Azi am intrat in baie sa vad ce mai face microbul. Pe jumatate stirb si aproape chel, m-a intampinat strecurand un zambet microscopic si trist, din gaura lui sfredelita-n faianta. M-am spalat pe maini intr-un pahar si i-am dat sa bea. M-a refuzat. Am incercat sa-i ofer atunci o batista murdara. A intors capul in alta parte si, abia respirand, s-a prelins tusind magareste pe peretii cazii. Am aprins lampa cu luminol si acum inspectez baia. Ma aflu in fata urmelor unui macel de nedescris. Pe oglinda, printre microorganisme desfigurate de durere, sta scris, cu litere de-o schioapa, un singur cuvant in fata caruia pielea mi se face de gaina: "DoMeST".
Sunt ravasit pentru ca nu inteleg. As vrea sa fi fost aici, cand - cu ultimele puteri - microbul meu si-a inmuiat manuta in pasta intima si a incercat sa-mi lase scris numele macelarului. Dar - desi un microb presupune o relatie intima - se intampla ca uneori, pur si simplu, serviciul sa ne desparta. Aprind deci televizorul, pentru ca el catalizeaza uitarea si cicatrizeaza rana dintre emisfere. Si vai, iata-ma plutind in cea mai lunga pauza publicitara in care el - el in bale si oase - sanatos ca pe vremuri, viermuind de la zidul faiantei pana in adancul cenusiu al toaletei, turuie neostoit in fata obiectivului. Si iata, in final, numele criminalului: Domestos. Si titlul caietului program ce-a facut primele victime: Milioane de microbi vor muri.
Situatia pe front e cat se poate de clara, microbul s-a aruncat in transeul figurativului, de unde predica, cu pieptul dezgolit, cauza parazitului cu fata umana. Pana deunazi ne luptam cu milioane de puncte impersonale si negre, ce ne inundau gura daca nu ne spalam pe dinti, cu pardoseala - daca n-o faceam sa luceasca si cu mainile - daca nu le scoteam din buzunare pentru-n Protex. Acest inamic invizibil si fin, pe care il situam fara sa vrem in spectrul inert al mineralului, s-a incarnat intr-o molusca. Un parazit crescut in cultul personalitatii. Daca Domestos si Cif sunt doi super-eroi, logica basmului cere si un balans hatru care sa dea dimensiuni homerice acestui microcid, desfasurat pana acum la adapostul igienei. Problema e ca - pentru un etern invins - microbul mi se pare un personaj simpatic, iar pentru o victorie in acelasi ring, ochiul meu cere din partea lui Domestos mai mult decat un ambalaj multicolor. Insa asta ar insemna sa se murdareasca.
Oricum, de pe taramul monosilabic si plat al punctului coroziv, ne mutam in atmosfera 3D a animalutelor ce pot fi strivite. Ce pana mai ieri era o corvoada, de acum va fi de-a dreptul distractiv. Kids will love it! Inarmati cu acest redemer verde, vor ciurui ciopoare intregi de Shreki filiformi si vor descuraja perenitatea popoarelor vecine si prietene ascunse sub colac. Pentru ca, nu-i asa, tintim si aici: in educatia copiilor nostri invatati sa atace cu Anitra si sa-i conduca in lupta pe cei doi frati complementari si mitici - Domestos si Cif.
Dar cine isi imagineaza ca - daca a lichidat milioane de microbi - a pus piedica si lantului trofic, se inseala amarnic. Chiar in timp ce scriu acest articol, o ciupercuta se parasuteaza langa tastatura, molfaind satisfacuta o bucatica de piele rumena, proaspat smulsa din scalp, iar din pat imi fac ademenitor cu mana circa 1,5 milioane de acarieni molesiti, ce motaiesc in camasa mea de noapte. Va e rau? Iesiti pe balcon. Racoriti-va. Luati o gura proaspata de plumb, sulf si monoxid de carbon si imaginati-va ca noxele arata mult mai infricosator. Si nici n-au auzit de Domestos.
