, se întâmpla în cel mai scurt timp. Totul era pe repede înainte, învățai din mers, erai trimis pe jar imediat. Ca o consecință, au fost momente în care am crezut că mor din cauza stresului. Am rămas pe picioare făcând infuzii cu niște doze periculoase de Snickers și, mai ales, cu ajutorul unor colegi care mi-au devenit prieteni pe viață.

La radiourile publice am fost permanent uimit de ce resurse aveai la dispoziție pentru a produce ceva ca lumea. Proiecte jurnalistice asemeni celui în care am stat  în Afganistan săptămâni bune pentru a face reportaje și un documentar, pentru mine au fost posibile doar la Radio România Actualități. Se și investea mai mult în tine, fiind trimis frecvent la cursuri.  Cei de la BBC erau campioni la capitolul acesta.

Culmea e că, încet, a început să-mi lipsească jarul de la Europa FM. Nu-mi plăcea resemnarea care bântuia în Societatea Română de Radiodifuzine. Mi-a fost frică să nu mă cuprindă.

Mi-am dat demisia de aici în 2010 și m-am făcut ceea ce se numește jurnalist independent. Am plecat entuziast că o să mă dedic în totatalitate reportajului și documentarului, lucru la care visam de mulți ani. Nu știu, cred că venise momentul să las smiorcăiala că-i din ce în ce mai greu să faci reportaj ca angajat prin redacții. 

 

Freelancer

Ca să fiu cinstit, începuturile mele de jurnalist independent au fost legate tot de Radio România Actualități. O șefă de acolo considera că-s priceput la reportaj și, auzind că mi-am dat demisia din instituție, a zis să continuăm totuși colaborarea.

Așa am început să emit  facturi pe o casă de producție dedicată reportajului și documentarului pe care mi-am făcut-o. Tot așa, uitându-mă lunar la facturile astea pe care le emiteam,  mi-am dat seama că m-am băgat într-o treabă prost plătită.

Cel mai greu a fost să mă apuc să scriu tuturor cunoștințelor pe care le aveam prin diferite redacții ca să le propun subiecte pentru care să le mai cer și bani. Vai, ce jenă aveam, dar totuși am făcut-o. Și ție, Alexandra, ți-am scris, sunt sigur că nu te-am ratat. Erai la Cotidianul atunci. Stai liniștită, nu a scăpat nimeni de spamul de la mine.

În câteva luni am realizat că nu voi putea trăi cu banii încasați din presa scrisă sau de la radiouri, mai ales că nu eram și nu sunt nici acum vreun nume cunoscut în presă. Mi-a plăcut să rămân în ultimele rânduri din clasă în privința expunerii propriei persoane și nici asta nu mă ajuta deloc.

Așa am decis că e timpul să învăț să fac și reportaje video, că în televiziuni mai erau bugete.  O algere cât se poate de pragmatică s-a transformat în pasiune. Am luat-o bătrânește: citit cărți despre cum se face un material de televiziune, mers la cursuri, mâncat cât puteam din ce exista pe net și furat meserie de la un om pricepuț, știe el cine e.

Pam, m-am împopoțonat cu titlul de „jurnalist multimedia".

Dacă am supraviețuit până acum, este în mare parte datorat televiziunii și dorinței consumatorilor de internet de a da click pe video în loc de a citi un articol.

În ultimii trei ani mi-am împlinit ceva încăpățânări : reportaje video într-un stil care mă reprezintă pentru Decât o Revistă, reportaje cu umor negru pentru o emisiune difuzată de Digi 24, coautor la materiale pentru televiziunea ARTE și niște burse. Pentru moment e bine.

 

Bariere, dincolo de finanțare

Mi-a fost teamă la început că instituțiile, oamenii din România  nu o să știe ce e aia jurnalist independent. Spre surprinderea mea, pe parcursul anilor, nu s-a dovedit o problemă. Cam toată lumea pricepe despre ce e vorba.

Sigur, cei cu o instituție media puternică în spate vor fi întotdeauna mai luați în seamă când e vorba de acordat un interviu, dar nu am nici o frustrare legată de asta. Trebuie să găsesc soluții și nu am ratat niciodată vreun material pentru că sunt independent.

Avantajele statutului meu sunt că ai timp pentru subiecte și că pot alege în ce mă bag.

 

Finanțare din partea unei companii

Pentru că erau bine plătite, am mai făcut în anii ăștia materiale publicitare. Clar identificate, deci nimic dubios. Pot spune că am avut și independență din partea celor care au plătit pentru că am ales să lucrez cu oameni isteți, dar, mă rog, un material publicitar e un material publicitar, cei care îl văd nu-și pun problema independenței autorului. E vorba mai degrabă de propria conștiință, adică dacă te-ai adus acasă și știi că ai mințit. Nu a fost niciodată cazul.

Din toamna anului trecut am decis să nu mă mai implic în astfel de materiale. Mă concentrez pe  proiecte jurnalistice. Nu regret deloc.

 

Burse

Pe lângă ce am zis deja, desigur că mai sunt și bursele pentru jurnaliști care sunt finanțate de bănci sau alte firme. Am lucrat și încă lucrez în cadrul unor astfel de burse, dar cu mâna pe inimă pot spune că nu a avut nici o relevanță cine a dat banii, am publicat ce am vrut.

Cred că a contat foarte mult că există un consiliu editorial independent la bursele astea. Ei sunt punctul tău de contact, nu banca. Sponsorul rămâne doar cu un „mulțumesc" destul de vag, scris cât mai mic la finalul articolului. În concluzie, munca în astfel de burse nu e cu nimic diferită de cea pentru o publicație. Povestea pe care încerci să o spui e cea care contează.

 

Publicul

Impresia mea e că platformele independente din România și-au câștigat în linii mari un anumit tip de public, adică  unul cu o afinitate pentru subiecte temeinic documentate.

Diferențele de stil jurnalistic dintre publicații îi conving pe unii să dea bani pentru o redacție sau alta, că se simt mai aproape de cum se scrie acolo, dar cred că, per ansamblu, publicul consumator de presă independentă vrea jurnalism beton.

Eu, de exemplu, colaborez cu DOR pentru că îmi place ce și cum se scrie acolo, cred în stilul lor jurnalistic,  dar asta nu mă împiedică să văd ce articole faine sunt publicate de ceilalți.

 

Rolul presei independente

La un curs din Viena din luna aprilie cu mai mulți jurnaliști din Europa de Est, unul dintre coordonatorii proiectului, cu destulă experință în regiune, mi-a spus ceva de care nu am fost conștient până acum : România are cea mai activă comunitate  de jurnaliști independenți din partea aceasta de continent. Nu știu dacă e bine sau rău, sunt nuanțe aici, dar e un lucru la care consumatorii de presă ar trebui să se gândească și, sper, să acționeze: să susțină finaniciar munca platformelor independente.

Presa independentă  livrează subiecte pentru care redacțiile clasice nu mai au resurse de personal și nici bugete. În schimb, niște entuziaști ai meseriei petrec luni de zile pentru o poveste, pe banii lor, pe timpul lor. Uită-te numai la ultimii doi ani, în care jurnaliști independenți au scos la lumină subiecte care au ajuns breaking news.

 

Viitorul presei

Cred că independenții trebuie să găsească un model financiar care să-i ajute să supraviețuiască pe termen lung făcând ceea ce fac ei mai bine: jurnalism, nimic altceva. Dacă cineva are o idee în sensul ăsta, îl rog tare să mă sune.



Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Related