[#GrowUp, versiunea reală] Dragoș Rusu construiește din The Attic o secvenţă de lume care nu ţine cont de graniţe. Îi zice Outernational

"Povestea festivalului nu e chiar obișnuită, s-a născut în niște circumstanțe extraordinare", începe Dragoș Rusu (Editor-Șef la The Attic), întrebat de prima ediție Outernational Days (OD), eveniment al cărui Artistic Director este. Și sunt mai multe opțiuni aici.

O dată, se poate referi la organizarea-fulger și cele 4 săptămâni în care a fost promovat evenimentul (fffff puțin). Neobișnuit e și conceptul evenimentului: expunerea, prin concerte și lecture-uri, a unor muzici etnice "pierdute și regăsite", care supraviețuiesc în afara circuitului internațional, invitând astfel toate grupulețele sociale ale Bucureștiului să se despartă definitiv de frică față de ce-i diferit de ele. Iar ultima posibilitate ne aduce la regina Outernational - mama lui Dragoș, unul dintre principalii susținători financiari ai primei ediții, cu tot cu bârfele din jurul veștii "șocante" că o mamă și-ar putea dori să facă un credit ca să-și ajute fiul și că el ar accepta acest ajutor.

Dar până aici, avem de trecut prin peste 10 ani de căutat și pus muzică, concomitent cu susținerea a două proiecte editoriale pe zonă de clubbing/electro, construite de Dragoș alături de fratele lui, Andrei Rusu: beatfactor.ro și actualul The Attic

Iar înainte de asta, facem cunoștință cu un băiat din Negrești, Vaslui, care la 14 ani făcea tranzacții de casete prin discoteci cu "dealerii" de muzică ai vremii, pentru că acasă îl aștepta o combină Sony cu două boxe uriașe.

Că tot a zis cineva "tipare", uite despre ce vorbim acuși în seria #GrowUp. Despre cum e ok să ai familie și după majorat, că uite ce bine se întâmplă. Apropo, mama lui Dragoș ne asteaptă în iulie la Outernational Days 2 cu plăcinte.  

 

Prolog

M-am născut într-un orășel de provincie din județul Vaslui, pe nume Negrești - care acum câțiva ani luase titlul de cel mai sărac oraș din România. Sărac cum era, m-am simțit grozav acolo. Copilăria mi-am petrecut-o fie la bloc, fie la țară la bunici, jucând miuța cu țiganii, iar perioada adolescentină a fost un carusel de experiențe de toate felurile.

Petreceri excesive în apartament până noaptea târziu, spre disperarea vecinilor. Descoperirea primelor cărți ale lui Kafka, Dostoievski și Gogol. DJ la petrecerile școlii – asta mă scutea de mersul la orele de latină – și uneori la barul mamei. Preocupări pentru înființarea unui post de radio pirat, înregistrarea și duplicarea de casete audio cu muzică românească (hip-hop, manele, pop, disco) și "străină".

 

Dealerii de muzică ai Negreștiului

Muzica a fost mereu prin preajmă, de când eram foarte mic, la început printr-un pick-up pe curea la care am ascultat pentru prima oară Beatles, povești, teatru radiofonic și Azur, iar mai apoi printr-un system audio Sony care arăta ca din viitor, trimis cadou de taică-miu din Israel.

Această "combină" - cu 2 boxe uriașe, 3 CD-uri, radio FM digital și toate nebuniile de care nu auzisem până atunci - mi-a schimbat viața. De pe la 14 ani, toată muzica a început să sune altfel la mine acasă. Făceam ore întregi de audiții care sfârșeau în petreceri.

Aveam un "dealer" de casete, un prieten mai mare, care aducea casete din Iași și București și le vindea DJilor de la discotecile din satele apropiate.

Mergeam adesea cu el, însoțiți de alți câțiva petrecăreți, pe jos câte 3-4 km, vara, sau cu câte vreo mașină iarna, care adesea rămânea fără motorină, iar odată ajunși la discoteca cu pricina, ne strecuram printre bătăile cu tacuri de biliard sau scânduri rupte din garduri, care se întâmplau cel mai adesea ritualic în fața discotecii sau în apropiere, și ajungeam într-un final la pupitrul de DJ, unde avea loc afacerea.

"Uite casetele, uite banii".

Pe lângă casete (pe care le copiam acasă) mă alegeam și cu o băutură gratis. Ulterior, casetele s-au transformat în CD-uri, iar internetul ne-a deschis o lume la care nici nu visam vreodată, pe care nu o putusem concepe până atunci.

