De foarte mult timp nu m-a mai entuziasmat o reclama vazuta la televizor atit de mult precum a facut-o ultimul spot Sprite. Si tocmai de aceea am cerut dispensa de la stapinire, sa pot sa-l laud cu toata gura, desi nu este un produs romanesc, ci argentinian.
Fiind o tara semibananiera, televiziunea e de cele mai multe ori un prilej de inlacrimare subita, cu exceptiile de rigoare, desigur. In alta ordine de idei, ciclul unei reclame imi pare foarte lung, astfel incit te saturi cu adevarat si de cele mai interesante reclame, pina in momentul in care apare o executie noua.
Asa am ajuns sa-mi para un fapt de-a dreptul remarcabil sa vad la tv un spot care sa ma surprinda atit de placut, incit a doua zi sa dau telefon sa fac rost de el si sa il trimit tuturor colegilor pe mail. E ceva, de vreme ce n-am mai facut asa cu nici un spot vazut la tv.
Corpul delict
Adaptat si scurtat putin dupa un spot din Argentina, varianta difuzata la noi continua in mod exemplar ideea Sprite, pe care cel mai sintetic eu o inteleg prin: "Cut the bullshit. Quench my thirst".
De aceasta data, mesajul a fost putin "pervertit", iar Sprite isi asuma un rol pseudo-social foarte puternic, fara insa a cadea intr-un mesaj sobru. In fond totul e o minciuna, un paravan, dar e una dintre cele mai ingenios orchestrate. Iar acum, cind se folosesc de o sinceritate atit de profunda incit devine dezarmanta si cucereste prin prospetimea ideii si prin caracterul amuzant, eu unul am inghitit momeala din prima clipa si analizind-o constat ca ma prinde si mai mult.





















