[Sezatori cu scriitori] Andrei Craciun: Vad in succes o cumplita masura a ratarii. Vreau sa raman un marginal asupra caruia sa nu actioneze forta mutilatoare a succesului. Nu ma intereseaza gloria

Andrei Craciun e intotdeauna transant, limpede, isi exprima ideile fara ezitare si nu-i e teama sa spuna lucrurilor pe nume. Cinic, dar cinstit, rade uneori cu umor negru de realitatile cotidiene romanesti.

Pe pagina lui de Facebook, bucati de conversatii cu taximetristi sau fragmente din viata cotidiana arata grotescul „mahalalei Teilor”, demonstreaza limitele inteligentei semenilor si ironizeaza fara menajamente apucaturile autohtone.

E jurnalist de 10 ani si, pe langa scrisul la diverse publicatii, Andrei a publicat si doua volume – Baricadele si Palaria Albastra.

Stie ca scrisul nu e o meserie banoasa in Romania, dar dragostea pentru cuvinte, pentru scriitura de calitate, il face sa continue. De la meseria de jurnalist a deprins obiceiul sa poata scrie oriunde si oricat, dar cel mai important pentru el e sa scrie bine.

Un cronicar fara frontiere, asa cum singur se numeste, Andrei Craciun e ca un fel de Brunea-Fox modern, un tip care inregistreaza realitatea si o textureaza ca sa isi aduca cititorii mai aproape de ceea ce descrie sau simte.

Nu-i place vorbaria multa si fara rost, asa ca o sa-l las pe el sa ne dea detalii despre cum e viata de scriitor, in stilul caracteristic:

Inceput

Nu am stiut niciodata ca voi deveni scriitor, si nici macar nu stiu daca am devenit, dar mi s-a spus dintotdeauna, de la gradinita, ba chiar dinainte, ca am “harul povestirii”. Am incercat sa le dau dreptate celor care sustineau o asemenea ipoteza, desi, in secret, eu visam la poezie, nu la povestire. Inca mai visez.

Pe de alta parte, am stiut – tot dintotdeauna – ce vreau sa devin: ziarist de presa scrisa, mai exact cronicar sportiv. Am practicat aceasta meserie, cea de cronicar sportiv,  zilnic (nu e o metafora, chiar se intampla zilnic!), vreme de trei ani. Apoi mi-am prabusit toate granitele si am ramas - in urmatorii sapte - un cronicar fara frontiere.

Componentele unei povesti bune

Povestea insasi.

Tabieturi de scriitor

Ca ziarist de presa scrisa, meserie care m-a devorat in ultimul deceniu, nu m-am deprins cu luxul de a avea tabieturi in chestiunea scrisului.

Singurul tabiet pe care mi l-am ingaduit a fost acesta: sa scriu in fiecare zi, indiferent de conditii, oriunde m-as afla, oricat de greu ar fi. Cred ca doar ceea ce e facut zilnic poate fi facut cu adevarat bine. Imi place sa scriu bine.

Cum reusesti sa te motivezi ca sa te apuci de scris?

Nu trebuie sa ma motivez. Imi place sa scriu. E o aventura minunata, nu stiu niciodata unde voi ajunge atunci cand scriu. E o calatorie.

Cuvintele au viata lor intima, la o adica nici nu au nevoie de mine. Ma bucur sa vad ca inca ma primesc in viata aceasta intima a lor. Imi place sa stau la o sueta cu cuvintele, sa le intreb ce au mai facut, ce le mai fac nevestele, sotii, copiii.

O alta mare dorinta de-a mea este sa deschid candva un service de redat onoare cliseelor. Vreau sa salvez cuvintele abuzate de prea multa folosire, sa le aduc inapoi demnitatea, stralucirea.

Ma gandesc la cuvinte ca la niste oameni, doar ca ele sunt niste oameni mai buni. Au nevoie, la fel ca oamenii, de academii si de spitale si de aziluri si de cimitire. Cuvintele, asa cum le vad eu, ma motiveaza indeajuns.

