T.O. Bobe nu se considera scriitor; pentru el, scrisul e mai degraba o chestie de exercitiu al imaginatiei, nu o excentricitate de care se bucura doar unii oameni misteriosi, obscuri, care sunt vizitati de epifanii. Si-a scris fiecare carte ca si cum ar fi ultima, nu pentru ca ar fi vrut sa renunte, ci din cauza incertitudinii viitorului. A simtit si o datorie morala fata de nume celebre ca Mircea Cartarescu sau Herta Muller care au crezut in el:
A fost mai intii doar o carte, pe urma inca una, si inca una, si inca una. Ca sa zic asa, cum altii traiesc de pe o zi pe alta, am trait si eu de pe o carte pe alta.
Si, cam de fiecare data, chiar de la inceput, de cind nu publicasem nimic, am scris ca sa-mi acopar cumva o datorie morala pe care simteam ca as fi avut-o. Pentru ca in timpul studentiei am citit in cenacluri si in cercul unor prieteni care m-au laudat, m-am simtit intr-o oarecare masura un impostor si am vrut sa-mi acopar post factum creditul care mi se daduse.
Scrisul, pentru T.O. Bobe, e o experienta intima, pe care vrea s-o traiasca in liniste, confruntandu-se doar cu el insusi. De pilda, nu o data s-a intamplat sa se retraga intr-un apartament din Constanta, unde a scris zile in sir, fara sa intalneasca pe cineva.























