15 ani de Grapefruit pe repede-inainte

15 ani de Grapefruit pe repede-inainte

Ce faceati prin 1999? Eu stiu sigur ca ma gandeam "Astia tot vorbesc la televizor ca vine sfarsitul lumii si eu am doar 10 ani. Si daca au dreptate? Daca murim?". Tot in anul ala aparusera la noi pe piata Bake Rolls si croissant-ul Chipicao, pe care le degustam in cantitati semnificative. Pe fond nervos, deoarece venea sfarsitul lumii. 

In timpul asta, 3 studenti ieseni la Medicina de 20 si ceva de ani erau cat se poate de dezinteresati de potentialele orori ce aveau sa distruga Pamantul la 1 ianuarie al anului 2000.

Ei isi vedeau de treaba si puneau bazele unei agentii de design (identitate, packaging, print si web design); pe numele ei, Grapefruit. La inceput, au lucrat numai cu clienti din afara. In urma unui articol publicat de Cristian Manafu, in 2001 au incheiat si primul deal cu un client roman, Connex. Si viitorul chiar a sunat bine.

De la servicii design cu nuante de consultanta pe atunci, astazi Grapefruit este agentie de digital. Digital product development, mai exact. Are birouri in Iasi si Bucuresti, iar printre clientii ei se numara Telekom, Dacia, Renault, OTP Bank si Philip Morris. La aniversarea de 15 ani de la infiintare, ne indreptam atentia asupra evolutiei in timp a unei companii care a facut pionierat in digital-ul romanesc.

Alaturi de Marius Ursache (Fondator si Chief Design Officer), au raspuns Georgiana Dragomir si Alecsandru Grigoriu, cei care conduc partea de business si respectiv partea de design in agentie.

STARTUL

Grapefruit a demarat pe 13 noiembrie 1999 ca o mica agentie de design, in Iasi. A fost conceputa de trei studenti la medicina — Marius Ursache (designer), Stefan Liute (copywriter si project manager) si Laurian Gridinoc (programator).

Dupa ce Marius a incercat (si a esuat) de trei ori sa construiasca aceasta agentie, a patra oara a si reusit, doar pentru ca au aparut in ecuatie Stefan si Laur. Toti trei colaborau pentru proiecte la aceeasi companie (un trust media din Iasi), iar colaborarea (si noptile nedormite) au facut sa para normala ideea de a porni ceva impreuna.

Nu a existat un moment de "Aha!", a fost o evolutie naturala a unei relatii de prietenie si profesionala. 

Ne consideram agentie de design — de identitate, packaging, print si web. Insa, la scurt timp dupa lansare, ne-am trezit facand foarte multa munca de consultanta, ceea ce parea ciudat cand trei tineri de 22–23 de ani lucrau pentru clienti din Statele Unite.
Marius Ursache


PRIMUL CLIENT

Primul proiect platit de un client (care a devenit in timp un bun prieten) a fost designul de identitate si site web pentru Foreview, un start up revolutionar din New York, care facea previziuni economice si sociale pentru viitor, bazate pe cercetare stiintifica si identificarea de pattern-uri.

 Foreview


PRIMUL PREMIU

Primul premiu, castigat in 2001, a fost Texas Interactive Media Awards (care avea mai tarziu sa devina SXSW, una dintre cele mai importante conferinte de tehnologie), pentru site-ul MediaEngine (un client din Austin, Texas).


3 MOMENTE IMPORTANTE

  • Primul articol in presa din Romania, scris de Cristian Manafu in Biz in 2001, care le-a adus si primul client din Romania, Connex.
  • Plecarea lui Laurian din companie in 2007, pentru studii in Marea Britanie, si intrarea unui nou actionar, Dan Stratan, care le-a adus o mai mare maturitate in zona de management si dezvoltare a business-ului.
  • Plecarea lui Stefan pentru a se dedica exclusiv brandingului, in Storience (agentie fondata impreuna cu Adriana Liute), ceea ce a facut ca Grapefruit sa se orienteze exclusiv catre zona de digital.


POZITIONARE

Grapefruit este o agentie de digital product development — dezvoltam aplicatii web si mobile — cu un accent mare pe UX (experienta utilizatorului).

Punem mare accent pe partea de proces si nu ezitam sa aratam acest lucru (trageti cu ochiul peste ideile si studiile noastre de caz si o sa va convingeti).
Alecsandru Grigoriu

Serviciile oferite de Grapefruit sunt: servicii de consultanta, design, dezvoltare software si marketing digital pentru companii mari din Romania (Telekom, Dacia Renault, Philip Morris, OTP Bank, E.ON etc.). Din 2012, s-a renuntat la serviciile de branding.


EVOLUTIA ECHIPEI

In cei 15 ani de activitate, prin Grapefruit au trecut si au crescut aproape 100 de oameni.

Echipa actuala are atat de membri cu vechime si experienta in Grapefruit, dar exista si chipuri proaspete, dinamice si deschise provocarilor digitale. Mai mult, este in continua crestere si ofera oportunitati celor dornici de job full-time, colaborare sau internship.   


BUSINESS

Anul 2013 a fost un an in care ne-am redresat financiar (dupa o pierdere de peste 100.000 EUR in 2012) si am redevenit profitabili. In 2014 am inregistrat o crestere de 36% a cifrei de afaceri (raportat la aceeasi luna a anului trecut), crescand totodata si profitabilitatea.

Momentan in portofoliul nostru de clienti se enumera doar clienti din Romania. Nu excludem deschiderea catre piata internationala ca perspective de viitor.
Georgiana Dragomir

Compania Grapefruit ii are ca actionari pe Marius Ursache, Dan Stratan si Stefan Liute. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related