Cum treci peste „writer’s block”?

Nu stiu. Nu stiu nici macar ce este inspiratia. Probabil, o fereastra care se deschide lasand loc luminii intr-un text. Am scris rar in momente de inspiratie, dar atunci cand mi s-a intamplat stiam ca, de fapt, transcriu, asa ca m-am bucurat mai putin. Nu cred nici in inspiratie si nici in blocaje si nici in talent. Cred in munca de om.

Subiecte pe care le eviti

Nu exista. Literatura nu are limite.

Viata de scriitor

Nu imi place ca din cartile pe care le-am scris pana acum nu am primit nici macar un leu, de fapt nici macar un ban. Zero. Nimic. Se misca greu motoarele financiare pana ajunge ceva si la ultima rotita din acest sistem.

Asa ca, unde sunt eu acum, literatura nu e o profesie, ci un fel de voluntariat pe care il fac din dragoste pentru cuvinte. Nu imi place ca nu pot trai din carti in Romania nici macar o zi si nici nu am sperante sa mi se poata intampla asta in urmatoarele decenii.

Perceptiile cu care te intalnesti vizavi de viata de scriitor

Sunt multe. Oamenii cred, in general, ca scriitorii sunt inteligenti. Ei bine, nu, nu sunt. Am intalnit nenumarati scriitori foarte prosti, neinzestrati cu logica, decuplati de la realitate, autosuficienti.

Apoi, oamenii mai cred, in general, ca scriitorii trebuie sa traiasca la periferii, facand foame, ca niste genii ordinare ce sunt.

Apoi, oamenii mai cred, in general, ca scrisul comporta o dimensiune morala acuta. Fals. Sunt multi scriitori ticalosi asa cum sunt si multi sudori ticalosi, cameramani ticalosi, pictori ticalosi, arhitecti ticalosi si dentisti ticalosi. Scrisul nu e o garantie pentru nimic. Nu exista o legatura directa intre a scrie si a avea caracter.

Apoi, oamenii mai cred, in general, ca scriitorii sunt niste boemi si niste inutili societatii. De altfel, pretul care se pune  pe  un scriitor este cunoscut. In tara noastra se citeste foarte putin si, mai ales, se citeste foarte gresit. Conteaza mai mult imaginea decat valoarea textuala. Suntem, deci, superficiali. Nu e nici macar asa de grav: asa sunt  contemporanii nostri de pretutindeni. Imaginea a deformat totul. Totul e acum stramb.

Promovare personala

Nu cred in succes, ca atare evit sa ma promovez. Vad in succes o cumplita masura a ratarii. Vreau sa raman un marginal asupra caruia sa nu actioneze forta mutilatoare a succesului. Nu ma intereseaza gloria. 

Promovarea cartilor

Nu fac mare lucru. Invit oameni la lansari, intru in decorul acesta care insoteste o carte. Din fericire, nu imi e greu pentru ca multi dintre cititori imi sunt si prieteni apropiati, asa ca e ca si cum as organiza o iesire la bere, nu un “eveniment”.

Comunitatea de scriitori romani

Da, se poate vorbi, dar eu nu o cunosc si nu stiu cum se exprima, fiindca evit necunoscutii, grupurile, congresele, adunarile, masoneriile, gastile, uniunile si haitele.

Sunt un om care prefera beneficiile singuratatii.

Totodata, eu iubesc foarte mult, de la distanta, scriitorii romani. Ii admir pentru eforturile lor si nu am exercitiul pizmuirii. Am facut, insa, deseori, citind literatura romana contemporana exercitii de admiratie.

Relatia cu online-ul

Nu ne avem rau, dar nici bine.

Sfaturi pentru un tanar scriitor

Nu i-as da. Daca vrea sa scrie, va scrie oricum. Daca poate sa scrie bine, va ajunge oricum sa scrie bine si fara sfaturile mele. Un singur lucru, totusi, l-as spune, oricui merge pe acest drum: cititi mai mult decat scrieti.