Azi am intrat in baie sa vad ce mai face microbul. Pe jumatate stirb si aproape chel, m-a intampinat strecurand un zambet microscopic si trist, din gaura lui sfredelita-n faianta. M-am spalat pe maini intr-un pahar si i-am dat sa bea. M-a refuzat. Am incercat sa-i ofer atunci o batista murdara. A intors capul in alta parte si, abia respirand, s-a prelins tusind magareste pe peretii cazii. Am aprins lampa cu luminol si acum inspectez baia. Ma aflu in fata urmelor unui macel de nedescris. Pe oglinda, printre microorganisme desfigurate de durere, sta scris, cu litere de-o schioapa, un singur cuvant in fata caruia pielea mi se face de gaina: "DoMeST".
Sunt ravasit pentru ca nu inteleg. As vrea sa fi fost aici, cand - cu ultimele puteri - microbul meu si-a inmuiat manuta in pasta intima si a incercat sa-mi lase scris numele macelarului. Dar - desi un microb presupune o relatie intima - se intampla ca uneori, pur si simplu, serviciul sa ne desparta. Aprind deci televizorul, pentru ca el catalizeaza uitarea si cicatrizeaza rana dintre emisfere. Si vai, iata-ma plutind in cea mai lunga pauza publicitara in care el - el in bale si oase - sanatos ca pe vremuri, viermuind de la zidul faiantei pana in adancul cenusiu al toaletei, turuie neostoit in fata obiectivului. Si iata, in final, numele criminalului: Domestos. Si titlul caietului program ce-a facut primele victime: Milioane de microbi vor muri.
