Programul "Suporter in fiecare dimineata!", implementat de Ogilvy&Mather si MindShare pentru Gillette Romania, obtine premiul pentru inovatie in comunicare in cadrul concursului "Open your mind". Competitia, conceputa de compania Gillette pentru a incuraja inovatia agentiilor de media si de creatie partenere din regiunea EMEA (Europa/Orientul Mijlociu/Africa), a inscris la aceasta editie cele mai originale 30 de campanii realizate pentru Gillette in 2004.
"Acest premiu reprezinta un succes important pentru echipele Ogilvy si MindShare, declara Oana Petroff, managing director MindShare. "Suporter in fiecare dimineata!" este un proiect pentru care am lucrat cu totii cu mult entuziasm si ne bucuram ca acest lucru se vede. Am reusit sa implementam un program care se remarca prin originalitate, un program care face diferenta pe o piata de media foarte aglomerata cum este cea din Romania."
Destinata promovarii produsului Gillette Blue II, campania "Suporter in fiecare dimineata!" a raspuns unei probleme profunde si relevante in randul publicului masculin: Romania are nevoie de o echipa nationala de fotbal valoroasa, o noua "generatie de aur".
Ideea centrala a programului a fost aceea de a transforma un sentiment national de dezamagire fata de lipsa rezultatelor foarte bune cu care ne-a obisnuit echipa nationala de fotbal, intr-o campanie optimista, care sa ofere solutii reale. Ca urmare, Gillette a investit 5% din vanzarea produselor sale participante in promotia "Suporter in fiecare dimineata!" in construirea unui fond special destinat descoperirii a unsprezece copii talentati la fotbal. Acestia au fost antrenati timp de un an in cadrul Scolii de Fotbal "Gica Popescu" de la Craiova, iar cel mai bun dintre ei beneficiaza de un training de o luna la Internationale Milano. Peste 1800 de tineri fotbalisti au participat in perioada iunie-septembrie 2004 la selectia nationala derulata de Gillette in 8 orase ale tarii, in urma careia a fost aleasa o echipa de 11 jucatori foarte talentati.



















