Romanii au vocatia neclintirii. In scoala gimnaziala am invatat un cuvint care inca de pe-atunci imi desena in imaginatie tot felul de filme cu un continut mai mult sau mai putin porcos. Neatirnare. "Poporul roman a luptat intotdeauna pentru neatirnare..." Haaaaaaahaaaaaa!!! Nu mai stiu exact ce-mi inspira atunci, dar mintea adultului de-acum, frecata abraziv cu tot felul de unelte ale pervertirii si desfriului mediatic, naste gros-planuri si detalii mai mult decit hilare.
Am avut un scurt-metraj al "neatirnarii" acum citeva saptamini, cind o fosta colega de liceu, acum maritata si cu functie manageriala intr-o agentie oarecare, imi scria cu naduf despre "cel mai important lucru in publicitate - a rezista". Imaginea cu neatirnarea mi-a rascolit glandele salivare atunci cind am ajuns la pasajului redat mai sus. Ceea ce urmeaza sa va spun mai departe va va ajuta sa recompuneti portretele unor cunoscuti.
Legarea de glie a taranilor din cartile de istorie s-a tranformat, treptat, in legarea de scaun, de job si de sistem a slujbasilor istoriei contemporane. Foarte rar am intilnit, in ultimii aproximativ zece ani, un "vietas" multumit si suta la suta in afara oricarui compromis facut cu pretul raminerii pe postul ocupat de ani de zile. In majoritatea cazurilor, indiferent de tipul organizatiei, apare un moment hotaritor al sentimentului plafonarii, al nevoii de mai mult, al rutinei sau al necesitatii de a schimba, pur si simplu, aerul pe care-l respiri.