La un moment dat, am cunoscut pe mIRC un tip din București care ne-a trimis mai multe pachete cu CD-uri cu mixuri care mi-au deschis niște supape și simțuri. Era toată perioada de glorie a progressive house-ului, cu petrecerile aferente despre care citeam pe Nights.ro, dar la care nu am ajuns, până să mă mut în București la 18 ani, pentru a studia Jurnalism și Științele Comunicării.

Accesul la muzica electronică, în Negrești, se limita la unele emisiuni de pe Viva TV, puținele ore petrecute pe internet și CD-urile primite din alte câteva terțe surse. Procesul de descoperire a fost și este în continuare lent și sigur, așa cum trebuie să fie.  

 

Studenție în capitală

Primul meu job, când am venit în București a fost de project manager al Beatfactor.ro timp de 4 ani.

Site-ul a apărut dintr-o idee mai veche a mea și a fratelui meu Andrei, anume de a avea un website de muzică electronică, unde să găsești știri, interviuri cu artiști, mixuri, informații, un forum pentru comunitate (care a fost înghițit ulterior de Facebook). Inițial site-ul a fost conceput în limba engleză, iar apoi am făcut și o versiune în română, iar pentru o vreme le-am administrat în paralel pe ambele.

Andrei era programator pe vremea aceea într-o companie IT, Active Soft, care producea site-uri de toate felurile, le creștea și apoi le valorifica. Așa s-a ajuns ca șeful lui să descopere accidental versiunea în română a Beatfactor și să vrea să-l cumpere.

Pentru noi a fost ca o rachetă această veste - nici nu ne puteam imagina că cineva ar vrea să dea bani pe așa ceva. Am vândut doar versiunea în limba română, iar pe lângă bani, eu am obținut un job full time în cadrul companiei.

 

Beatfactor, alternativa de electro

În cadrul companiei respective, am avut resurse la îndemână să cresc site-ul, însă așa cum urma să descopăr și cum devenea aproape firesc, a început să apară încet și sigur presiunea traficului, a creării de conținut care să genereze trafic, a monetizării investiției făcute.

Bani nu prea au ieșit din site-ul ăla niciodată, dar a avut mult conținut (parte din el, epic, pentru vremea respectivă) și a fost susținut de scenă, a creat "ceea ce nu găseai pe nights.ro". Au fost interviuri / discuții cu toți artiștii din scena românească de atunci, de la Arpiar la Adrian Eftimie, Gojira, Șuie Paparude etc.

Site-ul a fost declarat ceva mai târziu în cadrul premiilor anuale Nights.ro "cel mai bun website de cultură clubbing din România". Am realizat la un moment dat că nu am unde să îl duc mai mult de atât, iar o direcție prea comercială nu o vedeam ca pe o opțiune.

Au fost niște ani absolut grozavi acolo, care m-au învățat o groază de lucruri. Big up celui mai tare prim șef pe care l-am avut!

 

Gig-uri de DJ

Pun muzică de aproximativ 10 ani, dar nu am fost niciodată un DJ propriu-zis, cu "acte", deși am avut câteva gig-uri memorabile. Nu m-am considerat vreodată acel gen de DJ care pozează drept ‘artist’, cu pagină pe Facebook, mix-uri promoționale și o carieră strălucitoare în față. Sunt atât de multe tipuri de DJ încât am putea începe să colonizăm și alte planete, dar DJ-ul, atunci când e, trebuie să fie în club, nu pe internet.

Poți crea niște momente unice ca DJ, poți construi o capsulă a timpului în care cei prezenți acolo trăiesc o experiență absolut unică, pe care nu au mai trăit-o niciodată în trecut și nu o vor mai trăi niciodată nici în viitor. Totul este acolo, în acel timp și acel spațiu.


Dragoș prin 2010


Dragos la CTM în Berlin, 2017

 

Platforma The Attic

Nevoia de diversitate muzicală exploda strigent în capul meu, după diverse peregrinări prin cataloagele unor case de discuri ce lansează muzici pierdute, regăsite, arhivate, din afara circuitului international, cu un aspect puternic etnic, pe de o parte, și o puternică expresie contemporană, pe de alta.

Am visat la un loc online, în care nu există bariere de genuri muzicale, nu contează dacă un album a fost lansat în '70 sau in 2016 (desi încercăm pe cât posibil să îl plasăm în timpul și spațiul lui), un loc în care descoperi muzica pe diferite căi, și care încearcă să scoată tot ce-i mai bun din muzică (sau ce considerăm noi a fi bun și relevant), fie că vorbim de jazz, psychedelic rock, afrobeat, muzică electronică, free improv, experimental, muzică sacră din Indonezia, cumbia, ambient, classic contemporary și multe altele.

