I learn, I help. Participa la 5 workshopuri de marketing si sprijina cauza HELP SMARANDA

I learn, I help. Participa la 5 workshopuri de marketing si sprijina cauza HELP SMARANDA

[UPDATE] Seria caritabila de workshopuri I learn, I help - Brand Artists a adunat 27 de inscrieri, iar cei 8.100 de euro stransi (inainte de impozitare) vor sprijini cauza HELP SMARANDA. Participantii la workshopuri provin din companiile NNDKP, Syncwise, Leo Burnett, Godmother, Ipsos, Rusu+Bortun, Strauss Group, SAB Miller, Kanal D, Starcom, The Geeks, Publicis, BBDO, Wopas, DDB, Digital Star si FCB, carora le multumim pentru implicare.

Anuntam lansarea unui program intensiv de 5 workshopuri pentru marketeri si comunicatori, organizat in scop caritabil, in sprijinul unui coleg de industrie care are nevoie de sprijin financiar pentru o operatie dificila. Seria de traininguri I learn, I help este organizata de IQads, cu sprijin din partea IAA, iar fondurile stranse din vanzarea biletelor vor fi donate cauzei HELP SMARANDA.

Cea pentru care va solicitam implicarea este Smaranda Milu Nemethi, Creative Director la Hybrid Studio, un proiect pe care l-a fondat impreuna cu Dan Milu, sotul ei. Planurile Smarandei pentru cel de-al 33-lea an din viata s-au schimbat in momentul in care vestile despre ceea ce credea a fi o raceala puternica au devenit un diagnostic pentru cancer pulmonar in stadiul patru, cu metastaza cerebrala frontala. Dupa o serie de investigatii si o operatie pe creier, Smaranda a ales sa ceara opinia unor doctori din Germania, care au identificat o tumora canceroasa in stadiul trei si au propus o alta forma de tratament, in valoare de 150.000 de euro. Cum asigurarea de sanatate nu acopera suma necesara, este nevoie de ajutor suplimentar care poate veni de la colegii de industrie. Detalii suplimentare despre cauza HELP SMARANDA puteti gasi pe site-ul oficial.

Trainerii care isi ofera pro bono expertiza in sprijinul cauzei HELP SMARANDA sunt Lorand Balint (Managing Director, Leo Burnett & Target), Dan Petre (Managing Partner, D&D Research) si Anca Popescu (Qualitative Researcher/Psychologist, D&D Research), Monica Jitariuc (Co-Managing Partner, THE PRACTICE), Sorin Psatta (Integrated Communication Director, BBDO Romania), Razvan Matasel (Director de strategie si Partener, Arsenoaiei & Matasel).

Cele cinci workshop-uri au loc in perioada 29 aprilie – 27 mai, la sediul IAA Romania, in fiecare marti, intre orele 18.00 si 21.00. Participarea la toata seria de 5 traininguri costa 300 de euro si inscrierea trebuie facuta pana pe 28 aprilie, ora 18:00. Suma obtinuta va fi donata integral cauzei HELP SMARANDA (dupa plata impozitelor aferente).

Iata programul si descrierea celor 5 workshop-uri, in ordine cronologica:

  1. Marti, 29 aprilie
    Dan Petre si Anca Popescu: Start up yourself. Personal Development & Talent Management

Primul training din serie porneste de la ideea ca orice constructie durabila beneficiaza de un studiu bun de fezabilitate si o structura de rezistenta solida. Daca am renunta la metafora, am spune ca un proces de dezvoltare personala si profesionala ar fi ideal sa se bazeze pe informatii valide despre persoana in cauza. Obiectivul principal al trainingului este cresterea, pentru fiecare participant, a nivelului de intelegere si constientizare a structurii de personalitate. Pentru indeplinirea obiectivelor, participantii vor beneficia de aplicarea unui inventar de personalitate pre-eveniment. Ca instrument de lucru este propus inventarul Singer-Loomis Type Deployment Inventory, care, pe langa un raport individual de autocunoastere si dezvoltare, ofera si informatii despre celebrele tipologii MBTI (Myers-Briggs Type Indicator), ce vor fi pe larg detaliate in cadrul evenimentului.

  1. Marti, 6 mai
    Lorand Balint: Brand Strategy Session

Training-ul este centrat pe participant, asigurandu-se ca procesul de invatare merge mai departe de experienta individuala, invitatii urmand sa fie implicati, energizati si provocati de discutiile din clasa. Vor fi explorate teoria si aplicatiile unor concepte cheie de strategie de brand si se va lucra pe baza unui studiu de caz de la Harvard Business School: Mountain Man Brewing Company: Bringing the Brand to Light.

Chris Prangel, un absolvent MBA, a revenit acasa in West Virginia ca sa gestioneze operatiunile de marketing ale companiei Mountain Man Beer, o afacere de familie pe care urmeaza sa o mosteneasca in urmatorii cinci ani. Mountain Man produce o singura bere, Mountain Man Lager, care e cunoscuta si ca “Berea West Virginiei” si e populara in randul clasei muncitoare. Din cauza preferintelor in schimbare ale gusturilor consumatorilor, compania se confrunta cu scaderi ale vanzarilor pentru prima data in istorie. In contrapartida, Chris vrea sa lanseze Mountan Man Light, o versiune “light” a Mountain Man Lager, care sa atraga tinerii. Totusi, intampina rezistenta din partea superiorilor, de vreme ce  brand equity-ul berii Mountain Man Lager’s este un pilon de baza pentru companie. Intrebarea care urmeaza e: lansarea Mountain Man Light va creste, va reduce sau va distruge acest brand equity?

