Microsoft si Yahoo! au confirmat incheierea unui parteneriat prin care spera sa devanseze Google, competitorul direct pe piata motoarelor de cautare, informeaza Brand Republic.
Parteneriatul este valabil pe o perioada de 10 ani. Pe domeniile Yahoo! se va utiliza algoritmul de cautare al Bing, motorul de cautare lansat recent de Microsoft. Yahoo! va vinde spatii publicitare atat pe propriul site cat si pe site-ul Microsoft. Colaborarea nu exclude insa competitia intre Yahoo! si Microsoft la nivelul serviciilor de e-mail sau mesagerie instanta.
Potrivit datelor furnizate de agentia de cercetare Comscore, prezentate in editia online a Financial Times, in perioada august 2008 - mai 2009, Google a ajuns de la 60% la 69% cota de piata, in timp ce Yahoo a inregistrat o scadere a cotei de piata de doua procente, atingand pragul de 9%.
Carol Bartz (Director General, Yahoo!) a declarat: "Aceasta intelegere aduce multe beneficii companiei, utilizatorilor si industriei si consider ca pune bazele unei noi ere de inovatie si dezvoltare in domeniul Internetului."
"Prin intermediul acestui parteneriat cu Yahoo! vom inova modul de cautare, vom oferi mai multa valoare advertiserilor si vom acorda consumatorilor mai multe optiuni in aceasta piata dominata de un singur jucator", a precizat Steve Ballmer Director General, Microsoft).




