Tot cu fratele meu, care locuia atunci în Norvegia, am dezvoltat proiectul. El a făcut platforma online, iar eu împreună cu mai mulți colegi, cunoștințe, amici și viitori prieteni am început să populăm site-ul cu interviuri cu diferiți muzicieni, articole de la festivaluri influente și relevante în materie de muzică, recenzii la albume pe care le considerăm esențiale, o serie de aproape 100 de podcast-uri audio, știri despre noi apariții muzicale, etc.


Live din pod

 

Conceptul. „Împotriva prejudecăților și a fricii” 

Lucrurile au început cu o serie de evenimente dezvoltate cu echipa de la Control, în perioada când eu lucram acolo. Cineva de acolo venise cu ideea de nume "Mondial", dar eu rămăsesem la sintagma outernational, găsită într-un text scris de Ion Dumitrescu, preluat și în The Attic.

The International sphere is self-sufficient. It lives out of its own production and consumption. [...] By contrast, the Outernational is always hidden, mazy. Today, one still has to invest a lot of effort and patience to accede to those regions, searching local YouTube channels or Trojan-infested download forums, for phone-recorded Kurdish or Azerbaijan weddings, or through a jungle of pop-up windows. [...]

Meteorites (outsiders) do occasionally breach the International market, but rarely is a whole Outernational scene or genre exposed.

De aici am ajuns la ideea Outernational Days, un festival mai neobișnuit, care să aprofundeze conceptul outernational, care sa promoveze multiculturalismul autentic, prin reunirea unor muzici cu caracter etnic, dar contemporan.

M-a întrebat recent un prieten de ce fac un festival la care invit și formații de manele, care au un public format din, citez, „mafioți, bișnițari și, în general, oameni dubioși, de condiție socială îndoielnică“. Am înțeles că există în continuare prejudecăți, că e mult mai simplu să bagi totul într-o categorie aleatorie decît să-ți pui întrebări.

Manelele sunt, esențial, Outernational. Manelele de la OD sunt relevante pentru istoria și esteticile contextuale ale acestui gen, dar și pentru istoria noastră culturală. În festival, maneaua este întoarsă pe toate fețele, discutată și interpretată de către muzicieni din timpuri și zone culturale diverse.


Pestrit

Iar frica e de foarte multe feluri. Cea (indusă) față de musulmani, de romi, de arabi, prejudecățile că toți musulmanii sunt teroriști, țiganii sunt hoți, ura generală față de evrei, disprețul europenilor vestici pentru cei estici, nevoia de supremație a europeanului alb, ultra-modernizat și avansat, frica de a intra în categorii sociale din care nu vrei să faci parte, nu cumva tu, ca rocker, să fii confundat cu un manelist, ș.a.m.d.

Totul condimentat cu niște homofobie, ca să fie bine. Și, în general, frica de a nu supăra cumva pe cineva, cu orice. Frica de a mai avea o opinie despre lumea asta.

 

Regina Outernational

Feedback-ul a fost ca e prea nișat, că o să pierdem bani, că termenul outernational e necunoscut, la fel și artiștii din line up.

Dar, cum am mai spus, trecerea de la Okay Temiz și Harry Tavitian la un performance live cu filme cu ritualuri de transă din Indonezia și Brazilia în background, urmat de un concert de manele al lui Dan Armeanca cu trupa, s-a făcut mai lin decât te-ai aștepta de la o mulțime de oameni proveniți din grupurile și grupulețele diferite ale Bucureștiului social. 

Cel mai mare impediment a fost, evident, cel financiar. Întrucât prima ediție a avut loc în circumstanțe absolut unice, una dintre puținele persoane care m-a sprijinit total, fără nicio urmă de reținere, a fost mama, care a devenit inevitabil regina Outernational.

Au fost și bârfeli de genul "cum e posibil să-și pună mama să facă un credit la bancă pentru el și festivalul lui?" Și m-am întristat un pic să descopăr că nu toți au șansa de a avea o super-mamă care să fie eroul tău și care să creadă în tine și să te susțină până-n pânzele albe.