Obiectivul trainingului va fi sa exploreze brand equity-ul: cum se creeaza acesta si cum se folosesc brandurile ca platforma pentru crestere; care sunt riscurile si beneficiile unei extensii de brand care foloseste numele brandului deja existent (atat al extensiilor congruente, cat si al celor incongruente); care sunt provocarile alegerii dintre date calitative si date cantitative in luarea deciziilor strategice; ce presupun canibalizarea de brand si alienarea de brand.

In cadrul workshop-ului vor fi dezvoltate urmatoarele concepte cheie: Brand equity, Brand management, Consumer marketing, Demografice, Marketing, Present value, Product differentiation, Quantitative analysis.

  1. Marti, 13 mai
    Monica Jitariuc:
    Reputatia online (pentru branduri si pentru oameni)

Intr-o era in care orice om cu un cont de Twitter sau Facebook are puterea unui jurnalist de investigatie, reputatia brandurilor si companiilor este mai greu de aparat ca niciodata.

Intr-o era in care 24/7 chiar inseamna conversatie 24/7, brandurile au provocari mai mari ca niciodata.

Intr-o era in care oamenii intai se cauta unii pe altii pe net si apoi se uita unii in ochii celorlalti…

Gestionarea reputatiei online este mai importanta ca niciodata.

Workshop-ul Monicai Jitariuc despre gestionarea reputatiei online va urmari: dos and don’ts in construirea si mentinerea reputatiei, studii de caz internationale si locale, situatii de criza in online si gestionarea lor, exemple de bune practici si de povesti de succes.

  1. Marti, 20 mai
    Sorin Psatta: Maria Sa, Consumatorul

Una dintre cele mai dificile intrebari grila la cursul pe care il tine Sorin Psatta la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii este “Prin ce e definita o piata?”, cu variantele de raspuns: produse sau servicii / consumatori / producatori / distribuitori. Motivul pentru care multi studenti raspund gresit la intrebarea de mai sus este simplu: varianta corecta (consumatorii) este cumva impotriva bunului simt, pentru ca ratiunea ne indeamna sa credem altceva.

In intalnirea de pe 20 mai, Sorin Psatta va discuta cu participantii despre cel mai important si adesea cel mai neglijat element al procesului de marketing: Maria Sa, Consumatorul.

Trainerul promite ca invitatii vor afla tot ce au dorit sa stie vreodata despre consumator si nu au avut curajul ori prilejul sa intrebe, tips and tricks, truisme si revelatii, anecdote si stiinta pura, culese din carti, dar si din 20 de ani de experienta, intr-un cuvant, ca o sa fie ca in viata, si cu bune, si cu rele. “De garantat va pot garanta doar un singur lucru: la sfarsitul celor 3 ore promit ca o sa fim cu totii, asemenea chinezilor intelepti, obositi si multumiti”, spune Sorin Psatta.

  1. Marti, 27 mai
    Razvan Matasel: Ierarhia ideilor in comunicare. De la idee strategica la idee creativa si, nu in cele din urma, la idee executionala

Workshopul sustinut de Razvan Matasel este dezvoltat pentru a lupta impotriva disparitiei ideilor sau a promovarii unor pseudo idei si li se adreseaza profesionistilor din marcomm care opereaza cu idei, care sunt pusi in situatia de a cere, de a evalua, de a dezvolta sau de a vinde idei.

“Industria noastra trebuie sa fie despre IDEE si trebuie sa ne recastigam placerea si pasiunea de a descoperi sau de a promova idei interesante si eficiente. Si sa nu mai vorbim de asa numitele <<cioace de festival>>, ci de idei care construiesc marci si le pozitioneaza clar in mintea si inima consumatorilor”, spune Razvan Matasel.

In cadrul acestui workshop, participantii vor primi raspunsuri la probleme precum: ce tipuri de idei incorporeaza o campanie de comunicare; ce criterii trebuie sa folosim pentru evaluarea diferitelor idei de comunicare; care sunt pasii in dezvoltarea unei idei strategice; cum se face saltul creativ sau cum ajungem de la idee strategica la idee creativa; cum vinzi intern si extern o idee.

Inscrierile la programul de workshopuri se fac pana luni, 28 aprilie, orele 18.00.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


The Geeks Bucharest

The Geeks este parte din Saatchi Creative Hub Bucharest, impreuna cu Saatchi & Saatchi Romania. Agentia se pozitioneza ca un partener de business cu focus pe solutii creative multidisciplinare de comunicare si... vezi detalii »

DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

WOPA

Suntem independenti.Nu vorbim tot timpul frumos, dar vorbim liber. Suntem locali.Poate nu avem director de creatie „din occident”, dar avem unul nascut in Colentina, care face publicitate de 16 ani,... vezi detalii »

Rusu+Bortun

Rusu+Bortun este o agentie de strategie si manifestare creativa de brand. Conform Art Directors Club, Rusu+Bortun este printre cele mai creative agentii din Romania in 2022. Din 2008, Rusu+Bortun integreaza servicii... vezi detalii »

Starcom MediaVest

Agentia Starcom MediaVest Group este parte din cea mai mare retea de media din lume, SMG Worldwide, si din grupul de comunicare Leo Burnett. Infiintata in 2000, Starcom este prima agentie de media din Romania... vezi detalii »

FCB Bucharest

Cu o istorie si o experienta de peste 140 de ani in domeniul comunicarii, reteaua globala FCB include 150 de agentii in 90 de tari, avand peste 8.000 de angajati si este parte a Interpublic Group of Companies. In... vezi detalii »

Godmother

We are brand experience artisans Godmother inseamna pasiune. Pasiune pentru crearea unor experiente de brand pozitive, bazate pe conexiuni profunde intre brand si consumator. Ne propunem sa inspiram audientele prin... vezi detalii »

Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Campanii

Sectiune



Branded


Related