Papane este cel mai nou brand creat de Brandient pentru Transavia, si respectiv al patrulea in cei trei ani de parteneriat strategic cu liderul pietei de carne de pui. Alaturi de brandurile Fragedo (carne proaspata de pui), EllaBella (produse premium gata preparate) si Frateus (carnaciori de pui), noul brand isi propune sa ofere consumatorului roman si european o sursa de alimentatie sanatoasa, de calitate si in pas cu stilul de viata modern.
Numele Papane a asteptat probabil multa vreme in subconstientul consumatorului obisnuit cu friptane, copane si pieptane, pana sa fie descoperit de Brandient. Unic si memorabil, Papane este menit sa se instaleze rapid in panteonul gastronomiei populare romanesti.
Personalitatea prietenoasa, joviala, plina de umor a brandului este sustinuta nu numai de numele Papane, dar si de desenul caricatural suprapus pe imaginea produsului. "Snitelele astea sunt un soi de personaje amuzante, nelinistite, ambitioase, mai speciale vezi doamne!, tavalite prin pesmeti, cu experienta de viata, inteligente si cu caracter imprevizibil astea au temperament! Ia uite, si vorbesc!" Bogdan Dumitrache, Senior designer, Brandient. Sloganul aproape omonim "Papa-ne!" invita consumatorul in cel mai direct si popular mod cu putinta.


