Asta face (probabil) un părinte responsabil, bun: îi dă frâu liber puiului său, îl lasă să zboare, îl încurajează să facă ce-i place, îl ascultă și încearcă să-l înțeleagă, își adaptează viziunea despre viață la viziunea lui, la nevoile lui, nu îl ține întemnițat în vreo facultate imbecilă în care să-și piardă viața, spre a deveni apoi un robot social numai bun de plasat într-o corporație. Evident, lucrurile nu stau chiar așa, dar e și ăsta un scenariu. Așa că nu uitați, mama e bine mersi și vă așteaptă cu plăcinte la festival :)

 

Și targetul? :)

Mediul urban, vîrste cuprinse între 18 și 40 de ani, consumatori de cultură contemporană, cu venituri medii și mari, cu un nivel de educație mediu spre ridicat, stil de viață activ, consum ridicat de media și interes pentru evenimente culturale, muzicale cu invitați din țară și din străinătate, grație oportunității de socializare și de petrecere a timpului liber într-o atmosferă plăcută.


Tineret casual - StockPhotos.US

Studenți, freelanceri, cu ocupații creative, corporate sau antreprenori, interesați de muzică, film, persoane care activează în domeniul etnografiei, cu precădere a etnomuzicologiei, personae care activează în domeniul ştiințelor sociale, interesați de subculturi sau de minorități. Principalele surse de informare: internetul, în special social media, radio (online și FM) și publicații de profil. Target: going-out, lifestyle și muzică.


La Outernational Days #1


Tot acolo, vedere spre public

Festivalul are capacitatea de a atrage audiențe destul de diferite, poziționate într-o luptă culturală contextuală, cuantificabile doar într-o oarecare măsură.

Sunt sigur că Bucureștiul e plin de oameni cu urechile și mințile deschise, interesați de diversitate. Pentru că este un oraș al contrastelor, devine foarte posibil ca ele să se reflecte și în audiența festivalului.

Pe scurt, OD este un eveniment pentru toată lumea, pentru toate categoriile de vîrstă, toate clasele sociale, pentru elitiști și diletanți în egală măsură, pentru curioși, oameni bogați, sufletește, dar și material, și pentru studenți fără bani.


Public venind spre OD #1


Public relaxandu-se la OD #1 

 

Tweak-urile ediției a doua

Anul trecut am promovat tot festivalul într-o lună. Anul ăsta ne-am apucat de treabă din timp, am câștigat și un concurs de finanțări de proiecte culturale lansat de către AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Vom atrage cu siguranță mai mulți participanți decât anul trecut, și poate și mai mulți străini, veniți din afara țării pentru festival.

La capitolul promovare, am incercat si o campanie de crowdfunding care a fost un failure complet. Dar despre eșecuri vom vorbi în-un spațiu special, despre care veți auzi în curând :)

De asemenea, lucrăm cu o echipă de arhitecți care ne ajută la amenajarea grădinii Uranus. Încercăm pe cât posibil să înverzim și mai mult grădina, să-i dăm un tonus multicultural și să o facem cât mai primitoare.

Anul acesta vom recicla deșeurile cu o firmă specializată.  

Nopțile de vineri, 7 iulie și sâmbătă, 8 iulie, se vor întâmpla la The Ark, la doi pași de grădina Uranus, față de anul trecut când au fost la Club Control.

 

Ce urmează

Pe parcursul celor doi ani și jumătate de când a pornit The Attic, am avut șansa de a cunoaște o groază de oameni absolut incredibili, din toate categoriile și de toate felurile. Site-ul a crescut în materie de calitate, însă nu are o constantă de conținut pe care mi-aș dori-o.

Urmează să lansăm un call for arms pentru editori colaboratori care doresc să contribuie la revistă. De altfel, plănuim să intrăm și în minunata lume a printului, despre care am auzit atât de multe lucruri, dar pe care nu am apucat niciodată să o cunosc îndeaproape așa cum mi-aș fi dorit.

Ce-am învățat? Că, orice ar fi, trebuie să ai mintea deschisă, să fii flexibil, să poți jongla cu diferite contexte în cel mai natural mod posibil. Să ai curajul de a-ți asuma riscuri, dar mai ales, eșecuri.

 

Auzi din toate părțile: fă facultate, angajează-te, întreține- te, ajută-ți părinții, căsătorește-te, după care ai drum liber la copii; în ordinea asta. Mai e lumea așa simplă? Nu chiar, regulile s-au mai schimbat. Ți-am arătat un îndrăgostit de muzică care reunește lumi diferite alături de familie într-o serie editorială realizată alături de Mercedes-Benz România în cadrul campaniei #Grow Up

Printr-o suită de povești de viață autentice, campania explorează ce înseamnă, de fapt, succesul și maturizarea în viața reală. 


Dosare editoriale

Campanii

Subiecte

Sectiune



Related