Fara capacitatea de a ne autoiluziona, am tendinta sa cred ca viata ar fi imposibila. Fara ajutorul ei, publicitatea nu si-ar mai avea sensul. Bautura aceea cu bule, preparata de pitici, preferata de ursii polari si trasa mai nou intr-o linie de productie de animale cu origini asupra carora cu greu te poti pronunta, valoreaza 67 de miliarde de dolari. Tarimul absolut al povestilor a fost evaluat anul acesta la 27 de miliarde de dolari. Cowboyul fumator la 21 de miliarde, masina care cinta in desene si in cor la 17, iar lista Interbrand continua asa timp de o suta de nume.
Se vorbeste
obsesiv in ultimul timp in Romania de esenta produsului care cind o sa fie mare vrea sa se faca brand si de adevarul consumatorului. Ei bine, nu cred ca realitatea are vreo sansa in batalia asta. Oricit de fara cusur ar fi ea (dar nu e; cei care s-au uitat vreodata la un pahar dupa ce s-au depus sedimentele din nectarul cel mai natural stiu despre ce vorbesc) duce o lupta pierduta deja.
Adevarul crud
este, inainte de toate, crud. Marmotele din Alpi sint mult mai simpatice decit copiii vietnamezi care cos incaltamintea pe vapor. Atunci cind nu este culeasa de pe meleaguri prelucrate in Photoshop, cafeaua se inmulteste prin activitatea sexuala a celor mai bune boabe. Publicitarii ezita totusi sa ne arate abatoarele care dau cele mai bune mezeluri sau fabricile de dero si de sapun. Ne arata, in schimb, laboratoarele in care ia fiinta formula lor mereu imbunatatita. Cind vine vorba de cosmetice, milioanele de animale-cobai ramin in umbra. Ele sint tolerate doar in productia de ciocolata si carbogazoase.
